Congregarea sau coeziunea internă a grupurilor

Efectelor structurale şi atitudinilor de grup li s-a acordat o mare atenţie în prodigioasa activitate de explicare a segregării urbane, în timp ce analiza clusterizării sau congregării grupurilor minoritare în anumite teritorii discrete şi omogene, lasă mult de dorit. Altfel spus, explicarea congregării la nivel socio-urban este nesatisfăcătoare. Unele clustere pot fi percepute ca defensive şi conservatoare în modul lor de funcţionare, în parte ca urmare a presiunii exterioare. Pe scurt, când oamenii – în mod deosebit imigranţii, dar nu numai – se simt ameninţaţi, adesea au tendinţa de a se coaliza/grupa, generând forme puternice de coeziune internă, astfel încât, coerenţa socială şi culturală a grupului să poată fi păstrată. De-a lungul timpului – argumentează Paul Knox şi Steven Pinch - au fost observate patru funcţii dominante de congregare a grupurilor minoritare: apărare, susţinere, păstrare şi atacul.

1. Congregarea în scopul apărării

Rolul defensiv al grupurilor minoritare este evident mai ales atunci când discriminarea este intensă şi larg răspândită. Prin urmare, afirmă autorii mai sus citaţi, existenţa unui „heartland”, propriu grupurilor minoritare, îi ajută pe aceştia să se retragă din calea ostilităţiilor venite din direcţia societăţii dominante. Adesea congregarea în scop defensiv este asociată cu ghetoul (vezi Ghetoul), noţiune utilizată pentru prima dată în Veneţia renascentistă pentru a descrie cartierul în care erau constrânşi să domicilieze evreii. Comunitatea acestora a jucat un rol deosebit pentru statutul Veneţiei de important centru comercial şi de schimburi, graţie abilităţii evreilor de a aduce bani din activităţile prestate. De altfel, tocmai succesul de care se bucurau le-a atras ulterior ostilitatea societăţii, iar evreii au fost siliţi să locuiască înt-un mic cartier al oraşului unde predominau activităţile de topire şi turnare a fierului. La fiecare capăt al cartierului evreiesc din Veneţia au fost montate porţi mari pentru a impune o stare permanentă de asediu. Ghetourile evreilor din oraşele Europei medievale funcţionau astfel ca nişte clustere defensive[1].

De pildă, Kay Anderson într-un articol publicat în 1988, a arătat cum au luat naştere la sfârşitul secolului al-XIX-lea aşa-numitele Chinatown în Vancouver, ca răspuns la regulile şi revoltele spontane ale „gloatei” împotriva populaţiilor de chinezi în arealele unde populaţia majoritară era albă[2]. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat în cazul comunităţilor alcătuite din clasele muncitoare catolice şi protestante din Belfast, care, drept răspuns la nevoia fizică de securitate au devenit din ce în ce mai segregate unele în raport cu celelalte. Raportându-ne la afirmaţiile lui Knox şi Pinch, în nicio altă parte a globului acest fenomen nu este aşa de bine marcat fizic ca în cazul „Diviziunii” Shankhill-Falls, dintre cartierul protestant Shankhill şi cel catolic Clonard-Springfield. Spaţiul de tranzit dintre cele două cartiere şi marcarea „Diviziunii” este dată de arealul străzii Cupar, care în perioada dinaintea anului 1968 înregistra un model rexidenţial mixt. Iar când au izbucnit „nenorocirile” în 1969 limita teritorială dintre cele două grupuri a căpătat o formă şi mai clară. Mai mult decât atât, „s-a estimat că în cei şape ani care au succedat pornirea ostilităţilor, între 35.000 şi 60.000 de locuitori din Belfast s-au relocalizat în spaţii ceva mai sigure pentru grupul lor religios, astfel consolidând segregarea dintre catolici şi protestanţi în ceea ce se numeşte din punct de vedere militar drept «zone tribale»[3]”. 

