segregare urbana

         1. Istru nu însemnă, din greacă, Dunăre ?         Nu, nu înseamnă! Chiar dacă vechii greci îi spuneau în Antichitate frumosului fluviu, Istru , ceea ce reprezintă Istru pentru oraşul Giurgiu astăzi, aduce mai mult a urât decât a frumos. Istru este un spaţiu urban pauper în care oamenii abia dacă gândesc pentru mâine. Indignat de ceea ce a văzut la faţa locului un jurnalist giurgiuvean a conchis „ mă gândesc să emigrez. Cum este posibil ca în acea zonă (Istru – n.a.) de 22 de ani de la revoluţie să nu se mai întâmple nimic, oameni bolnavi, copii mici dezbrăcaţi, camere fără geamuri, fără apă, fără curent electric, am avut un sentiment de teleportare în anii 1300, anii negrii ai Evului Mediu şi nu într-un oraş ... care face parte dintr-o ţară integrată în Uniunea Europeană. Aproape că vedeam rugurile pe care trebuiau arşi. E incredibil ce se întâmplă acolo [1] ”.        Revenind în secolul XX, căci imobilele di...

        1. A fost: „blocul ruşinii”... un ghetou cu practici rurale       Ce a însemnat locuirea în vechiul bloc L2 din Aleea Nuferilor, ghetoul Severinului sau „blocul ruşinii” până în 2010, nu diferă cu nimic faţă de alte ghetouri ale spaţiului urban românesc. Populaţia imobilului era dominată covârşitor de etnicii romi, unii fără acte de identitate. Locuiau într-un imobil şubred din punct de vedere tehnic. Structura de rezistenţă a blocului în cauză trebuie serios consolidată pentru ca în viitor aceasta să mai poată găzdui oameni. Aşadar, cei care au locuit în L2 până în 2010 s-au expus în fiecare clipă unui pericol iminent. Orice cutremur ceva mai puternic putea pune la pământ imobilul într-o clipă. Inspectorii în construcţii au constatat că „ dejecţiile care s-au scurs ani de-a rândul de la un etaj la altul au măcinat toţi pereţii [1] ” în condiţiile în care vechimea blocului nu este mai mare de 30 de ani. Subsolul a înmagazinat şi el de-a lung...

          Cu toţii ştim ce iarnă dură a fost cea de la începutul acestui an. Cu greu au făcut faţă cheltuielilor pentru încălzire şi celor conexe mulţi dintre români. Probabil o hartă a persoanelor aflate în cea mai mare nevoie la nivel naţional ar arăta înfiorător. Nici măcar înfricoşător, ci exact aşa cum am spus... înfiorător. Chiar şi în aceste condiţii, oamenii politici îşi îndreaptă atenţia cu greu în direcţia nevoiaşilor. Însă nu şi atunci când există un scop politic. Iar dacă acesta poate avea impact mare cu costuri minime, scopul poate fi optim atins. Mai concret, dacă demersul politic este urmat de aprecieri pozitive, atât din partea săracilor ce au fost vizaţi (rămânându-le în memorie pentru vot), cât şi din partea mass-mediei, atunci politicul şi-a atins ţinta.         Concret, astfel de acţiuni se petrec în mai toate regiunile ţării acolo unde predomină sărăcia şi unde există masă de manevră. Terenul de acţiune este mănos mai a...

Ce este mai frumos într-un oraş după plecarea iernii, decât o plimbare agale prin parcurile acestuia. Sau ce poţi face toamna atunci când parcă toate lucrurile iau calea unui curs lenevos la gândul că o să vină iarăşi frigul, decât să te laşi pradă calmului unui parc ce-şi leapădă frunza lipsită de vlagă şi de culori dintre cele mai palide şi mai ruginii. În ciuda tuturor criticilor care spun că în Bucureşti nu există suficient spaţiu verde pentru fiecare locuitor, capitala compenseză acest handicap prin frumuseţea rară a parcurilor sale. Este suficient să te plimbi puţin pe aleile Grădinii Cişmigiu , emblema verde a capitalei, pentru a-ţi da seama că nu exagerăm deloc. Cea mai veche grădină publică din Bucureşti înbracă o dubla manieră peisagistică, pe de o parte geometrizată, către Liceul Gh. Lazăr, iar pe de altă parte „naturală sau spontană” în restul arealului, ce o face să fie unică printre grădinile şi parcurile din Bucureşti . Este cel mai vizitat parc bucureştean şi, totod...

Puţini mai admiră astăzi Bucureştiul aşa cum este el, cu bune şi cu rele. Şi mai puţini sunt însă cei care se mai opresc în faţa unei statui pentru a afla pe cine sau ce reprezintă aceasta, ori cine este autorul. Nu mai apare nici măcar un sentiment pe chipurile bucureştenilor care trec pe lângă astfel de obiective ale decorului urban. Pieţele urbane cu funcţii publice şi nu în sensul cel mai cunoscut nouă astăzi, cel agroalimentar, îndeplinesc mai degrabă rolul unor noduri de circulaţie, de comunicaţii rutiere. Viaţa efervescentă ce trebuie să se regăsească în aceste spaţii publice ale culturii urbane se desfăşoară la capacitate reduă sau este aproape inexistentă. Singurul pseudosentiment observabil pe chipurile locuitorilor este, probabil, indiferenţa. O indiferenţa care cel mai adesea vine din necunoaştere. Haideţi să redăm, cel puţin prin scrisul nostru, funcţia estetică şi culturală a acestor spaţii urbane, să devenim ceva mai optimişti şi să arătăm, atât bucureştenilor, cât şi tu...