[3] Ghetoul Pata Rât (Cluj-Napoca): Locuinţele sociale - măsură administrativă segregaţionistă
În data de 15 iulie 2010, Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca s-a întrunit într-o şedinţă ordinară pentru a analiza proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – str. Pata Rât, beneficiar fiind însuşi Consiliul local al municipiului şi o anume societate comercială. Prin aprobarea PUZ-ului din strada Pata Rât s-a propus introducerea în intravilan a zonei pentru construirea unor locuinţe de tip modular în regim înşiruit şi cu înălţime redusă, care să fie racordate la reţelele edilitare existente sau viitoare/extinse. Locuinţele, sociale sau de necesitate, cum este stipulat în referatul privind aprobarea PUZ-ului, sunt menite să găzduiască persoane fără adăpost. Astfel, chiar în anul european al luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, 2010, pentru 76 de familii de etnie romă din Cluj-Napoca, adică 365 de persoane, a însemnat accentuarea marginalizării sociale, conturarea administrativă a segregării rezidenţiale şi adâncirea sărăciei[1]. Pe data de 17 decembrie 2010, la numai două zile de la anunţarea lor oficială de către autorităţi, romii care locuiau cu chirie pe strada Coastei în spatele municipalităţii sau în locuinţe improvizate, au fost mutaţi în locuinţele modulare din zona Pata Rât. Un ansamblu de zece locuinţe sociale, inadecvate locuirii pe termen lung, aflat la o distanţă considerabilă de cea mai apropiată staţie de autobuz, a îngreunat accesul la o viaţă decentă celor care locuiesc la Pata Rât. Însumat, spaţiul locativ al caselor modulare în care sunt forţaţi să locuiască membrii familiilor amintite înseamnă 720 m2 pentru camerele de locuit, şi 60 m2 pentru baie.
Începând din martie 2010, mai multe organizaţii civice şi persoane individuale care militează pentru respectarea drepturilor omului, s-au alăturat într-un demers comun pentru a denunţa proiectul locuinţelor sociale din zona Pata Rât. Scopul explicit al acestora a fost acela de a stopa proiectul primăriei Cluj-Napoca de a muta familiile de romi evacuate din alte părţi ale oraşului, opinând că astfel de acţiuni administrative nu pot soluţiona problemele socio-economice ale familiilor nevoiaşe de romi, ci, dimpotrivă, nu fac altceva decât să agraveze situaţia. Mutarea la marginea oraşului, izolarea rezidenţială în apropierea deşeurilor toxice ale gropii de gunoi înseamnă ghetoizare, sporirea stigmatizării sociale a celor care trăiesc acolo sub forma stereotipului „ţigănie”, punând în pericol sănătatea oamenilor şi incluziunea lor socială. Printre altele, au fost criticate procedurile de evacuare a romilor de pe strada Coastei, fără a fi anunţaţi din vreme, demolarea rapidă a caselor în care locuiau, lipsa despăgubirii şi, mai ales, „mutarea în casele sociale finalizate şi predate în grabă[2]”.
Spicuind din documentul Apel pentru solidaritate şi acţiune împotriva proiectului primăriei Clujene: „Locuinţe sociale” în Pata Rât, din data de 10 ianuarie 2011, observăm că situaţia se prezintă mult mai nuanţat decât am putea crede. De pildă, spune documentul mai sus citat, în contractele pe care le-au primit cei mutaţi la Pata Rât, era specificat că vor primi câte un apartament de două camere de 15-18 m2, fiind menţionate, totodată, familiile care urmau să împartă aceste apartamente, lăsând la o parte că apartamentele au doar o cameră şi că cele patru apartamente care formează un modul sunt deservite de o singură baie de 6 m2, cu două WC-uri şi tot atâtea duşuri, însă cu apă rece[3]. Prin urmare aceste locuinţe, afirmă autorii apelului, sunt mai degrabă locuinţe de necesitate şi nu satisfac criteriul minimului de spaţiu de care trebuie să dispună o persoană pentru ca locuinţa în care trăieşte să fie considerată adecvată. Mai mult decât atât, într-o cameră locuiesc în medie 4-9 persoane (uneori chiar mai multe!), ceea ce înseamnă că singura baie a modulului trebuie să satisfacă nevoile a 20-35 persoane. Fiind ridicate în grabă, „la numai o lună de la darea în folosinţă, pe pereţii modulelor a apărut igrasia, sub linoleumul de plastic s-a adunat apă din sol, iar tavanul prezintă numeroase crăpături prin care intră umezeala[4]”. Pentru a accede în oraş, în scop lucrativ sau educaţional, romii trebuie să parcurgă aproape 3 km pe jos pentru a putea lua un mijloc de transport în comun. Iar mirosul toxic de la depozitul fabricii de medicamente din vecinătate şi de la groapa de gunoi, îi sperie de-a dreptul pe romii forţaţi să trăiască în spaţiul segregat de la Pata Rât.
Mai multe familii mutate aici locuiesc în continuare în locuinţe improvizate în ciuda faptului că scopul mutării lor era, potrivit autorităţilor locale, acela al asigurării unui trai civilizat. Este adevărat că unele familii nu au apucat loc în apartamentele din locuinţele modulare, însă municipalitatea le-a pus la dispoziţie teren şi materiale de construcţie „pentru a-şi ridica un acoperiş deasupra capului”. Mulţi dintre romi au afirmat că s-au îngropat în datorii pentru a-şi construi un acoperiş care nu diferă absolut deloc de locuinţele informale ale celorlalte comunităţi din vecinătate (Dallas şi Cantonului).
[1] Centrul de resurse pentru participare publică-CeRe, Rândul din faţă... pofta vine participând, Catalogul poveştilor premiate la Gala Premiilor Participării Publice, ediţia a III-a, Bucureşti, (2011), 19.
[2] Documentul poartă menţiunea „Apel pentru solidaritate şi acţiune împotriva proiectului primăriei clujene : locuinţe sociale în Pata Rât”, Cluj, 10.01.2011, (fără alte menţiuni), http://femrom.ro/infopub/2011/apel%20pt%20solidaritate%20si%20actiune_evacuari%20Cluj_ian2011.pdf, accesat 15.03. 2012.
[3] Fundaţia Comunitară Cluj, Catalog iniţiative. Maratonul Internaţional Cluj, Cluj-Napoca, 10 aprilie 2011, 6.
[4] Fundaţia Comunitară Cluj, Catalog iniţiative, 6.
Comentarii
Trimiteți un comentariu