2. Congregarea pentru suport mutual

Cea de-a doua funcţie îndeplinită de clusterele grupului minoritar este aceea de refugiu. Această funcţie este strâns legată de cea dinaintea sa şi se manifestă în diferite moduri de sprijin pentru membrii grupului minoritar. Sprijinul provine atât din orientarea formală a minorităţii către anumite instituţii şi afaceri, cât şi din legarea informală a prieteniilor şi înrudirea strânsă. Gruparea laolaltă într-un spaţiu de suport mutual le permite membrilor să evite ostilitatea şi respingerea unui grup organizat, chimbând insecuritatea şi teama cu familiaritatea şi puterea. Această funcţie „tampon” a clusterelor minorităţii, aşa cum ne relatează Knox şi Pinch, a fost analizată într-un număr însemnat de studii. În plus, existenţa instituţiilor etnice în perimetrul concentrării spaţiale reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori de protejare a membrilor de contactul nedorit cu comunitatea dominantă. De exemplu, continuă cei doi autori, templele Sikh şi moscheile din oraşele Regatului Unit au devenit centre locale de concentrare a bunăstării pakistanezilor şi populaţiei Sikh, reprezentând o importantă sursă de hrană, adăpost şi, de asemenea, baza propice pentru recreare, educare şi concentrare culturală[4].

Într-un cadru mai amplu, cele mai multe grupuri minoritare şi-au dezvoltat sisteme informale de întrajutorare şi organizaţii de binefacere cu scopul explicit de a susţine membrii grupului, atât din punct de vedere material, cât şi social. Ba, mai mult decât atât, dorinţa pregnantă de a evita contactul cu exteriorul şi concentrarea locală a populaţiei minoritare cu nevoi culturale de bază, diferite de cele ale majorităţii, au mijlocit apariţia întreprinderilor etnice, fie ele legitime sau nu. Se presupune că întreprinderile de acest gen întruchipează o componentă importantă în coeziunea cartierelor minorităţii ce se concretizează cu succesul solidarităţii avansate, atât economice, cât şi sociale a antreprenorilor grupului. O astfel de tendinţă vine în ajutorul muncitorilor grupului minoritar, care astfel pot evita piaţa muncii controlată de populaţia majoritară şi, totodată, pornesc pe o rută ocupaţională alternativă.

Dinamica urbană a suportului mutual derulat de grupurile minoritare a fost foarte bine ilustrată de către Clair Drake şi Horace Cayton în deja clasicul studiu asupra negrilor din Chicago, intitulat Black metropolis: a study of Negro life in a northern city. În această lucrare autorii descriu modul în care membrii comunităţii trebuie să-şi folosească banii, nu doar pentru satisfacerea nevoilor personale, ci şi pentru „avansarea rasei” prin achiziţii pe care trebuie să le facă de la antreprenorii şi afacerile minorităţii. Doctrina care a stat la baza acestui slogan comunitar a fost denumită de către autori double-duty dollar[5], adică dolarul cu însemnătate sau obligaţie dublă. O situaţie oarecum similară – ne confirmă Knox şi Pinch – este prezentă în Marea Britanie, acolo unde manifestarea diferită a comunităţii asiatice este portretizată prin „clusterizarea băncilor, măcelăriilor, băcăniilor, agenţiilor de turism, cinematografelor şi magazinelor de îmbrăcăminte, ca răspuns la tabuurile alimentare, stilul vestimentar specializat şi înăbuşirea economică a societăţii britanice[6]”.

3. Congregarea în scopul păstrării identităţii culturale

Păstrarea şi promovarea moştenirii culturale diferite este cea de-a treia funcţie a concentrării urbane a unei minorităţi. Conştiinţa grupului minoritar ia naştere adesea în urma presiunii exterioare. Sau, cum se întâmplă în cazul multor grupuri, există o dorinţă inerentă de menţinere (sau promovare) a unei identităţi culturale diferite mai degrabă, decât alternativa de a fi asimilate complet de către grupul dominant. Gruparea rezidenţială ajută menţinerea şi promovarea identităţii culturale, nu doar prin intermediul instituţiilor şi afacerilor etnice, ci şi prin intermediul efectului de înrudire rezidenţială a modelelor de căsătorie.

