20 februarie 2012

Ghetoizarea

Create your own banner at mybannermaker.com!

Procesul prin care se ajunge la formarea unui spaţiul fizic şi social închis, marginal, foarte adesea urban, unde trăiesc într-o concentraţie ridicată minorităţi etnice, rasiale, sexuale etc., constrânse de sărăcie şi restricţii sociale se numeşte ghetoizare (P. Gyöngyi şi P. Lászlό, 2007, în C. Zamfir şi S. Stănescu, p. 279). Se observă, totodată, că acest termen este definit aproape identic şi de către Peter Marcuse (2001, p. 4) care afirmă faptul că ghetoul este arealul geografic de concentrare spaţială, utilizat forţat până când societatea dominantă separă sau limitează un grup de persoane, definit ca rasial, etnic sau străin, şi care este tratat drept inferior de către societatea dominantă.

Există astfel de studii şi în literatura românească de specialitate, dar care fac referire, cu precădere, la formarea unor pungi ale sărăciei în spaţiul urban, denumite foarte adesea ghetouri sau slum-uri în literatura străină. Noţiunea de ghetou, în comparaţie cu cea de slum, are o conotaţie preponderent etnică şi/sau rasială. Originea termenului – care provine din Europa, dar care a fost consacrat în Statele Unite, în secolul trecut, în geografia şi sociologia urbană – este de natură etnică. Încă din Antichitate este cunoscută această structură socio-spaţială urbană, avându-şi originile în Roma. În Europa Occidentală medievală, ghetoul făcea referire la acea parte a oraşului unde locuiau evreii, separaţi de restul creştin al populaţiei. De altfel, cel mai celebru ghetou a fost cel al evreilor din Veneţia, unde a funcţionat iniţial un atelier în care muncitorii răceau fierul proaspăt turnat, numindu-se în perioada de început campo gheto (în traducere aproximativă însemnă locul de îngheţare a fierului).

Literatura sociologică americană atribuie ghetoizării mai mult o conotaţie rasială, deoarece studiile întreprinse se concentrau adesea asupra problematicii cartierelor locuite de afro-americani, formate prin sporirea numărului de imigranţi negri dinspre sud spre oraşele industriale din nord. Deplasarea de la sud către nord fiind generată de politica de discriminare impusă de populaţia albă. Cu alte cuvinte, ghetoul se referă la cartierele segregate şi populate în majoritate cu minorităţi etnice, de regulă foarte sărace (Pásztor Gyöngyi, Péter Lászlό, 2007, în Cătălin Zamfir, Simona Stănescu, p. 279). Astfel de cazuri se pot întâlni şi în Bucureşti. În unele cartiere există importante spaţii locuite de minorităţi etnice – cu precădere rromi – având un nivel de trai foarte scăzut; importante spaţii din cartierele Ferentari, Rahova sau Militari, însă vom mai reveni asupra acestor chestiuni cu alte ocazii.

Etapele procesului de ghetoizare prin prisma ciclului dezavantajelor

Schimbările economice survenite, cu precădere după 1950 şi fluxurile de imigranţi au reînviat termenul de ghetoizare. De data aceasta termenul era utilizat pentru a defini noile realităţi ale etnicilor săraci; maghrebieni în Franţa, turci în Germania, greci în Suedia, iar mai nou, rromi de origine română în Italia şi Franţa.

Procesul de ghetoizare este foarte amplu şi extrem de complex. Generic vorbind, acesta este procesul prin care iau naştere cartiere foarte sărace, închise din punct de vedere social şi cultural şi, de regulă, populate de grupuri etnice. Procesul în sine este complicat şi specific contextului social şi istoric în care are loc. Cu toate acestea, ceea ce este definitoriu pentru ghetou şi ghetoizare se leagă de componenţa etnică a spaţiului geografic afectat. Astfel, ghetoul este atât izolat cât şi segregat, lucru care îl deosebeşte de alte forme de segregare.

Procesul de ghetoizare comportă anumite etape (W. Henderson şi L. Ledebur, 1972, pp. 180-189) în formarea şi dezvoltarea ghetoului:

1. discriminarea pe piaţa forţei de muncă;

2. devalorizarea economică a zonei;

3. discriminarea pe piaţa imobiliară;

4. discriminarea în privinţa accesului la servicii;

5. degradarea spaţiului arhitectural;

6. izolarea şi autoizolarea.

Etapele menţionate sunt autogeneratoare şi duc spre sărăcie, mizerie şi excludere. Ceea ce se petrece în urma celor şase etape, nu este altceva decât ceea ce se numeşte ciclul dezavantajelor (A. Omenya 2003, p. 14.).

Din punct de vedere al percepţiei, spaţiul geografic reprezentat de ghetou este văzut de către majoritatea populaţiei ca fiind o realitate fizică şi socială diferită, cu locuitori definiţi ca fiind diferiţi şi, nu de puţine ori, inferiori. Astfel de locuri apar pe hărţile mentale ale populaţiei majoritare ca fiind spaţii urbane “rău-famate”. Chiar şi la noi în ţară dimensiunea problemei este în creştere, iar acest fapt poate duce pe viitor la generalizarea comportamentului colectiv de genul revoltelor urbane, care ar putea costa pe viitor importante resurse pentru reinserţie şi reintegrare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu