29 iunie 2011

Dacă siguranţa presupune segregare, atunci aşa să fie. Iar noi vom fi în siguranţă!

Create your own banner at mybannermaker.com!

Recunoaşteţi imaginea?

sursa: http://www.adevarul.ro/

Desigur că o puteţi recunoaşte foarte uşor, mai ales dacă sunteţi din Bucureşti şi locuiţi în sectorul 5, sau dacă aţi avut ocazia să treceţi măcar odată prin vecinătatea ghetourilor din Ferentari sau Rahova. Sărmanul Bucureşti este gazda celor mai ample zone ghetoizate din România (Aleea Livetilor - Tunsu Petre: peste 60 blocuri; Iacob Andrei: 35 blocuri; Amurgului: cca. 20 blocuri, Valea Cascadelor şi Zăbrăuţi cu până în 10 blocuri etc. etc. etc.) unde locuiesc/"vegetează" nu mai putin de 12.000 de persoane.

Dacă vă entuziasmaţi la ideea că doar în Bucureşti apar astfel de ghetouri şi că în alte oraşe putem "să trăim liniştiţi, într-un cadru curat şi civilizat, sigur", vă înşelaţi. România urbană - căci în special la ea mă refer - are mult mai multe spaţii ghetoizate; adică spaţii urbane în care romii şi sărăcia se împletesc într-un areal urban degradat (atât moral, cât şi fizic) şi, totodată, insalubru, unde şobolanii şi infractorii nu par a se deranja absolut deloc. Pentru a ilustra cât mai bine problema în creştere rapidă a ghetoizării din oraşele României, şi pentru a vă spulbera şi ultima umbră de îndoială cu privire la faptul că doar în Bucureşti apar spaţii profund segregate de tip ghetou, atunci aruncaţi o privire peste imaginile de mai jos şi luaţi aminte că ele nu sunt nici pe departe areale bucureştene, ci zone din Bârlad, Hunedoara, Galaţi, Ploieşti, Iaşi, Cluj-Napoca, şi privind către imaginea de la începutul acestei scripte, să luaţi aminte că ea ilustrează realitatea ghetoului din strada Horea (Baia Mare).

Am început cu întrebarea privitoare la recunoaşterea imaginii pentru a scoate în evidenţă asemănarea frapantă a acestor spaţii urbane segregate, indiferent de oraşul în care ele sunt prezente. Textura arealelor este aceeaşi, deopotrivă şi gunoiul (care peste tot în cuprinsul acestor ghetouri se aruncă de la fereastră). Cu toate acestea, dacă am încerca să contabilizăm problemele cu care se confruntă ghetourile din România urbană, acestea - în linii mari - ar fi:

  • lipsa spaţiului locativ întrucât camerele sunt sub standardele de normalitate ale locuirii;
  • lipsa igienei şi lipsa facilităţilor elementare de locuire (mobilier, dotare sanitară etc.);
  • lipsa actelor de identitate;
  • lipsa drepturilor de proprietate în numeroase cazuri;
  • lipsa educaţiei şi abandon şcolar ridicat;
  • manifestări brutale ale violenţei; conflicte intracomunitare;
  • infracţionalitate crescută (furturi, taxe de protecţie, ameninţări, răpiri etc.);
  • prezenţa traficului de droguri şi a persoanelor drogate;
  • absenţa salubrizării ce favorizează persistenţa gunoaielor;
  • poluarea dată de abundenţa gunoaielor care sunt adesea aruncate pe fereastră; adevărat dezastru ecologic urban deoarece puzderia de deşeuri a atras prezenţa vectorilor disipării bolilor (şobolani, gândaci etc.).

Aşadar, putem lesne concluziona că situaţia celor care populează ghetourile nu este deloc dezirabilă. Şi atunci, de ce să-i îngrădeşti pe cei care oricum sunt separaţi, pardon, segregaţi de restul comunităţii(?), aşa cum intenţionează să facă primarul din Baia Mare. Ştiu că, făcând apel la cuvântul segregare s-ar putea să-l supăr pe dl. primar, însă acesta este cuvântul corect: se-gre-ga-re, segregare! Nu trebuie neapărat să-i închizi pe acei locuitori din Baia Mare – năpăstuiţi de soartă – într-un ţarc, pentru a-i separa definitiv de restul locuitorilor, întrucât ei sunt deja separaţi prin modul lor de trai şi prin problemele şi nevoile interne, care sunt diferite - deşi nu în totalitate - de cele ale comunităţii urbane generale. Segragare înseamă, sintetic, separarea unui grup de altul. Ori, dacă îmi aduc bine aminte acele imobile de garsoniere sunt situate la mare distanţă de alte zone rezidenţiale din oraş. Imobilele sunt plasate în apropierea unei foste (sau actuale!!!) zone industriale. Blocurile au reprezentat adăpostul nefamiliştilor din perioadele apuse ale gloriei socialismului ce ajunsese şi în Baia Mare. Ca o maladie care se răspândeşte cu repeziciune, ghetoizarea a ajuns şi în urbea din nordul ţării - cum a ajuns de altfel şi industrializarea comunistă.

Prin urmare, revin şi întreb, de ce să îngrădeşti nişte oameni într-un ţarc? Aaaaa, da... pentru a-i proteja de traficul intens care se desfăşoară în vecinătate. Dar oare nu există atâtea spaţii rezidenţiale situate în vecinătatea unor artere intens circulate în Baia Mare? Pe acelea de ce nu le "protejaţi" domnule primar? Acolo nu există copii care se joacă? Acolo nu există părinţi care să-şi dorească siguranţa copiilor lor? De ce nu se iau astfel de măsuri în toate spaţiile rezidenţiale din Baia Mare pentru "o mai bună siguranţă"? De ce se iau astfel de măsuri doar în perimetrul locuinţelor sociale din strada Horea?

Ufff, haideţi să privim lucrurile cu ceva mai multă seriozitate. În primul rând cred că ceea ce se întâmplă în Baia Mare nu este doar un caz de segregare (oricum evident), ci un caz de ghetoizare făţisă, fără scrupule, sau o întărire a ghetoizării. Construirea unei "carcere" urbane. Ziduri, camere de filmat etc. Nu trebuie să fii specialist în segregare ca să îţi dai seama că acolo unde neputinţa îşi face loc, iau naştere acţiuni şocante de genul celei din Baia Mare. Iar în al doilea rând ar trebui să ne întrebăm dacă această acţiune poate rezolva problema segregării? Dacă zidul de acolo va proteja într-adevăr copiii(?), deşi credinţa mea este că situaţia lor se va radicaliza odată cu separarea fizică. Aceşti copii vor trăi într-un spaţiu de-a dreptul închis, unde nu vor avea alte repere decât pe cele disponibile în ghetou. Poate că ar trebui să ne gândim mai mult la educaţia lor decât la aşa zisa "protecţie" şi evidenta îngrădire.

Însă dacă "siguranţa" presupune segregare şi ghetoizare, atunci aşa să fie, iar noi vom fi fericiţi. Alegerile locale vor fi la anu' si până atunci locuitorii îşi vor da seama că siguranţa este mai presus de orice. Autoritatea este de partea noastră, ne protejează.

Ne protejează? Pe cine? De cine?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu