[1] Ghetoul Pata Rât (Cluj-Napoca): între poluare şi segregare

Groapa de gunoi de la Pata Rât în vecinătatea căreia îşi duc traiul zilnic aproape 2.000 de romi, este cel mai toxic areal urban al Clujului, din cauza faptului că, de ani buni de zile, gunoaiele produse de locuitorii oraşului au fost depozitate aici fără ca autorităţile să ia vreo măsură de tratare a solului[1]. Într-un studiu din anul 2009, realizat de către Centrul de Mediu şi Sănătate din Cluj-Napoca, se arată cât de îngrijorătoare este problema poluării în arealul Pata Rât. Din mostrele de sol prelevate şi analizate au reieşit următoarele[2]:

- valoarea concentraţiei de plumb este de 38,6 mg/kg s.u. (substanţă uscată), valoarea normală fiind de 20 mg/kg s.u.;

- concentraţia de seleniu este de 8,2 mg/kg s.u., valoarea normală fiind de 1 mg/kg s.u.; pragul de intervenţie fiind depăşit;

- concentraţia de cupru este de 103,5 mg/kg s.u., valoarea normală de 20 mg/kg s.u. fiind cu mult depăşită;

- concentraţia de mangan este de 11.398,4 mg/kg s.u., valoare ce depăşeşte cu mult pragul de alertă; valorile normale se înscriu în jurul a 900 mg/kg s.u.;

- valoarea concentraţiei de bariu este de 338,4 mg/kg s.u., cu 188,4 mg/kg s.u. mai mult decât valoarea normală.

Această zonă, cunoscută deja şi de autorităţile europene, reprezintă o adevărată provocare pentru autorităţile locale. Comunităţile din zonă au apărut în urmă cu mai bine de 10 ani şi au luat amploare cu precădere după anul 2007. Cauza principală a apariţiei coloniilor de la Pata Rât este groapa de gunoi, care oferă oamenilor o sursă importantă de materiale reciclabile ce pot fi vândute contra unor sume de bani, e drept infime, dar care asigură subzistenţa. Astfel nevoiaşii – fără locuinţe sau la limita subzistenţei – şi-au găsit utilitatea în zonă cu acceptul tacit al celor care exploatau groapa de gunoi şi prin ignorarea îndelungată a autorităţilor locale.

Similar spaţiilor de aceeaşi factură din Bucureşti, şi în Cluj-Napoca s-a încercat, fără sorţi de izbândă însă, controlarea fenomenului şi asanarea zonei. Există totuşi o dilemă a autorităţilor, şi anume, înfiinţarea unei „colonii” – înclusiv prin construirea unor module de locuit şi crearea unor forme de asistenţă socială şi educaţionale –, care să izoleze sau să ţină la distanţă de oraş, o populaţie în creştere accelerată, care nu are acte legale de identitate şi de locuire, neplătitoare de taxe şi impozite sau rău-platnică, în unele cazuri generatoare de infracţiuni (unele dintre ele soldate cu vătămare corporală), sau să încerce să relocheze prin dispersare această populaţie în continuă creştere (atât prin natalitate, cât şi prin adaosul noilor veniţi). Fără o susţinere certă/palpabilă, reintegrare, incluziune sau metode moderne de relocare, această zonă ar putea deveni în viitorul previzibil o problemă, atât geografică, cât şi una socială majoră a oraşului, prin prisma celor expuse anterior sau a acelor care vor urma în postările viitoare.

---

[1] Alexandru Groza, „Află care sunt cele mai poluate zone ale Clujului”, Citynews.ro, 13 ianuarie 2012.

[2] Sorin Gurzău, Eugen S. Gurzău, „Studiu de evaluare a impactului asupra stării de sănătate în relaţie cu obiectivul: Staţie de tratare mecano-biologică şi depozit deşeuri intravilan Cluj-Napoca”, Consiliul judeţean Cluj, (2009), 45-48.