A spune că Bucureştiul nu are cartiere mi se pare un pic exagerat. Faptul că o comunitate bazată pe contacte directe şi multiple nu se suprapune peste un spaţiu urban pe care noi îl numim cartier (areal urban nedefinit ca întindere, fără limite precise etc.), nu înseamnă că oraşul - în speţă Bucureştiul - nu are cartiere. Să nu uităm, totuşi, că un factor important în definirea cartierului este mentalul colectiv, care are legătură cu percepţia locuitorilor sau cu ceea ce s-ar numi foarte lesne drept 'geografie mentală'.
Indivizii atribuie spaţiului anumite valori funcţie de percepţia pe care le-o creează acel spaţiu şi funcţie de reperele pe care le ofera acesta (fără deosebire: repere fizice sau sociale). Nu cumva acesta este şi motivul pentru care, în mod indirect, zona Ferentariului l-a îndemnat pe domnul Bogdan Iancu – autorul articolului "Bucureşti – oraşul fără cartiere" publicat pe site-ul Blogul de urbană – să afirme că „vom găsi ... insule de locuire asimilabile ideii de cartier” în spaţiile periferice? Cu alte cuvinte, nu cumva faptul că în Ferentari găsim repere sociale nu tocmai pozitive ce s-au impregnat în mentalul colectiv, l-a făcut pe autorul respectiv să concluzioneze că „Ferentariul poate fi asimilat ideii de cartier”?
Mai mult decat atât, diminuarea rolului pe care îl are cartierul în viaţa societăţii prin rezumarea acestuia la un soi de contacte umane proxime spaţiului de rezidenţă este, din punctul meu de vedere, greşită. Faptul că au dispărut anumite baruri, restaurante, magazine etc., nu ştirbeşte cu nimic din existenţa cartierului, ci, mai degrabă, arată o schimbare în funcţionalitatea spaţiului respectiv... o nouă dimensiune economică. După cum am mai spus anterior, cartierul este un spaţiu perceput ca atare si care nu are limite spaţiale precise, ci unele difuze, care se diluează treptat pe măsură ce percepţia locuitorilor nu mai întalneste niciun reper asimilabil spaţiului urban respectiv.
Prin cele exprimate aici nu trebuie înteles faptul că problematica vecinătăţilor, locurilor de întâlnire sau spaţiilor de recreere şi de desfăşurare a activităţilor este neglijată sau negată. Dimpotrivă, rolul acestora este mai mult decât definitoriu pentru spaţiu, dar în sensul în care se poziţionează pe harta mentală a locuitorilor ca puncte de reper, întregind şi personalizând astfel cartierul respectiv.
Pe de altă parte, un element cheie al cartierelor este componenta socială sau 'valoarea' comunităţii. Prin astfel de relaţionări comunitate – spaţiu se creează imagini, iar apoi spaţiul recognoscibil, cartierul (prin identificare cu anumite elemente, numite anterior drept repere ale spaţiului urban ). În acest mod, noi (locuitori ai oraşului) spunem că în vestul orasului avem cartierele x, y, z, iar în sud, de exemplu, vorbim de cartierul f, k, j etc.
Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează cartierul, cred că ar trebui să dăm câteva exemple. Să luăm în considerare cartierul Cotroceni (ca să nu mai aducem în discuţie numai spatii „paupere” cum este cel al Ferentariului). Ei bine, atunci când dorim să creionăm imaginea cartierului luăm în calcul anumite repere. Iar în acest caz acestea sunt: Palatul Cotroceni, Academia Militară, Piaţa Cotroceni, Grădina Botanică, stadionul, parcul etc., pe de o parte, iar pe de altă parte, componenta socială (adică populaţia bogată, cu venituri mari). Problema limitei apare atunci când, spre exemplu, apar în peisaj componente noi, sau componente care „par” să aparţină altor spaţii (ex: Mall-ul Afi Palace Cotroceni – care a împrumutat numele de la spaţiul învecinat, deşi poziţionarea lui este mai degrabă apropiată de Drumul Taberei). Iată cum cartierul – generic vorbind – îşi pierde/disipează limita în vecinătatea altor spaţii similare.
În fine... poate cea mai frapantă confuzie realizata de către autorul articolului "Bucureşti – oraşul fără cartiere", se leagă de următoarea afirmaţie: „În condiţiile date cartierul bucureştean, pe care îl regăsim azi pe tăbliile enorme cu care primăria a „toaletat” câteva din marile bulevarde, are mai degrabă o notaţie administrativă”.
Bucureştiul cunoaste o singură diviziune administrativă... iar aceasta este sectorul. Asadar, cartierul nu are nicio legătură cu administrarea spaţiului urban. Administrare = organizare, gestionare, sau guvernare urbană ca să-l citez pe Thierry Oblet. Cât priveşte tăbliile/indicatoarele marcate cu numele cartierelor, acestea nu sunt altceva decât nişte componente urbane prin care administraţia urbană a mai „cheltuit” nişte bani publici cu care se putea face cu totul şi cu totul altceva... benefic. Acele tăblii nu au nicio valoare urbană în afară de „estetică”(!). Cât timp oraşul nu este organizat administrativ în cartiere, tăbliile respective nu au nicio valoare.
Apropos... o persoană din afara oraşului, care se ghidează strict după acele plăcuţe va ajunge nicăieri, întrucât ele nu se finalizează cu un alt(alte) indicator(are) care să anunţe „ajungerea la destinatie”.
În concluzie, cartierul, aşa cum îl întâlnim în Bucureşti, este un spaţiu urban ce nu are limite prestabilite sau certe si care se compune dintr-un sumum de elemente perceptuale (atât fizice, cât şi sociale).
P.S: Am scris acest text ca urmare a lecturării articolului postat de Bogdan Iancu pe Blogul de urbana disponibil la http://socasis.ubbcluj.ro /urbanblog/?p=538.
