Europa este mai tânără la Bucureşti, dar şi mai săracă...

„Răsfoind” presa electronică în căutarea unor noi informatii care să mă facă să mă simt mândru că sunt bucureştean, m-am oprit la poarta unor articole interesante. Poarta are aici întelesul de titlu. Şi, ca un curios ce sunt, am intrat sa văd ce-i dincolo de poartă. Mi-am aruncat privirea în stânga şi-n dreapta frazelor, am cercetat atent conţinutul, am luat aminte, am încercat să înţeleg ce-i de înţeles, şi, într-un final, mă văd nevoit – pentru a nu ştiu câta oară! – să judec toate cele lecturate. Desigur, ultima acţiune, judecata – dat fiind importanţa celor prezentate în articolele respective –, se înfăţişează drept o acţiune de-a dreptul delicată. Însă, ca tot românul... şi mai ales ca unul ce locuieşte în Bucureşti şi se interesează adesea de situaţia lui, atât din perspectiva ştiinţifică, cât şi din punct de vedere al „datului cu părerea pe net”, încerc o mică interpretare a celor lecturate. De precizat că, dacă informaţiile expuse în articolele respective (şi a căror scurtă prezentare am să o expun mai jos) se vor transpune în acţiuni concrete, Bucureştiul va deveni „un oraş din ce în ce mai cosmopolit estetic şi funcţionalist tehnico-edilitar”.

Porţile prin care am intrat în „curtea” articolelor sunt următoarele: Cum vindem Bucureştiul: un slogan, o politiciană blondă şi un cec în euro şi Chinezii ar putea să ne facă metrou privat în Capitală. Astfel, în primul articol sunt prezentate intenţiile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) de a promova din punct de vedere turistic Bucureştiul prin tehnica branding-ului urban, atribuindu-i acestuia un slogan pentru a-l „vinde” şi, totodată, opiniile unor specialişti în publicitate cu privire la acţiunea în cauză, iar în cel de-al doilea, perspectivele unor lucrări de infrastructură în domeniul transporturilor feroviare subterane, sau cum ar spune un om de pe stradă să face metrou nou, privat cică...

Interesant este că, adesea, atunci când se naşte un slogan de reprezentare turistică pentru promovarea unui obiectiv în general, se cheltuiesc bani mulţi. Mai ţineţi minte FRUNZA şi sloganul (?): Explore the Carpathian garden. Creativitatea trebuie răsplătită, nu-i aşa? Păi nici nu ştiţi voi câtă sudoare şi concentrare îţi trebuie, şi mai ales ce „resurse umane” necesită un proiect de o asemenea anvergură pentru a se lăsa cu un slogan edificator. Proiectul, spune articolul în cauză, este unul de anvergură întrucât se bazează pe un adevărat plan de marketing turistic ce necesită, auzi tu!!!!!!!, în jur de 100.000 de euro. Se pare că specialiştii de la turism nu aruncă o privire şi pe net, pentru că dacă ar fece-o, ar observa că există infinit mai multe persoane iubitoare de Bucureşti, care s-au organizat în diferite forme şi promovează idei despre acest oraş ce pot fi puse în practică, şi, apropo, pe mult mai puţini bani... pentru că ei chiar iubesc oraşul. Din brainstorming-ul lor zilnic disponibil online se pot „fura” mult mai multe informaţii pentru un branding urban sugestiv, care chiar să reprezinte Bucureştiul. Unde mai pui că internauţii iubitori de Bucureşti sunt specialişti în chestiuni ce ţin de bucureşti: istorici, arhitecţi, geografi, sociologi, economişti şi mulţi alţii.

