segregare urbana

Această etapă se împarte în două „timpuri” istorico-sociale. Primul „timp”ar trebui să includă – desi nu se caracterizează printr-o omogenitate structurală vizibilă –, perioada anilor ’20-’40 ai secolului trecut. Iar al doilea „timp”, ceva mai bine conturat, începând cu anii ’50 şi sfârşindu-se odată cu căderea regimului comunist. Pe de o parte vorbim de modificările survenite în peisajul, structura şi funcţiunile oraşului după unirea cu Transilvania, adică începând mai ales cu anul 1920, iar pe de altă parte, cel puţin în privinţa anumitor decizii politice urbane, începând cu a doua jumătate a secolului trecut ce se suprapune epocii „de aur a socialismului” care a schimbat în anii ’70 aproape radical faţa oraşului în perimetrul central, făcând loc unor structuri urbane şi de arhitectură megalomanice (Casa Poporului, B-dul. Victoria Socialismului sau Unirii de azi etc.). Casă cu arhitectură deosebită din zona Kiseleff La sfârşitul Primului Război Mondial, Bucureştiul număra aproape ...

Geografia este cea care analizează din punct de vedere sţiinţific evoluţia spaţială a anumitor modele sau tipuri de procese si fenomene. În ceea ce priveşte fenomenele care au loc în spaţiul urban, acestea au o dinamică mult mai accentuată şi o evoluţie mult mai spectaculoasă decât cele legate de geografia fizică. Viaţa socială este cu atât mai complexă cu cât este localizată în mediul urban, iar creşterea oraşelor ca suprafaţă şi număr de locuitori, antreneaz ă o cât mai bună coordonare a componentelor acestora: spaţiu urban şi populaţie. Modul de a percepe evoluţia societăţii din marile oraşe – dar nu numai! – este strâns legat de cartier. Nu de puţine ori spaţiul geografic al multor indivizi se rezumă la cartier, acolo unde s-au născut, au crescut şi îşi dezvoltă activitatea. Acest fapt este rezultatul comodităţii pe care o induce traiul în oraş. Astfel, dorinţa de a avea un serviciu cât mai aproape de casă devine o prioritate. Indiferent dacă luam un caz banal precum cel al Bucureş...

Dacă până în preajma anilor ‘70-‘80 ai secolului XIX, Bucureştiul părea un oraş destul de polarizat în direcţia categoriilor socio-profesionale şi a statutului economic , începând cu sfârşitul secolului, şi mai ales pe parcursul celui următor, situaţia începe să se schimbe uşor. Pentru a înţelege cât mai bine situaţia geografică a Bucureştiului şi transformările structurale suferite de vatra oraşului la începutul sec. XX, trebuie să privim asupra tabloului orăşenesc de la sfârşit de secol XIX. Conjunctura politică favorabilă survenită în acest interval, a ajutat Bucureştiul să prospere şi să se dezvolte foarte tare până la izbucnirea Primului Război Mondial . Înainte de venirea pe tronul României a regelui Carol I , în Bucureşti nu existau nici Gara Filaret, nici Gara de Nord, iar Strada Libertăţii (11 Iunie) şi Calea Griviţei erau simple drumuri naţionale. Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei de azi) era o simplă străduţă ce se lărgea ici şi colo, foarte prost pavată şi însoţită de t...

A spune că Bucureştiul nu are cartiere mi se pare un pic exagerat. Faptul că o comunitate bazată pe contacte directe şi multiple nu se suprapune peste un spaţiu urban pe care noi îl numim cartier (areal urban nedefinit ca întindere, fără limite precise etc.), nu înseamnă că oraşul - în speţă Bucureştiul - nu are cartiere. Să nu uităm, totuşi, că un factor important în definirea cartierului este mentalul colectiv, care are legătură cu percepţia locuitorilor sau cu ceea ce s-ar numi foarte lesne drept 'geografie mentală'. Indivizii atribuie spaţiului anumite valori funcţie de percepţia pe care le-o creează acel spaţiu şi funcţie de reperele pe care le ofera acesta (fără deosebire: repere fizice sau sociale). Nu cumva acesta este şi motivul pentru care, în mod indirect, zona Ferentariului l-a îndemnat pe domnul Bogdan Iancu – autorul articolului " Bucureşti – oraşul fără cartiere" publicat pe site-ul B logul de urbană – să afirme că „vom găsi ... insule de locuire...