Grupul social neidentificabil, expresie a sărăciei
Ceea ce
încerc sa prezint în aceast articol a fost inspirat de un eveniment din urmă cu
cateva zile. Pentru a se înţelege în nota reală şi obiectivă ceea ce vreau să
exprim, voi începe cu cazul/evenimentul amintit. După aceea am să-l „decojesc”
pentru a-l expune într-o lumină nouă, puţin observabilă „cu ochiul liber”,
întrucât lăsându-l neanalizat sau neexplicat rămâne un fragment banal din viaţa
obişnuită a oricărui oraş.
Iată
evenimentul!
Vineri
dimineaţa, o oarecare vineri din lungul şir de zile ce se scurge necontentit
fără a-i mai simţi pulsul – cu precădere după o anumită vârstă –, pe la ora
9.30 a.m., într-o zonă urbană intens circulată din apropierea unei pieţe
bucureştene, o mulţime de vreo 30-40 de persoane stătea liniştită în faţa unui
magazin, formând o coadă apreciabilă. Nu chiar ca acelea de pe vremea
comunismului, când se stătea la coadă la carne, lapte, ulei sau mai ştiu eu ce.
Nu! Oamenii erau destul de pestriţ îmbrăcaţi, în sensul acela vestimentar care
arată că masa de indivizi nu face parte şi nu se înscrie neapărat într-o
categorie socială oarecum vizibil încadrabilă între anumite limite. Între acele
peroane fiind chiar una pe care o văzusem cu numai câteva minute înainte la o
grădiniţă privată, lăsându-şi copilul. Ca atare, nu era o masă compactă de
oameni, spuneam, de o factură socială omogenă.
Apropiindu-mă
de magazin observ că nu este vorba de un magazin alimentar, ori de unul ce ar
putea să comercializeze te miri ce produse greu de găsit – în capitalism, chiar
şi aşa hibridizat mioritic, astfel de situaţii sunt rar întâlnite –, ci de unul
care vindea haine second hand. Mulţimea
aceea aşezată liniştită la coadă, din mâinile căreia atârna din loc în loc câte
o sacoăşă/pungă de plastic gata pregătită pentru ceea ce urma a fi găsit în
acel magazin, pe profilul, mărimea şi gustul cumpărătorului, aştepta ca
magazinul de haine de mâna a doua să se deschidă. Pe uşa magazinului stătea
spânzurat un afiş, nu tocmai mic, şi care anunţa că magazinul tocmai primise
marfă.
În linii
cât mai generale acesta este momentul inspiraţional al articolului de faţă pe
care l-am legat mental la momentul respectiv de un alt articol mai vechi: „BIDONville sau PETbusiness. Noua dimensiunea sărăciei urbane bucureştene”. Chiar dacă cele două subiecte sunt
diametral opuse, acestea converg în cel puţin două puncte. Enunţându-le sub
forma unor cuvinte cheie, aşa cum se obişnuieşte atunci când este realizat un
articol ştiinţific, acestea ar fi: sărăcie
şi grup social neidentificabil în alt
context. Aici cele două subiecte se unesc, deoarece nici cei care
colectează selectiv pe cont propriu PET-uri şi nici indivizii care se întâlnesc
la magazinul de haine second hand nu pot fi numiţi drept grup, decât în anumite conexte clar precizate. Colectorii de
PET-uri la predarea materialului colectat în incinta centrului pentru
cumpărarea materialelor reciclabile. Şi cum aceştia nu se nimeresc a fi în
acelaşi timp, pentru a preda ceea ce au colectat, în centrul de materiale
reciclabile, grupul devine foarte greu de identificat. Şi, în acelaşi mod, cu
excepţia zilelor în care se primeşte marfă şi când sunt antrenaţi de
posibilitatea de a pune mâna pe un obiect de vestimentaţie cât mai puţin
utilizat, grupul indivizilor care-şi face cumpărăturile în mod frecvent din
magazinele second hand devine neidentificabil.
De ce
devine greu de indentificat un astfel de grup în alt context? Este, fără doar
şi poate, o întrebare îndreptăţită. Justificarea ei vine din necesitatea de a
nu cădea în capcana explicaţiilor de formă, fără niciun fel de fond. În speţă,
fără nicio utilitate analitică şi chiar, poate, administrativă. Explicarea
mecanismului din spatele unui astfel de eveniment ar putea fi motorul unor
analize/anchete sociale mai ample, realizate de administraţiile în grija cărora
se află aceste persoane, pentru a se putea diminua pe cât posibil amplitudinea
grupului. Mai trebuie spus că în România sunt multe astfel de grupuri, iar
acestea „legitimează” apariţia de noi şi noi magazine second hand. Ar fi foarte
interesantă o statistică a acestor magazine. La fel de interesantă ar fi
dinamica lor. Cât de repede şi cum s-au înmulţit? Cum au evoluat în araport cu
ciclurile electorale? Şi tot aşa. Numai în preajma pieţei Drumul Tabelei – pe care
o cunosc foarte bine – sunt nu mai puţin de trei magazine de acest fel.