Am extins puţin mai mult explicaţia deoarece doream să evidenţiez importanţa Bucureştiului şi modul în care trebuie lucrat pentru promovarea lui turistică, anume cu specialişti din mult mai multe domenii... nu doar din economie, în mod special marketing. Poate cea mai potrivită sintagmă pentru Bucureşti ar trebui să fie vorba unui internaut cu care am luat contact în urmă cu ceva vreme şi care sună cam aşa în variantă afirmativă: oraşul care merită trăi (în discuţiile avute persoana respectivă îmi spunea – mâhnit fiind de atitudinea multora vis-a-vis de acest oraş – că acesta nu mai este trăit). Prin urmare, un motto de genul Bucureşti, oraşul care merită trăit! mi se pare mult mai potrivit decât „mult plătitul” slogan avut în vedere de autoritatea ce se îngrijeşte de turism, care ne spune că Europe is younger in Bucharest, adică Europa este mai tânără la Bucureşti.

Ce vrea să ne spună acest slogan şi această etichetă a branding-ului urban? Ce vrea el să promoveze turistic? Pe cine şi mai ales ce reprezintă această sintagmă vă las pe dvs. să hotărâţi.

Credinţa mea este că Bucureştiul trebuie „vândut” turistic prin ceea ce este el într-adevăr. Prin dezvoltarea amalgamată de stiluri. Şi când spun stiluri iau în calcul toată paleta de înţelesuri urbane pe care i le putem atribui acestui cuvânt. De la stiluri arhitecturale, sociale, de planificare şi până la cele de comportament social. În fond spaţiul construit şi societatea care-l păstoreşte sunt un tot indivizibil atunci când rostim simplu… Bucureşti. Aşa se întâmplă, de exemplu, când spunem Germania, Franţa, SUA, ori Paris, New York, Berlin etc. Locul, spaţiul, oraşul care se identifică prin cele două cuvinte de la începutul acestei fraze au o personalitate unică, nu o mai poţi întâlni în altă parte, într-un alt oraş. De aceea, spiritual locului trebuie evidenţiat şi nu o epitetizare a lui, dacă îmi este îngăduită această exprimare. Falsa idee indusă în perceperea unui oraş poate dezamăgi în momentul confruntării cu realitatea spaţială, dar asta este o altă discuţie.

Spuneam într-un alt articol postat pe blog că Bucureştiul îşi trage seva din frumoasa indiferenţă sau toleranţă urbană, care a dat personalitate acestui spaţiu urban lucrând de-a lungul timpului în favoarea lui.

În cele din urmă rămâne ideea de promovare urbană turistică, ceea ce nu-i rău deloc, din contră este una salutară. Unde n-ar da Domnu’ să vedem peste câţiva ani puhoaie de turişti pe străzile Bucureştiului graţie acestor iniţiative şi să credem că s-a mutat atmosfera pariziană pe Dâmboviţa. Însă şi de s-ar întâmpla aşa, va trebui să avem mare grijă ca turiştii (puhoaie!) să nu se plimbe de capul lor, că de vor ajunge în Ferentari...

În linii mari am văzut cum stau lucrurile cu turismul de pe Dâmboviţa, dar nu ştim cu ce vom circula prin urbea cea mare? Spun „cea mare” pentru că este cel mai mare oraş al ţării, iar odată cu recensământul de anul acesta o să vedem că este şi mai mare decât ne imaginăm acum. Unde mai pui că devine din ce în ce mai cosmopolit: români, ţigani, chinezi – făcând o paranteză, sunt curios câţi sunt într-adevăr ? –, negri, arabi şi alte multe rase şi etnii.

Dinamica urbană este evidentă, atât edilitar, cât şi social. Proiectul china town este în plină desfăşurare (deja există un complex comercial, cel mai mare din Europa), sărăcirea populaţiei în Ferentari, Rahova, Colentina, Pantelimon este în expansiune, ce să mai spunem, evoluţia amalgamată continuă. Bucureştiul îşi păstrează tradiţia evolutivă. Dar acest lucru nu trebuie să ne sperie, că vin chinezii... vin cu miile şi colac peste pupăză, ne fac şi metrou, că noi nu suntem în stare să-l facem.

