Mallturism

Îmbunătăţirea stării obiectivelor turistice, a infrastructurii şi a condiţiilor de cazare din ultima vreme, a atras şi atrage în continoare un număr din ce în ce mai mare de vizitatori. La îmbunătăţirea calităţii turismului bucureştean în general au contribuit în mare măsură anumite instituţii şi asociaţii locale. Numărul mai mare de „călători prin Bucureşti” înseamnă şi bani mai muţi cheltuiţi de către aceştia în diferite scopuri. Chiar dacă nu suntem obişnuiţi să ne gândim la turismul din capitală şi din perspectiva shopping-ului, ar trebui cel puţin să luăm în considerare că preţurile multor produse vestimentare sunt mult mai ieftine aici decât în multe alte spaţii turistice europene, iar brand-urile şi produsele comercializate de către acestea sunt similare celor de pe alte meridiane. În plus, se constată în ultima vreme o tendinţă accentuată în evoluţia construcţiei de spaţii comerciale mari, care concentrează magazine ale unor firme celebre cunoscute în întreaga lume. Este vorba de complexurile comerciale de tip mall.

În Bucureşti se întâlnesc mai multe astfel de complexuri comerciale, unele cu suprafeţe impresionante, rivalizând chiar cu cele din unele oraşe europene cum ar fi: MEGA Belaya Dacha Stage din Moscova, Westfield din Londra, Belle Epine din regiunea Paris, Ruhr Park din Bochum (Germania), Manufaktura din Lodz (Polonia) sau Olympia din Brno (Cehia). Băneasa Shopping City (85.000 m²), Sun Plaza (80.000 m²) şi AFI Palace Cotroceni (79.000 m²) sunt cele mai mari mall-uri din capitală, şi cele care atrag cei mai mulţi vizitatori (deopotrivă locuitori ai oraşului şi turişti).

Arhitectura mall-urilor este, de cele mai multe ori, una futuristă fapt ce atrage atenţia trecătorilor. Iar după cum spuneam anterior, dimensiunile impresionante concentrează privirile curioşilor, care vor dori să intre şi să exploreze interioarele. Multe magazine faimoase de haine şi încălţăminte, restaurante, coferării, fast-food-uri şi cafenele, cinematografe ultra moderne, spaţii de joacă pentru copii şi de relaxare pentru adulţi, cazinouri, supermarket-uri, librării, magazine de artizanat şi suveniruri, magazine de bijuterii, bănci etc., toate acestea se regăsesc în interiorul unui mall. Este aproape imposibil să nu găseşti ceva de cumpărat sau să te plictiseşti într-un astfel de spaţiu. Adesea nici nu îţi trece prin cap ce poţi găsi într-un mall sau în vecinătatea lui. Ambientul este unul cu totul aparte întrucât recreează spaţiul public exterior în cuprinsul unor astfel de giganţi comerciali. De multe ori mall-urile reprezintă pur şi simplu spaţiul de relaxare pentru mulţi dintre locuitori. De pildă, în AFI Palace Cotroceni a fost realizat un lac artificial şi un patinoar deschis tot timpul anului, iar în spaţiile conexe acestuia există o pistă de carting.

Se observă în ultima perioadă o apetenţă tot mai mare în rândul turiştilor stăini de a trece pragul mall-urilor bucureştene cu scopul de a vizita şi, nu în ultimul rând, de a cumpăra la preţuri avantajoase anumite produse. Bucureştiul începe astfel să se înscrie pe harta oraşelor europene care merită vizitate pentru shopping-ul promiţător pe care îl oferă. Nu se lasă mai prejos nici administratorii mall-urilor care vin – e adevărat, timid – în întâmpinarea doritorilor. Un prim pas a fost făcut pentru turiştii autohtoni în urmă cu aproape doi ani de către Bucureşti Mall situat în Calea Vitan, urmat apoi şi de alte mall-uri bucureştene. Concurenţa aprigă a făcut să apară programe speciale cum ar fi: asistenţa personală pentru shopping, tombole cu premii, excursii speciale în anumite reţele de magazine cu posibilitatea chiar de a vinde o zi într-unul dintre magazine etc. Prin urmare, întrucât mall-urile sunt cele mai iubite locuri de distracţie în Bucureşti, investitorii acestora speră ca în viitorul apropiat acestea să ajungă pe primul loc în topul celor mai adorate atracții.

