segregare urbana

După rromi, cea mai numeroasă comunitate etnică din Bucureşti  este,  în prezent, cea chineză. Numărul chinezilor din capitală a crescut constant după revoluţie, astăzi înregistrând (neoficial) un număr destul de mare, între 10.000 şi 15.000 de locuitori. Pentru a putea observa mai bine amploarea fenomenului migraţionist chinez spre Bucureşti, trebuie menţionat că la recensământul din 2002 diaspora chineză număra peste 2.000 de indivizi. Având o cultură aparte şi un mod propriu de organizare socială, chinezii s-au concentrat din punct devedere spaţial în estul capitalei. Colentina fiind cartierul cu cel mai mare număr de chinezi din Bucureşti. Adunarea lor în est se datorează apropierii de complexele comerciale Europa şi Dragonul Roşu unde aceştia desfăşoară diverse activităţi comerciale. Aceştia importă diverse produse din China (dar nu numai!) pe care apoi le desfac în cele două zone comerciale. Diaspora chineză se prezintă destul de polarizat. Deşi nu creează probleme ...

Raportându-ne la ceea ce există concret din punct de vedere al schiţelor şi planurilor pentru Bucureşti , practic pentru perioada de dinainte de 1770 nu avem nicio dovadă certă a modului cum arăta aşezarea. Prima dovadă a distribuţiei spaţiale a componentelor orăşeneşti consemnată într-un plan, apare cam pe la 1775, atunci cănd este întocmit planul/schiţa Sultzer. Prin urmare nu se ştie cu exactitate care era distribuţia spaţială a mahalalelor bucureştene până la momentul respectiv. De pildă în perioada domniei lui Ipsilanti, aflăm de la Ionnescu Gion, că în Bucureşti existau 67 mahalale. Cu timpul numărul acestora a crescut iar la sfârşitul secolului al XVIII-lea numărul mahalalelor era cuprins între 82 şi 92 de astfel de unităţi „administrative”. Şi după cum ne putem imagina, situaţia acestora nu se prezenta într-o manieră omogenă din niciun punct de vedere. Astfel, în toată istoria capitalei, mahalalele s-au înscris în cea mai amplă diversitate tipologică. De la mahalale ale...

           Ghetoul Băii Mari , punga de sărăcie a oraşului, cartierul de cocioabe improvizate etc., iată cum îşi încep articolul din data de 14 ianuarie 2012 jurnaliştii Cătălin Ţineghe şi Lavinia Săbăciag. Craica, fără îndoială „a uimit o întreagă comunitate”, iar în perimetrul ei persistă un miros înţepător caracteristic. Mizeria, debandada şi şobolanii sunt la tot pasul. Cei de pe urmă mişună nestingheriţi pe lângă copiii de 2-3 ani [1] . Când plouă este aproape imposibil să te deplasezi în perimetrul Craicăi fiindcă nămolul depăşeşte pe alocuri glezna. În urmă cu 15-16 ani, spunea un locuitor din zonă, pe locul actualului slum sau ghetou (dacă avem în vedere compoziţia etnică) nu era nimic, nicio construcţie... doar câmp. Nemulţumirea locuitorilor de pe strada Păltinişului din vecinătate are la bază permisivitatea şi ignoranţa autorităţilor, care au închis ochii la procesul continuu de extindere şi de locuire ilegală din lungul Craicăi, pârâul care...

        1. A fost: „blocul ruşinii”... un ghetou cu practici rurale       Ce a însemnat locuirea în vechiul bloc L2 din Aleea Nuferilor, ghetoul Severinului sau „blocul ruşinii” până în 2010, nu diferă cu nimic faţă de alte ghetouri ale spaţiului urban românesc. Populaţia imobilului era dominată covârşitor de etnicii romi, unii fără acte de identitate. Locuiau într-un imobil şubred din punct de vedere tehnic. Structura de rezistenţă a blocului în cauză trebuie serios consolidată pentru ca în viitor aceasta să mai poată găzdui oameni. Aşadar, cei care au locuit în L2 până în 2010 s-au expus în fiecare clipă unui pericol iminent. Orice cutremur ceva mai puternic putea pune la pământ imobilul într-o clipă. Inspectorii în construcţii au constatat că „ dejecţiile care s-au scurs ani de-a rândul de la un etaj la altul au măcinat toţi pereţii [1] ” în condiţiile în care vechimea blocului nu este mai mare de 30 de ani. Subsolul a înmagazinat şi el de-a lung...