Postări

Se afișează postări cu eticheta democraţie

Când oraşul devine gazda protestelor şi revoltelor urbane. Violenţele de la Bucureşti

Revoltele urbane apar atunci când una sau mai multe categorii sociale sunt nemulţumite de un fapt sau o acţiune desfăşurată în interiorul oraşelor şi care pune bariere în funcţionalitatea sistemului socio-urban. Apariţia revoltelor urbane este însoţită aproape de fiecare dată de manifestaţii paşnice. Pentru ca protestele să se desfăşoare în cea mai mare siguranţă, autorităţile avizează activităţile de protest şi iau măsuri de prevenire a posibilelor revolte. Cu toate acestea, protestele nu sunt de fiecare dată anunţate/programate conform regulilor democratice, ele putând să apară spontan asemenea unui vulcan ce nu anunţă nimic (dar care clocoteste foarte puteric în interior) şi care erupe deodată generând pagube. Aşa se întâmplă şi în cazul protestelor şi revoltelor spontane spre deosebitre de cele organizate, anunţate şi avizate de către autorităţi. Spre deosebire de protestele organizate , cele spontane au un foarte mare grad de risc social . Ele provin dintr-o acumulare de frustrăr...