Am ajuns la punctul nevralgic discutat în cel de-al doilea articol „Chinezii ar putea să ne facă metrou privat în Capitală”. Nici acest lucru nu este de blamat, acţiunea economică de investire a unor companii străine (fie ele chinezeşti) în alt stat (în cazul de faţă România, Bucureşti) este lăudabilă. Întrebarea care se pune este: cu ce forţă de muncă? Dacă ar fi să ne luăm după modul de lucru al companiilor chinezeşti şi după numărul mare de chinezi disponibili, apţi de muncă, atunci se poate intui în ce direcţie se îndreaptă investiţia: companie chineză, lucrători chinezi, diasporă din ce în ce mai mare în Bucureşti.

Şi cu săracii noştrii ce facem, că au şi ei nevoie de bani? Chiar dacă numărul şomerilor este foarte mic în Capitală comparativ cu alte regiuni ale ţării, el nu reflectă întru totul realitatea. Statistica nu-i poate cuprinde pe toţi cei care sunt apţi de muncă. Populaţia activă bucureşteană este mult mai mare. Cu toate acestea, angajatorul chinez va pune bază tot pe lucrători chinezi, pe de o parte pentru că sunt mai ieftini din punct de vedere al remunerării şi dornici de muncă, iar pe de altă parte, dintr-un spirit de apartenenţă etnică absolut normal. Forţând puţin nota se poate spune că exact acelaşi lucru se petrece şi în comunităţile etnice chineze oriunde s-ar afla ele în lume, lucru care arată şi importanţa, durabilitatea şi tăria legăturilor culturale din sânul acestei etnii ce migrează oriunde se consolidează o comunitate chineză.

Privit din perspectivă socio-urbană, proiectul metroului privat va lega două spaţii urbane pe de o parte similare, iar pe de altă parte diferite. Similare pentru că atât în Colentina, cât şi în Rahova apar în număr mare comunităţi etnice (chinezi, ţigani), sunt cartiere sărace şi adesea marginalizate social. Rahova este perceput adesea ca un spaţiu urban rău famat. Cu alte cuvinte, această linie de metrou ar urma să lege două cartiere uitate adesea de autorităţi. Iar diferenţa apare în palierul cultural (înţelegând de aici tot ce se poate înţelege). Separarea spaţială a celor două etnii în cadrul oraşului induce ideea oraşului social poli-nucleic. Aşadar, societatea nu este omogenă ci, dimpotrivă, grupurile etnice convieţiuiesc într-un oraş în care sunt concentrate distinctiv spaţial. Am divagat şi de data aceasta de la subiect în mod intenţionat, am utilizat dacă vreţi, conceptul sociologic de imaginaţie sociologică, pentru a „întoarce” problema pe toate laturile sale.

Permitându-mi o ultimă paralelă/comparaţie, de data aceasta cu revoltele stradale recente din marile oraşe britanice, aş încerca câteva întrebări: dacă în occidentul democratic, al respectării drepturilor omului, al interesului pentru spaţiul urban şi public, al ţesutului de rase şi etnii, multiculturalismul pare să eşueze, este el de dorit în Bucureşti? Trebuie făcut ceva special pentru ca multiculturalismul urban să nu dea naştere la revolte urbane? Unde s-a greşit în occident şi ce trebuie să facem noi ca să nu ajungem tot acolo, în condiţiile în care sociologic, geografic, urbanistic etc. trendul pare să fie acelaşi?

Dacă am privi ironic situaţia celor două acţiuni am observa adevărul din spatele posibilelor proiecţii urban-administrative. Pe de o parte este vorba de întinerirea Europei la Bucureşti pentru că (... şi aceasta este, probabil, logica ascunsă din spatele sloganului turistic bucureştean) este – alături de Sofia – cea mai „tânără” capitală europeană, din 2007; sau o altă explicaţie ar fi aceea că, odată cu sporirea numărului de etnici chinezi „Bucureştiul va întinerii”, iar odată cu el şi Europa. Cât despre sărăcie, ce să mai spunem... este criză... este normal să mai suferim din pricina acesteia, că doar toată economia occidentală suferă, cum era să scăpăm tocmai noi?

Dar săracii ăia de dinainte de criză din Ferentari, Rahova, Giuleşti, Colentina...????!!!!