[3] Ghetoul Pata Rât (Cluj-Napoca): Locuinţele sociale - măsură administrativă segregaţionistă

În data de 15 iulie 2010, Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca s-a întrunit într-o şedinţă ordinară pentru a analiza proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – str. Pata Rât, beneficiar fiind însuşi Consiliul local al municipiului şi o anume societate comercială. Prin aprobarea PUZ-ului din strada Pata Rât s-a propus introducerea în intravilan a zonei pentru construirea unor locuinţe de tip modular în regim înşiruit şi cu înălţime redusă, care să fie racordate la reţelele edilitare existente sau viitoare/extinse. Locuinţele, sociale sau de necesitate, cum este stipulat în referatul privind aprobarea PUZ-ului, sunt menite să găzduiască persoane fără adăpost. Astfel, chiar în anul european al luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, 2010, pentru 76 de familii de etnie romă din Cluj-Napoca, adică 365 de persoane, a însemnat accentuarea marginalizării sociale, conturarea administrativă a segregării rezidenţiale şi adâncirea sărăciei[1]. Pe data de 17 decembrie 2010, la numai două zile de la anunţarea lor oficială de către autorităţi, romii care locuiau cu chirie pe strada Coastei în spatele municipalităţii sau în locuinţe improvizate, au fost mutaţi în locuinţele modulare din zona Pata Rât. Un ansamblu de zece locuinţe sociale, inadecvate locuirii pe termen lung, aflat la o distanţă considerabilă de cea mai apropiată staţie de autobuz, a îngreunat accesul la o viaţă decentă celor care locuiesc la Pata Rât. Însumat, spaţiul locativ al caselor modulare în care sunt forţaţi să locuiască membrii familiilor amintite înseamnă 720 m² pentru camerele de locuit, şi 60 m² pentru baie.

Începând din martie 2010, mai multe organizaţii civice şi persoane individuale care militează pentru respectarea drepturilor omului, s-au alăturat într-un demers comun pentru a denunţa proiectul locuinţelor sociale din zona Pata Rât. Scopul explicit al acestora a fost acela de a stopa proiectul primăriei Cluj-Napoca de a muta familiile de romi evacuate din alte părţi ale oraşului, opinând că astfel de acţiuni administrative nu pot soluţiona problemele socio-economice ale familiilor nevoiaşe de romi, ci, dimpotrivă, nu fac altceva decât să agraveze situaţia. Mutarea la marginea oraşului, izolarea rezidenţială în apropierea deşeurilor toxice ale gropii de gunoi înseamnă ghetoizare, sporirea stigmatizării sociale a celor care trăiesc acolo sub forma stereotipului „ţigănie”, punând în pericol sănătatea oamenilor şi incluziunea lor socială. Printre altele, au fost criticate procedurile de evacuare a romilor de pe strada Coastei, fără a fi anunţaţi din vreme, demolarea rapidă a caselor în care locuiau, lipsa despăgubirii şi, mai ales, „mutarea în casele sociale finalizate şi predate în grabă[2]”.

