Bucureşti: oraşul în care ne tolerăm reciproc, sau unde nu ne interesează de ceilalţi?

Mi se intampla adesea sa merg prin acest oras(?), asa, fara motiv. Iar in acest periplu intamplator, imi place sa privesc strazile, cladirile si oamenii. Si ce credeti ca observ? Ca in toata aceasta harababura urbana, nimic nu se potriveste si nu se completeaza, nici strazile, nici cladirile si nici macar oamenii. Pe semne ca nu ne intereseaza nimic din aceasta mare casa urbana in care ne desfasuram activitatea de zi cu zi. Totul pare a fi diferit de tot, dar mai cu seama, toti par a fi diferiti de toti. O sintagma cunoscuta suna cam asa ''separati, dar impreuna''. Cred ca acesta este si sloganul Bucurestiului, chiar daca suntem cu totul si cu toate ale noastre (strazi, case, blocuri etc.) separati si diferiti, suntem totusi impreuna. Este, daca vreti, un mod mai plastic de a spune ca traim separati, dica segregati. Chiar daca ne place sau nu, chiar daca recunoastem sau nu, sau, chiar daca vrem sau nu sa vedem, aceasta este realitatea.

Mergeti putin, asa, fara motiv (!) prin centru vechi, apoi deplasati-va catre spatiile periferice si apoi spuneti ce constatati. Eu cel putin am putut observa ca, din cele mai vechi timpuri bucurestene acest oras s-a cladit pe indiferenta sau toleranta (!!!!!!!!!!!), nu stiu sa apreciez exact care dintre cele doua. Langa un palat frumos, grandios, impunator si, de ce nu unic in felul lui, apare o casa mica si prapadita. Pare-mi-se ca pe boier (proprietar al palatului), nu il interesa de vecinul de langa el, chiar daca acesta din urma prin modul lui de viata si prin casa pe care o construia uratea zona. Si in modul acesta s-a creat mare parte de centrul istoric al capitalei. Atentie, cand spun centrul istoric al capitalei nu ma refer doar la arealul Lipsacani - Curtea Veche, ci la tot centrul care ajunge in unele cazuri pana la Calea Dudesti, Calea Rahovei (fostul pod al Calicilor), foisorul de foc, Calea Mosilor, Calea Victoriei (fostul pod al Mogosoaiei) s.a.m.d. Langa o casa mare si frumoasa, sau doua, trei la rand etc., apare una mica si saracacioasa (dar care incearca sa copieze pe cele ale vecinilor). Insa acest patrimoniu istoric a dat personalitate Bucurestilor, aceasta unitate in diversitate. Indiferenta sau toleranta au creat un mod unic de evolutie, concretizat intr-un amalgam arhitectural romanesc, german, evreiesc si frantuzesc. Acesta este modul propriu al orasului, frumoasa indiferenta sau toleranta urbana.

Insa, cu cat ne apropiem de zilele nostre lucrurile se schimba din punct de vedere arhitectural, insa indiferenta si toleranta raman. Poate ceva mai estompate, insa cel putin in comportamentul oamenilor sunt inca vizibile. Asadar, spre marginile orasului, in cartierele comuniste si la periferia sa geografica, separarea este din ce in ce mai vizibila. Apar acum spatii intregi locuite de rromi, apar cartiere de vile locuite de bogatasii de carton (sau nu!) si totul se preface intr-un mod nou de segregare, de data aceasta vizibila si deranjanta. Ceea ce este imbucurator deocamdata, este ca suntem departe de modelul occidental, sau dupa caz oriental sau african de segregare sociala in care diferitele grupuri etnice formeaza ghetouri de mari dimensiuni, unde populatia saraca locuieste in slumuri/mahalale mari si groaznice, sau unde privilegiatii urbani au propriul lor oras in oras (cu paza excesiva, garduri uriase de protectie si strazi particulare).

Ei bine, de la toleranta si indiferenta care au lucrat involuntar in ''beneficiul'' orasului, dandu-ne centrul istoric pe care-l avem azi (dar pe care nu suntem in stare sa-l valorifical - indiferenta?, poate!), la dezinteresul total pentru aspectul urban pe care il vom avea maine, raportul dintre evolutie si indiferenta se schimba radical. In primul rand maniera de a cladi s-a schimbat total. Cladirile cat mai patratoase si cu linii cat mai simple, spre deosebire de frumoasele forme cu linii curbe si stocaturi, statuete si coloane impozante pe care le au cladirile vechi, vor face ca, in timp, sa nu se mai vorbeasca asa cum vorbim astazi de ''frumusetea indiferentei urbane''.

In incheiere, nu-mi ramane decat sa sper ca ceea ce este frumos din Cetatea Dambovitei asa cum era Bucurestiul numit candva (pe la 1300 - 1400), sa se pastreze cat mai mult timp si sa fie pus in valoare in cel mai scurt timp, iar cat priveste toleranta, sper sa o folosim intr-un mod benefic, in timp ce indiferenta (de orice fel, pe care o mostenim de la vecinii din balcani si orient) sa o domolim cat mai mult cu putinta pentru o societate urbana cat mai civilizata, si, de ce nu, cat mai normala. Numai atunci cand vom sti sa ne ingrijim de noi, de oras si de modul de a gandi in spirit civic, abia atunci cei care vor veni sa ne viziteze orasul vor putea aprecia ca Romania nu este parte a Balcanilor, iar Bucurestiul si nu Budapesta, este capitala Romaniei. Numai in momentul in care un oras are o personalitate si o societate puternica va putea fi identificat fara urma de eroare, prin valorile pe care le arata celorlalti.

Cat despre segregare, mai putem discuta...