Bucureşti: oraşul în care ne tolerăm reciproc, sau unde nu ne interesează de ceilalţi?
Mi se intampla adesea sa merg prin acest oras(?), asa, fara motiv. Iar in acest periplu intamplator, imi place sa privesc strazile, cladirile si oamenii. Si ce credeti ca observ? Ca in toata aceasta harababura urbana, nimic nu se potriveste si nu se completeaza, nici strazile, nici cladirile si nici macar oamenii. Pe semne ca nu ne intereseaza nimic din aceasta mare casa urbana in care ne desfasuram activitatea de zi cu zi. Totul pare a fi diferit de tot, dar mai cu seama, toti par a fi diferiti de toti. O sintagma cunoscuta suna cam asa ''separati, dar impreuna''. Cred ca acesta este si sloganul Bucurestiului, chiar daca suntem cu totul si cu toate ale noastre (strazi, case, blocuri etc.) separati si diferiti, suntem totusi impreuna. Este, daca vreti, un mod mai plastic de a spune ca traim separati, dica segregati. Chiar daca ne place sau nu, chiar daca recunoastem sau nu, sau, chiar daca vrem sau nu sa vedem, aceasta este realitatea. Mergeti putin, asa, fara motiv (