Bucureştiul aşa cum e! (2) Evoluţia istorică a împărţirii administrative
Bucureştiul, ca şi celelalte oraşe ale României, a avut un organism propriu de conducere, ales de populaţia oraşului ori de „obşte” după cum spunea Constantin C. Giurescu. Acest organism administrativ care se îngrijea de buna funcţionare a oraşului era reprezentat de „un sfat sau consiliu alcătuit din 12 pârgari cu un judeţ în frunte”. Aşadar, oraşul era condus de un consiliu format din 12 cetăţeni şi un „judecător” sau, altfel spus, de un aşa-numit „primar”. Însă, trebuie menţionat că acest organism propriu de conducere nu a funcţionat de la începutul existenţei sale ca oraş. Documentar, el apare în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, undeva în anul 1563 pe data de 13 mai şi funcţionează necontenit până în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu. Şi, nu trebuie omis nici faptul că, organismul de administrare a urbei era ales de orăşeni dintre locuitorii cei mai de seamă ai oraşului. De obicei dintre negustori şi meseriaşti, spunea Constantin C. Giurescu. Procedura de alegere a...