Spicuind din documentul Apel pentru solidaritate şi acţiune împotriva proiectului primăriei Clujene: „Locuinţe sociale” în Pata Rât, din data de 10 ianuarie 2011, observăm că situaţia se prezintă mult mai nuanţat decât am putea crede. De pildă, spune documentul mai sus citat, în contractele pe care le-au primit cei mutaţi la Pata Rât, era specificat că vor primi câte un apartament de două camere de 15-18 m², fiind menţionate, totodată, familiile care urmau să împartă aceste apartamente, lăsând la o parte că apartamentele au doar o cameră şi că cele patru apartamente care formează un modul sunt deservite de o singură baie de 6 m², cu două WC-uri şi tot atâtea duşuri, însă cu apă rece[3]. Prin urmare aceste locuinţe, afirmă autorii apelului, sunt mai degrabă locuinţe de necesitate şi nu satisfac criteriul minimului de spaţiu de care trebuie să dispună o persoană pentru ca locuinţa în care trăieşte să fie considerată adecvată. Mai mult decât atât, într-o cameră locuiesc în medie 4-9 persoane (uneori chiar mai multe!), ceea ce înseamnă că singura baie a modulului trebuie să satisfacă nevoile a 20-35 persoane. Fiind ridicate în grabă, „la numai o lună de la darea în folosinţă, pe pereţii modulelor a apărut igrasia, sub linoleumul de plastic s-a adunat apă din sol, iar tavanul prezintă numeroase crăpături prin care intră umezeala[4]”. Pentru a accede în oraş, în scop lucrativ sau educaţional, romii trebuie să parcurgă aproape 3 km pe jos pentru a putea lua un mijloc de transport în comun. Iar mirosul toxic de la depozitul fabricii de medicamente din vecinătate şi de la groapa de gunoi, îi sperie de-a dreptul pe romii forţaţi să trăiască în spaţiul segregat de la Pata Rât.

Mai multe familii mutate aici locuiesc în continuare în locuinţe improvizate în ciuda faptului că scopul mutării lor era, potrivit autorităţilor locale, acela al asigurării unui trai civilizat. Este adevărat că unele familii nu au apucat loc în apartamentele din locuinţele modulare, însă municipalitatea le-a pus la dispoziţie teren şi materiale de construcţie „pentru a-şi ridica un acoperiş deasupra capului”. Mulţi dintre romi au afirmat că s-au îngropat în datorii pentru a-şi construi un acoperiş care nu diferă absolut deloc de locuinţele informale ale celorlalte comunităţi din vecinătate (Dallas şi Cantonului).

Aşa cum era şi normal, mutarea romilor de pe strada Coastei în periferia Clujului la Pata Rât, a fost considerată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), drept o acţiune hazardată şi discriminatorie a autorităţilor locale. Primăria Clujului a fost astfel amendată cu suma de 8.000 de lei.

---

[1] Centrul de resurse pentru participare publică-CeRe, Rândul din faţă... pofta vine participând, Catalogul poveştilor premiate la Gala Premiilor Participării Publice, ediţia a III-a, Bucureşti, (2011), 19.

[2] Documentul poartă menţiunea „Apel pentru solidaritate şi acţiune împotriva proiectului primăriei clujene : locuinţe sociale în Pata Rât”, Cluj, 10.01.2011, (fără alte menţiuni), http://femrom.ro/infopub/2011/apel%20pt%20solidaritate%20si%20actiune_evacuari%20Cluj_ian2011.pdf, accesat 15.03. 2012.

[3] Fundaţia Comunitară Cluj, Catalog iniţiative. Maratonul Internaţional Cluj, Cluj-Napoca, 10 aprilie 2011, 6.

[4] Fundaţia Comunitară Cluj, Catalog iniţiative, 6.

[2]Ghetoul Pata Rât (Cluj-Napoca): Educaţia şi ocupaţia romilor (asigurarea venitului pentru subzistenţă)

Toate cele trei comunităţi compacte, dar diferite, de romi de la Pata Rât (Cantonului, Dallas şi Noul Pata Rât), formează, după cum se exprimă jurnalistul Adrian Dohotaru, „cel mai mare ghetou din apropierea unei gropi de gunoi din Europa[1]”. În mare parte, membrii comunităţilor de romi de la Pata Rât se ocupă cu colectarea diferitelor materiale reciclabile din cuprinsul gropii de gunoi de aici. Îndeletnicirea lor este cunoscută de întregul oraş şi de către autorităţi, care de multe ori, tacit, au consimţit această crudă realitate. O altă activitate a romilor din acea zonă este colectarea fierului vechi, fie de pe rampa de gunoi, fie din proximitate. Preţul încasat pe materialele feroase colectate reprezintă pentru majoritatea romilor singura sursă de venit necesară traiului cotidian. Colectarea se realizează de către toţi membrii familiei, fără deosebire femei sau bărbaţi, adulţi sau copii. Nu de puţine ori – după cum declară anumiţi indivizi din şatră –, între deşeurile de pe rampa de gunoi romii găsesc şi bunuri de uz casnic, electronice şi electrocasnice sau, în dese rânduri, resturi de alimente pe care, se pare, nu ezită să le consume[2].