Revenind la întrebare, grupul de indivizi care se adună la coadă, aşteptând să
poată răscoli marfa nouă, este greu de observat în alt context din pricina
comportamentului social în general şi al celui de consum în particular. Un
geograf brazilian încadra comportamentele de consum în două mari categorii: cel
superior (generat de categoriile sociale înstărite) şi cel inferior (al celor
mai săraci). De asemenea, acelaşi geograf spunea că între cele două îşi face
loc un hibrid comportamental, cel care implică indivizi din ambele categorii
sociale şi care nu este nici pe departe unul al clasei de mijloc.
În contextul cazului pe care îl „decojim” acum
de posibilele percepţii eronate, avem de-a face nu numai cu persoane din
categoriile sociale afectate în fel şi chip de sărăcie, dar şi cu unele care
dispun de ceva resurse financiare (fără a fi numite persoane din clasa
superioară) ci, mai degrabă, din firava şi foarte fragmentata clasă mijlocie
autohtonă. Sociologii cunosc foarte bine şi sub-subclasele celor trei mai
categorii sociale vehiculate la nivel ştiinţific universal. Iar în lipsa unor
date concrete şi a unor studii aplicate este destul de greu să încadrezi fără
echivoc persoanele în subclase. În fapt, nici nu am pretenţia ca aceast excurs
să fie privit din punct de vedrere ştiinţific, însă cred că poate avea oarece
ecou şi la acest nivel şi poate impulsiona sociologii să realizeze un studiu în
acest sens.
Însă, până
una alta, grupul analizat este unul eterogen, fie şi prin prisma persoanei
care-şi duce copilul la o grădiniţă privată, dovedind că cei care frecventează
magazinele second hand nu sunt neapărat săraci în sens absolut. Unele persoane
pot întâmpina anumite probleme băneşti, îngreunându-le astfel situaţia
financiară, ceea ce le determină să-şi priorizeze într-un alt mod cheltuielile.
Am putea spune că persoana amintită îşi menţine copilul la grădiniţa privată,
unde se plăteşte adesea dublu faţă de o grădiniţă din sistemul de stat, pentru
a-i asigura o educaţie cât mai bună şi renunţă la alte aspecte cum este îmbrăcămintea. Pe fondul unor probleme financiare pot apărea
astfel de comportamente. Mai mult, se poate presupune că persoana amintită nu
este un exemplu singular, ca ea putând fi altele, chiar şi judecând numai după
eterogenitatea grupului. Bunăoară, consumul şi comportamentul persoanelor din
acel grup arată cu totul şi cu totul diferit, am spune necongruent, în alte
contexte. Grupul nu există decât aici şi niciunde în altă parte, la coadă în
faţa magazinului de haine second hand, reflectând un alt aspect, mult mai
vizibil şi care este expus mai jos.
Ce-i
determină pe aceşti oameni să se constituie sub forma unui grup în faţa unui
magazin de haine second hand (?), este o altă întrebare absolut firească. Care
sunt cauzele apariţiei unor astfel de grupuri sociale neidentificabile în alte
contexte? Foarte simplu spus: sărăcia. Sau
diferitele ei iradieri, pentru că există foarte multe tipuri, forme şi faţete
ale sărăciei. Grupul acesta poate cuprinde atât persoane afectate de sărăcie
endemică, de sărăcie extremă, dar şi persoane aflate în sărăcie temporară. Care
şi în ce situaţie exactă se află, n-aş putea să spun absolut deloc. Însă dacă
întreb care este cauza alegerii unui magazin second hand în raport cu unul ce
comercializează haine noi, atunci, fără excepţie, oricie va răspune (om de
ştiinţă sau lucrător oarecare): sărăcia. Acea
sărăcie care-i îndeamnă pe anumiţi oameni să colecteze PET-uri, maculatură,
fier vechi sau orice alceva poate fi reciclat. Acesta este adevăratul motiv –
sărăcia; şi nu mă interesează dacă este extremnă, de durată, temporară,
endemică sau altfel. Trist este că ea există, este prezentă activ şi afectează
tot mai mulţi oameni.
Auzim
adesea din gura celor care administrează (satul, comuna, oraşul, municipiul,
judeţul x sau ţara) că au crescut
pensiile, salariile, s-au mărit alocaţiile, că, ce să mai, se trăieşte mai
bine. Inflaţia scade, economia merge mai bine! Eu întreb: de ce s-au înmulţit
magazinele second hand? Şi,
totodată, avertizez: aveţi grijă să nu devină vizibile aceste grupuri sociale
şi în alte contexte!
Comentarii
Trimiteți un comentariu