segregare urbana

          Constanţa este, fără doar şi poate, simbolul sezonului estival românesc şi al vechimii locuirii urbane din spaţiul actual al ţării. Atunci când se face vorbire despre acest spaţiu geografic românesc gândul se îndreaptă naiv către mare, litoral, soare, veselie, voie bună etc. Practic tot ceea ce este plăcut îţi invadează mintea, nemaifiind loc pentru altceva „ unde te întorci vezi trotuare ocupate de terase, maşini luxoase şi tineri bronzaţi, ce îşi petrec nopţile prin cluburi, iar ziua pe plajă [1] ”. Dar pentru ca toate acestea să fie în totalitate conforme cu realitatea ar trebui să uităm de problemele cu care se confruntă oraşul. Deşi s-au luat mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii celor mai oropsiţi dintre constănţeni, iată că mai există încă suficiente spaţii paupere care înfloresc la marginea oraşului şi care îngrijorează; unde se trăieşte într-o manieră primitivă în locuinţe informale, fără apă, electricitate, gaz, grupuri sanit...

Aproape fără excepţie oraşele generează un fenomen hulit peste tot în lumea civilizată, dar nu numai. Homeless ... oameni fără casă/adăpost sau simplu, boschetarii. Sigur că oraşul este locul în care poţi să te „ridici”, să „devii”, să prosperi, să... şi vă las pe voi să completaţi enumerarea cu alte aspecte pozitive ale vieţii urbane. Dar, din păcate, nu toţi reuşesc să aibă parte de pozitivizmul din şirul pe care l-am început eu şi pe care vi l-am lăsat vouă să-l continuaţi. Pentru a invoca imaterialul, am putea să spunem că unii dintre semenii noştri urbani nu au noroc în viaţă, şi atunci invocăm soarta, indiferent ce vrea să însemne această soartă. Pentru alţii însă – poate pentru toţi, ca să fim ceva mai realişti – oraşul înseamnă mult mai mult decât o neîndreptăţire a sorţii, înseamnă o adevărată luptă. Pe care o poţi câştiga sau, dimpotrivă, o poţi pierde. Ceea ce se întâmplă cu cei mai mulţi care sfârşesc pe stradă. Pentru a răzbi în oraş, trebuie să te înarmezi cu tărie ...