segregare urbana

Procesul prin care se ajunge la formarea unui spaţiul fizic şi social închis, marginal, foarte adesea urban, unde trăiesc într-o concentraţie ridicată minorităţi etnice, rasiale, sexuale etc., constrânse de sărăcie şi restricţii sociale se numeşte ghetoizare (P. Gyöngyi şi P. Lászlό, 2007, în C. Zamfir şi S. Stănescu, p. 279 ). Se observă, totodată, că acest termen este definit aproape identic şi de către Peter Marcuse (2001, p. 4) care afirmă faptul că ghetoul este arealul geografic de concentrare spaţială, utilizat forţat până când societatea dominantă separă sau limitează un grup de persoane, definit ca rasial, etnic sau străin, şi care este tratat drept inferior de către societatea dominantă. Există astfel de studii şi în literatura românească de specialitate, dar care fac referire, cu precădere, la formarea unor pungi ale sărăciei în spaţiul urban , denumite foarte adesea ghetouri sau slum-uri în literatura străină. Noţiunea de ghetou, în comparaţie cu cea de slum, are o conota...

Mâncarea este, cum bine ştim cu toţii, un element specific culturii unui anumit grup etnic. Alături de muzică, mâncarea reprezintă punctul central al identităţii etnice. Există astfel o serie de legături între hrană sau mâncare şi muzică la nivel de indicatori ai valorilor culturale. Mai bine spus, mâncarea şi muzica ne duc cu gândul, atunci când le consumăm, la un anumit grup etnic şi la zona geografică din care acesta face parte. Migraţiile internaţionale au mobilizat însemnate mase de oameni din diferite colţuri ale lumii, care s-au deplasat către alte spaţii geografice decât cele de provenienţă, în diferite scopuri. Cel mai adesea în căutarea unui trai mai bun. Astfel, inserţia noilor veniţi, cu precădere atunci când erau în număr însemnat, a reprezentat şi aport cultural. Cu precădere aport religios, culinar şi muzical. Vizibil în peisajul urban este aportul religios (aproape inexistent în cazul Bucureştiului) şi cel culinar (ceva mai prezent). În astfel de circumstanţe, cele ...

Geografia, ca şi sociologia de altfel, consemnează multe lucrări, studii şi articole dedicate procesului de segregare. La nivel analitic, lipsa unei tipologii bine stabilite îngreunează foarte tare procesul de cercetare. Cu riscul de a genera o serie de opinii nu tocmai pozitive la adresa tipologizării prezente, voi încerca să disec segregarea urbană, aşa cum a fost concepută de către Michael White ( 1983, pp. 1008-1018 ) , având ca principiu de diferenţiere elementele principale ale mediului urban. Cu alte cuvinte, analiza tipologică va porni de la premisa că segregarea urbană se clasifică, pe de o parte în segregare socială – cu accent pus pe populaţie şi pe aspectele sociale ale acesteia –, iar pe de altă parte în segregare geografică/fi zică sau, aşa cum mai este denumită: segregare rezidenţială. Din acest punct de vedere, termenul care reflectă cel mai bine realitatea spaţială este mai degrabă, segregarea geografică/fizică deoarece modul de manifestare a procesului de separaţie ...