Lăsarea de izbelişte în ceea ce priveşte educaţia şi planificarea familială agravează şi adânceşte pe viitor segregarea. De pildă, nu mai târziu de anul trecut (2011), un bebeluş de numai trei săptămâni a fost aruncat de către mama lui la groapa de gunoi, şi găsit de către rudele acesteia care l-au salvat. Gravitatea terifiantei întâmplări este fără egal întucât copilul, în intervalul de timp care s-a scurs de la abandonare şi până la descoperire, a fost muşcat de şobolani (întâlniţi la tot pasul în cuprinsul rampei)[3].

Evenimentele anterioare sunt, în mare măsură, rodul lipsei educaţiei. Îngrijorător este că nici în viitor nu se întrevede o schimbare majoră în privinţa educaţiei. Lucrarea coordonată de Laura Surdu, Participare, absenteism şcolar şi experienţa discriminării în cazul romilor din România ne arată că, atât abandonul şcolar mascat, cât şi cel propriu-zis, sunt frecvent întâlnite în toate cele trei comunităţi (Cantonului, Dallas şi Noul Pata Rât) din zona Pata Rât. În afara situaţiei materiale precare, se mai arată în lucrarea citată, fenomenul abandonului şcolar a mai fost pus pe seama condiţiilor de locuire şi a drumului anevoios şi, în anumite cazuri, periculos pe care copii trebuie să-l parcurgă până la şcoală. Drumul către şcoală presupune traversarea unei şosele cu trafic ridicat şi a căii ferate. Ca urmare a unor accidente cărora le-au fost victime persoane din comunitate, părinţii refuză să-şi mai trimită copii la şcoală, îndeosebi pe cei înscrişi în ciclul primar – neînsoţiţi. Pentru o bună bucată de vreme, un membru al comunităţii a fost angajat ca însoţitor, cu salariul plătit de autorităţile clujene, dar poziţia a fost desfiinţată, iar în prezent însoţirea copiilor se face benevol, pe bază de reciprocitate, de către diferiţi membri ai comunităţii[4].

O concluzie firească pe care o putem deduce de aici, ar fi aceea că, lipsa banilor, precaritatea locuirii, lipsa educaţiei şi sporirea abandonului şcolar pavează calea unei comunităţi care se închide în sine, se atomizează. În atari condiţii, cazuri precum cel al mamei care şi-a abandonat copilul pe rampa de gunoi vor fi din ce în ce mai dese şi mai dramatice. Cu toate acestea, autorităţile locale nu au făcut altceva decât să „ascundă gunoiul sub preş”, asta însemnând minimum de cost posibil pentru a rezolva o „cauză pierdută” întrucât stereotipul neitegrării romilor funcţionează şi la Cluj. Costul minim de acum, înseamnă imensitatea costului viitor. Efectul de bumerang apare atunci când ne aşteptăm mai puţin, iar lipsa guvernării oraşului – inclusiv a periferiei acestuia –, înseamnă umflarea unei bule sociale care, la un moment dat, se va sparge.

---

[1] Adrian Dohotaru, „Romanian Beauty la Pata Rât. Primul marş anti-segregare din România”, Think Outside the Box, 15 decembrie 2011, http://totb.ro/romanian-beauty-la-pata-rat-primul-mars-anti-segregare-din-romania, accesat 15.03.2012.

[2] Documentul poartă menţiunea „Abuz al poliţiei împotriva romilor”, Romani CRISS (fără alte menţiuni), http://www.romanicriss.org/CRISS%20vs%20IPJ%20Cluj%20-%20Pata%20Rat.pdf, accesat 15.03. 2012.

[3] Documentul poartă menţiunea „Bebeluş muşcat de şobolani la groapa de gunoi de la Pata Rât, după ce a fost abandonat de mamă”, Time4News.ro (fără alte menţiuni), http://www.time4news.ro/social/bebelus-muscat-de-sobolani-la-groapa-de-gunoi-de-la-pata-rat-dupa-ce-a-fost-abandonat-de-mama.html, accesat 15.03. 2012.

