segregare urbana

Vremuri tulburi şi contradictorii pentru lumea în care ne este dat să trăim! Suna cunoscut, nu? Da, dar ar trebui adăugat aici un amănunt de câteva cuvinte: nu tuturor le este lesne să înţeleagă sentinţa de început. Pentru (mulţi dintre) intelectuali sună apoteotic, dramatic şi perfect asimilabil gândirii. Pentru restul, însă, este un simplu fapt. De ce? Pentru că omul de rând are alte priorităţi. Am început atât de abrupt deoarece ne aflăm în faţa unui paradox. Omenirea încearcă să implementeze democraţia , liberalismul şi drepturile omului cât mai multor societăţi, dacă s-ar putea tuturor, şi cât mai repede cu putinţă, dar, în acelaşi timp, în schimbul dezideratelor se alege, nu cu mai multă dreptate şi egalitate pentru tot mai mulţi, ci cu o fărâmiţare tot mai accentuată. Şi asta nu este tot, fărâmiţările şi faliile se adâncesc atât în interiorul, cât şi în exteriorul (sau la contactul) societăţilor. Drepturile omului sunt rodul intelectului, pentru o viaţă cât mai echitabilă,

Ceea ce încerc sa prezint în aceast articol a fost inspirat de un eveniment din urmă cu cateva zile. Pentru a se înţelege în nota reală şi obiectivă ceea ce vreau să exprim, voi începe cu cazul/evenimentul amintit. După aceea am să-l „decojesc” pentru a-l expune într-o lumină nouă, puţin observabilă „cu ochiul liber”, întrucât lăsându-l neanalizat sau neexplicat rămâne un fragment banal din viaţa obişnuită a oricărui oraş. Iată evenimentul! Vineri dimineaţa, o oarecare vineri din lungul şir de zile ce se scurge necontentit fără a-i mai simţi pulsul – cu precădere după o anumită vârstă –, pe la ora 9.30 a.m., într-o zonă urbană intens circulată din apropierea unei pieţe bucureştene, o mulţime de vreo 30-40 de persoane stătea liniştită în faţa unui magazin, formând o coadă apreciabilă. Nu chiar ca acelea de pe vremea comunismului, când se stătea la coadă la carne, lapte, ulei sau mai ştiu eu ce. Nu! Oamenii erau destul de pestriţ îmbrăcaţi, în sensul acela vestimentar care arată că m

Însuşirea principală a societăţilor primitive este dată de simplitatea traiului. Chiar şi astăzi, triburile răzleţe de prin Amazonia, Africa, Australia, Asia de Sud-Est şi de prin alte părţi ale globului trăiesc, ca acum câteva mii de ani, de pe urma vânatului, culesului şi pescuitului. Influenţa modernităţii n-a reuşit să le atingă mai deloc şi, acolo unde au putut fi întâlnite şi studiate, societăţile tribale au dovedit că au multe caracteristici comune. Astfel, pentru cele mai multe dintre ele, cooperarea dintre membri este, potrivit unui grup de cercetători de la University College London, expresia socială a eticii omniprezente a egalitarismului ( Dyble et. al. 2015 [j1]   ) . Traiul simplist implică, potrivit afirmaţiei de mai sus, însuşirea raporturilor de egalitate dintre membrii societăţii, implicit între femei şi bărbaţi. Dar cât de egalitariene erau societăţile primitive? Ca şi în prezent, în trecut comunităţile de vânători şi culegători trăiau în grupuri destul de mici, de