segregare urbana

Vremuri tulburi şi contradictorii pentru lumea în care ne este dat să trăim! Suna cunoscut, nu? Da, dar ar trebui adăugat aici un amănunt de câteva cuvinte: nu tuturor le este lesne să înţeleagă sentinţa de început. Pentru (mulţi dintre) intelectuali sună apoteotic, dramatic şi perfect asimilabil gândirii. Pentru restul, însă, este un simplu fapt. De ce? Pentru că omul de rând are alte priorităţi. Am început atât de abrupt deoarece ne aflăm în faţa unui paradox. Omenirea încearcă să implementeze democraţia , liberalismul şi drepturile omului cât mai multor societăţi, dacă s-ar putea tuturor, şi cât mai repede cu putinţă, dar, în acelaşi timp, în schimbul dezideratelor se alege, nu cu mai multă dreptate şi egalitate pentru tot mai mulţi, ci cu o fărâmiţare tot mai accentuată. Şi asta nu este tot, fărâmiţările şi faliile se adâncesc atât în interiorul, cât şi în exteriorul (sau la contactul) societăţilor. Drepturile omului sunt rodul intelectului, pentru o viaţă cât mai echitabilă,

Ceea ce încerc sa prezint în aceast articol a fost inspirat de un eveniment din urmă cu cateva zile. Pentru a se înţelege în nota reală şi obiectivă ceea ce vreau să exprim, voi începe cu cazul/evenimentul amintit. După aceea am să-l „decojesc” pentru a-l expune într-o lumină nouă, puţin observabilă „cu ochiul liber”, întrucât lăsându-l neanalizat sau neexplicat rămâne un fragment banal din viaţa obişnuită a oricărui oraş. Iată evenimentul! Vineri dimineaţa, o oarecare vineri din lungul şir de zile ce se scurge necontentit fără a-i mai simţi pulsul – cu precădere după o anumită vârstă –, pe la ora 9.30 a.m., într-o zonă urbană intens circulată din apropierea unei pieţe bucureştene, o mulţime de vreo 30-40 de persoane stătea liniştită în faţa unui magazin, formând o coadă apreciabilă. Nu chiar ca acelea de pe vremea comunismului, când se stătea la coadă la carne, lapte, ulei sau mai ştiu eu ce. Nu! Oamenii erau destul de pestriţ îmbrăcaţi, în sensul acela vestimentar care arată că m

Însuşirea principală a societăţilor primitive este dată de simplitatea traiului. Chiar şi astăzi, triburile răzleţe de prin Amazonia, Africa, Australia, Asia de Sud-Est şi de prin alte părţi ale globului trăiesc, ca acum câteva mii de ani, de pe urma vânatului, culesului şi pescuitului. Influenţa modernităţii n-a reuşit să le atingă mai deloc şi, acolo unde au putut fi întâlnite şi studiate, societăţile tribale au dovedit că au multe caracteristici comune. Astfel, pentru cele mai multe dintre ele, cooperarea dintre membri este, potrivit unui grup de cercetători de la University College London, expresia socială a eticii omniprezente a egalitarismului ( Dyble et. al. 2015 [j1]   ) . Traiul simplist implică, potrivit afirmaţiei de mai sus, însuşirea raporturilor de egalitate dintre membrii societăţii, implicit între femei şi bărbaţi. Dar cât de egalitariene erau societăţile primitive? Ca şi în prezent, în trecut comunităţile de vânători şi culegători trăiau în grupuri destul de mici, de

Geografia este una dintre cele mai importante ştiinţe şi cea care n-ar trebui să lipsească din curricula şcolară sub nicio formă. Ba, mai mult, se impune o creştere a importanţei acestei materii, în caz contrar, vom ajunge o ţară de indivizi lipsiti de orientare spaţială (a se citi 'orientare geografică').  Ceea ce s-a întamplat în urma cu ceva vreme, la întâlnirea ministrului român de externe cu omologul său german, atestă nevoia de geografie. Broşura înmânată de Bogdan Aure scu ministrului german de externe avea pe coperta principală două state, România si Franţa, şi nicidecum România şi Germania. Pe harta ce întruchipa teritoriul Franţei era amplasat steagul Germaniei, practic cei care au realizat-o habar n-aveau pe ce sau în ce LUME/GEOGRAFIE/EUROPĂ trăiesc, din moment ce pentru ei Franţa si Germania sunt totuna.  FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax   Apropo, aceste două state sunt printre cele mai mari şi mai importante state ale

Efectelor structurale şi atitudinilor de grup li s-a acordat o mare atenţie în prodigioasa activitate de explicare a segregării urbane, în timp ce analiza clusterizării sau congregării grupurilor minoritare în anumite teritorii discrete şi omogene, lasă mult de dorit. Altfel spus, explicarea congregării la nivel socio-urban este nesatisfăcătoare. Unele clustere pot fi percepute ca defensive şi conservatoare în modul lor de funcţionare, în parte ca urmare a presiunii exterioare. Pe scurt, când oamenii – în mod deosebit imigranţii, dar nu numai – se simt ameninţaţi, adesea au tendinţa de a se coaliza/grupa, generând forme puternice de coeziune internă, astfel încât, coerenţa socială şi culturală a grupului să poată fi păstrată. De-a lungul timpului – argumentează Paul Knox şi Steven Pinch - au fost observate patru funcţii dominante de congregare a grupurilor minoritare: apărare, susţinere, păstrare şi atacul. 1. Congregarea în scopul apărării Rolul defensiv al grupurilor minoritar

Luate separat fiecare dintre cele două componente ale orânduirii sociale, politica şi biserica, sunt necesare. Celibatul fiecăreia este binevenit. Existenţa şi prezenţa simultată a celor două, în interiorul statului, creează mediul propice dezvoltării sociale şi conştiinţei comunitare şi naţionale. Mariajul celor două, însă, este o uniune păguboasă şi cu efecte segregaţioniste. Uniunea dintre cele două, în scopul obţinerii puterii, poate avea efecte nedorite pe termen lung. Pentru nicio naţiune – şi cu atât mai mult pentru România – mariajul politicii cu biserica nu a creat forme dorite şi efecte benefice. Fără a face un excurs prea lung în istorie pentru a evidenţia acele evenimente în care biserica şi politica şi-au dat mâna, este suficient să privim atent Iranul. Un stat laic până în anul 1979, Iranul a devenit după aceea o dictatură a religiei în cel mai strict sens. Dacă până în acel an critic populaţia se bucura de o paletă largă de libertăţi, femeile iraniene putând chiar purta