[4] Laura Surdu (coord.), Participare, absenteism şcolar şi experienţa discriminării în cazul romilor din România, (Bucureşti: Editura Vanemonde, 2011), 82-83.

[1] Ghetoul Pata Rât (Cluj-Napoca): între poluare şi segregare

Groapa de gunoi de la Pata Rât în vecinătatea căreia îşi duc traiul zilnic aproape 2.000 de romi, este cel mai toxic areal urban al Clujului, din cauza faptului că, de ani buni de zile, gunoaiele produse de locuitorii oraşului au fost depozitate aici fără ca autorităţile să ia vreo măsură de tratare a solului[1]. Într-un studiu din anul 2009, realizat de către Centrul de Mediu şi Sănătate din Cluj-Napoca, se arată cât de îngrijorătoare este problema poluării în arealul Pata Rât. Din mostrele de sol prelevate şi analizate au reieşit următoarele[2]:

- valoarea concentraţiei de plumb este de 38,6 mg/kg s.u. (substanţă uscată), valoarea normală fiind de 20 mg/kg s.u.;

- concentraţia de seleniu este de 8,2 mg/kg s.u., valoarea normală fiind de 1 mg/kg s.u.; pragul de intervenţie fiind depăşit;

- concentraţia de cupru este de 103,5 mg/kg s.u., valoarea normală de 20 mg/kg s.u. fiind cu mult depăşită;

- concentraţia de mangan este de 11.398,4 mg/kg s.u., valoare ce depăşeşte cu mult pragul de alertă; valorile normale se înscriu în jurul a 900 mg/kg s.u.;

- valoarea concentraţiei de bariu este de 338,4 mg/kg s.u., cu 188,4 mg/kg s.u. mai mult decât valoarea normală.

Această zonă, cunoscută deja şi de autorităţile europene, reprezintă o adevărată provocare pentru autorităţile locale. Comunităţile din zonă au apărut în urmă cu mai bine de 10 ani şi au luat amploare cu precădere după anul 2007. Cauza principală a apariţiei coloniilor de la Pata Rât este groapa de gunoi, care oferă oamenilor o sursă importantă de materiale reciclabile ce pot fi vândute contra unor sume de bani, e drept infime, dar care asigură subzistenţa. Astfel nevoiaşii – fără locuinţe sau la limita subzistenţei – şi-au găsit utilitatea în zonă cu acceptul tacit al celor care exploatau groapa de gunoi şi prin ignorarea îndelungată a autorităţilor locale.

Similar spaţiilor de aceeaşi factură din Bucureşti, şi în Cluj-Napoca s-a încercat, fără sorţi de izbândă însă, controlarea fenomenului şi asanarea zonei. Există totuşi o dilemă a autorităţilor, şi anume, înfiinţarea unei „colonii” – înclusiv prin construirea unor module de locuit şi crearea unor forme de asistenţă socială şi educaţionale –, care să izoleze sau să ţină la distanţă de oraş, o populaţie în creştere accelerată, care nu are acte legale de identitate şi de locuire, neplătitoare de taxe şi impozite sau rău-platnică, în unele cazuri generatoare de infracţiuni (unele dintre ele soldate cu vătămare corporală), sau să încerce să relocheze prin dispersare această populaţie în continuă creştere (atât prin natalitate, cât şi prin adaosul noilor veniţi). Fără o susţinere certă/palpabilă, reintegrare, incluziune sau metode moderne de relocare, această zonă ar putea deveni în viitorul previzibil o problemă, atât geografică, cât şi una socială majoră a oraşului, prin prisma celor expuse anterior sau a acelor care vor urma în postările viitoare.

---

[1] Alexandru Groza, „Află care sunt cele mai poluate zone ale Clujului”, Citynews.ro, 13 ianuarie 2012.

[2] Sorin Gurzău, Eugen S. Gurzău, „Studiu de evaluare a impactului asupra stării de sănătate în relaţie cu obiectivul: Staţie de tratare mecano-biologică şi depozit deşeuri intravilan Cluj-Napoca”, Consiliul judeţean Cluj, (2009), 45-48.