De altfel, mulţi analişti ai fenomenului au îmbrăţişat ideea că aceste tendinţe sunt caracteristice comunităţilor de asiatici din marile metropole ale lumii, în timp ce persistenţa clusterelor rezidenţiale ale evreilor şi-ar putea găsi explicaţia în faptul că, învăţămintele părinţilor care domiciliază în cartierele evreieşti se transmit mai departe prin căsătorirea copiilor lor cu persoane de aceeaşi seminţie. Totodată, concentrarea rezidenţială a anumitor grupuri minoritare poate fi legată de practicile confesionale care se răsfrâng asupra modului alimentar, frecvenţei rugăciunilor şi ceremoniilor religioase. Acolo unde se întâlnesc cât mai multe asemenea practici culturale de grup, concentrarea teritorială joacă un rol important. Într-o altă abordare, am putea spune că acolo unde conştiinţa grupului este slabă iar cultura acestuia nu se deosebeşte în mod special, legăturile din interiorul comunităţii tind să fie superficiale – atât sentimental, cât şi funcţional –, rezultând în erodarea solidarităţii şi concentrării rezidenţiale a membrilor grupului.

4. Congregarea pentru a facilita „atacul” sau spaţiul de rezistenţă

Ei bine, cea de-a patra funcţie a congregării identificată de Paul Knox şi de colegul acestuia de analiză Steven Pinch, înseamnă crearea unei „baze” de acţiune în lupta dintre membrii minorităţii şi societate în general, ceea ce autorii numesc spaţiu de rezistenţă. În acelaşi timp, aceştia consideră că funcţia de „atac” este deopotrivă pacifistă şi legitimă. Concentrarea spaţială a membrilor unui grup reprezintă o forţă electorală considerabilă, care dă posibilitatea comunităţii minoritare să obţină reprezentare instituţională cu impact asupra politicilor urbane. Concret, acest fapt a jucat un rol cheie în puterea politică a negrilor din Statele Unite. Astăzi, conchid autorii mai sus amintiţi, importanţa vocii negrilor în arena spaţiului politic urban american a crescut. Cartierele homosexualilor reprezintă, de asemenea, o importantă bază electorală. Un exemplu bine cunoscut în acest sens este cel al Hollywood-ului de vest, unde votanţii au ales în 1984 pentru a guverna muncipalitatea un consiliu dominat de homosexuali.

Cea de-a doua latură a spaţiului de rezistenţă se constată în cazul clusterelor minorităţii care generează o bază convenabilă, cu scopul nelegitim de a ataca un grup ţintă. Grupurile de insurgenţi şi gherilele urbane care sunt afiliate unor minorităţi, sunt capabile să „dispară” în interiorul propriului teritoriu, să se camufleze în spatele unui relativ anonimat cultural dat de tăcerea rezultată din simpatie şi intimidare. Un exemplu evident al acestei situaţii este dat de IRA şi organizaţiile paramilitare Loyalist din Belfast-ul anilor ’80-’90[7].

---

[1]Paul Knox, Steven Pinch (2010), Urban-social geography, 6^th edition, Pearson Education Limited, Harlow, pag. 172.

[2]Kay Anderson (1988), Cultural hegemony and the race-definition process in Chinatown, Vancouver: 1880 – 1980, Environment and Planning D: Society and Space, Vol. 6, No. 2, pag. 127-149.

[3] Paul Knox, Steven Pinch (2010), op. cit., pag. 172.

[4] Idem.

[5] Clair Drake, Horace Cayton (1993), Black metropolis: a study of Negro life in a northern city, University of Chicago Press, Chicago, pag. 431-432.

[6] Paul Knox, Steven Pinch (2010), op. cit., pag. 173.

[7] Idem.