Cu mult timp înaintea segregărilor de orice fel. Etica primitivă a egalitarismului

Însuşirea principală a societăţilor primitive este dată de simplitatea traiului. Chiar şi astăzi, triburile răzleţe de prin Amazonia, Africa, Australia, Asia de Sud-Est şi de prin alte părţi ale globului trăiesc, ca acum câteva mii de ani, de pe urma vânatului, culesului şi pescuitului. Influenţa modernităţii n-a reuşit să le atingă mai deloc şi, acolo unde au putut fi întâlnite şi studiate, societăţile tribale au dovedit că au multe caracteristici comune. Astfel, pentru cele mai multe dintre ele, cooperarea dintre membri este, potrivit unui grup de cercetători de la University College London, expresia socială a eticii omniprezente a egalitarismului (Dyble et. al. 2015[j1] ). Traiul simplist implică, potrivit afirmaţiei de mai sus, însuşirea raporturilor de egalitate dintre membrii societăţii, implicit între femei şi bărbaţi.

Dar cât de egalitariene erau societăţile primitive? Ca şi în prezent, în trecut comunităţile de vânători şi culegători trăiau în grupuri destul de mici, de regulă sub 100 de indivizi. Războaiele le erau puţin cunoscute, iar atunci când se iscau erau rodul interacţiunilor dintre acestea şi alte grupuri de războinici. În fiecare dintre aceste comunităţi, potrivit psihologului Peter Gray, etosul cultural dominant punea accent pe autonomia individuală, pe educarea non-violentă şi non-directivă a copiilor, pe cooperare şi partajare şi, foarte important, pe consensualitate în luarea deciziilor (Gray 2013[j2] ). Valoarea supremă era, precum se observă, cea a egalităţii indivizilor. Cel mai grăitor exemplu pentru egalitarismul comunităţilor de vânători şi culegători este cel a dreptului la hrană, sau de agalitate în raport cu mâncarea. Indiferent dacă luau sau nu parte la vânătoare ori dacă aveau norocul de a găsi ceva de mâncare, alimentele erau distribuite astfel încât fiecare membru să aibă cu ce se hrăni. Nimeni nu avea dreptul să-i spună altcuiva ce să facă. Fiecare persoană putea lua singură decizii; nici măcar părinţii nu aveau dreptul de a porunci copiilor (Gray 2011[j3] ). Şi, cum am mai spus, deciziile comunitare erau luate prin consens, prin urmare nu exista niciun conducător.

Lipsa raporturilor de superioritate-inferioritate dintre sexe a făcut ca societăţile primitive să fie mult mai lipsite de relaţii tensionate din cauza preconcepţiilor şi a stereotipurilor. Mai mult, argumentează Dyble et. al. (2015), egalitatea dintre sexe a genereat o mulţime de avantaje, între care trăinicia comunităţii, dezvoltarea abilităţilor sociale şi a limbajului. Vânătoarea şi pescuitul, sau alte asemenea îndeletniciri masculine n-au contat absolut deloc în înclinarea balanţei în favoarea bărbaţilor.

Majoritatea antropologilor agreează ideea egalitarismului în societăţile de culegători şi vânători, iar cei care nu sunt de acord cu această aserţiune fac parte din categoria „romanticilor visători care au observat lucruri care nu erau cu adevărat reale sau nunt nişte mincinoşi” (Gray 2011[j4] ). Evident că există diferenţieri culturale şi că unele comunităţi tribale sunt mai puţin liniştite decât altele. Unele aveau un grad mai mare de egalitarism decât altele. Drept urmare, atunci când avem de-a face cu triburi primitive războinice sau cu comunităţi indigene care foloseau/deţineau sclavi nu ne referim la triburile de vânători şi culegători. Adesea necunoaşterea acestei delimitări creează confuzie în rândul cititorilor. Triburile de vânători şi culegători nu erau războinice şi nici măcar violente, însă anumiţi antopologi au încercat să prezinte viaţa unor triburi amazoniene ca pe strămoşii noştri pre-agricoli şi au argumentat în favoarea ferocităţii triburilor de culegători şi vânători (Salamone 1997[j5] ). Numai că, contraargumentează Gray (2011), semiferocitatea acestora a survenit în urma contactului cu coloniştii spanioli, olandezi şi portughezi, practicanţi ai sclavagismului. Dezvoltarea instrumentelor de vânătoare pentru aceştia era în fapt pentru apărare, din moment ce majoritatea caloriilor şi le procurau din banane şi plante pe care le cultivau şi recoltau pentru hrană.

Traiul în comunităţile de vânători şi culegători, spre deosebire de cel agricol care i-a succedat, s-a datorat, se pare, cooperării intense şi partajării din sânul triburilor, însemnând, de fapt, un etos egalitarist bine conturat.

---

 [j1]DYBLE, M., SALALI, G. D., CHAUDHARY, N., PAGE, A., SMITH, D., THOMPSON, J., VINICIUS, L., MACE, R., & MIGLIANO, A. B. (2015). Sex equality can explain the unique social structure of hunter-gatherer bands. Science. 348, 796-798.

 [j2]GRAY, P. (2013). Free to learn: why unleashing the instinct to play will make our children happier, more self-reliant, and better students for life.

 [j3]GRAY, P. (2013). Play as a foundation for hunter-gatherer social existence. American Journal of Play, 1, 476-522.

 [j4]GRAY, P. (2011). How Hunter-Gatherers Maintained Their Egalitarian Ways. The important lessons from hunter-gatherers are about culture, not genes, 16 May, disponibil la https://www.psychologytoday.com/blog/freedom-learn/201105/how-hunter-gatherers-maintained-their-egalitarian-ways.

 [j5]SALAMONE, F. A. (1997). The Yanomami and their interpreters: Fierce people or fierce interpreters? Lanham, Maryland: University Press of America.