11 iulie 2010

Segregarea socială în mediul urban

Create your own banner at mybannermaker.com!
Geografia, ca şi sociologia de altfel, consemnează multe lucrări, studii şi articole dedicate procesului de segregare. La nivel analitic, lipsa unei tipologii bine stabilite îngreunează foarte tare procesul de cercetare. Cu riscul de a genera o serie de opinii nu tocmai pozitive la adresa tipologizării prezente, voi încerca să disec segregarea urbană, aşa cum a fost concepută de către Michael White (1983, pp. 1008-1018), având ca principiu de diferenţiere elementele principale ale mediului urban. Cu alte cuvinte, analiza tipologică va porni de la premisa că segregarea urbană se clasifică, pe de o parte în segregare socială – cu accent pus pe populaţie şi pe aspectele sociale ale acesteia –, iar pe de altă parte în segregare geografică/fizică sau, aşa cum mai este denumită: segregare rezidenţială. Din acest punct de vedere, termenul care reflectă cel mai bine realitatea spaţială este mai degrabă, segregarea geografică/fizică deoarece modul de manifestare a procesului de separaţie spaţială se reflectă în mare măsură asupra morfologiei urbane.

1. Segregare socială sau marginalizare socială?

Phil Hubbard, profesor de geografie urbană şi socială la Universitatea Loughborough din Birmingham, îşi începea studiul intitulat Places on the Margin: The Spatiality of Exclusion cu afirmaţia conform căreia toate societăţile au areale care sunt “la margine” (Hubbard în Phillips, 2005, p. 289) sau, altfel spus, toate societăţile sunt afectate de procesul de “marginalizare” socială. Spaţiile la care face referire sunt locuite în cea mai mare parte de “outsideri”, aşa cum autorul însuşi se exprimă, adică de persoane care sunt excluse din varii motive de la participarea la o societate “normală” sau de la procesul de integrare în general, menţionând totodată că “aceste spaţii nu trebuie să fie neapărat la margine” (Hubbard, 2005, p. 289) aşa cum ar putea reieşi din simpla lecturare a textului. Desigur că spaţiile nu se află în mod obligatoriu la periferia oraşului, ci termenul de marginalizare denotă o altă latură, aceea a privării de anumite bunuri a comunităţii afectate. Aproape de fiecare dată spaţiile marginalizate sunt locuite de persoane excluse de pe piaţa forţei de muncă, dependente de ajutorul social şi care trăiesc în locuinţe aflate sub standardele normale.

Astfel marginalizarea sau segregarea socială înţeleasă drept separarea dintre diferitele grupuri sociale, este un fenomen urban întâlnit aproape în toate statele lumii, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în dezvoltare (Feitosa şi Wissmann, 2006, p.3). Anumite aspecte ale segregării sunt considerate a fi problematice, în mod special cele legate de concentrarea grupurilor dezavantajate sau marginalizate. De exemplu, concentrarea sărăciei, considerată a fi un mecanism de reproducere socială care generează mari costuri economice şi sociale, atât la nivel individual, cât şi asupra întregului oraş, nivelul angajaţilor şi cel educaţional, rasa sau caracteristicile etnice, reprezintă astfel de aspecte problematice pentru spaţiul urban. Apare totodată o listă foarte lungă de efecte negative rezultată din concentrarea rezidenţială a persoanelor sărace, a ratei şomajului, al accesului precar la facilităţile urbane, a ineficienţei serviciilor sociale, precum şi a expunerii permanente la dezastre naturale, poluare şi violenţă.

Un aspect important al marginalizării persoanelor aflate în zonele segregate social consistă în faptul că problema de fond este în mare măsură economică: oamenii nu îşi mai pot permite ceea ce am putea percepe în mod normal ca reprezentând nevoi ale vieţii sau să se bucure de un standard de viaţă adecvat. Elemente precum lipsurile materiale – cuantificate în termeni de stabilitate socială pentru achiziţionarea de locuinţe corespunzătoare, îmbrăcâminte sau hrană –, sunt deseori întâlnite la cei care nu sunt angajaţi sau care lucrează în domeniile inferioare ale pieţei muncii. Bazându-ne pe înţelegerea dinamicii modului de producţie capitalist, unde elitele acumulează bogăţii în dauna exploatării muncitorilor şi se concentrează în anumite spaţii – generând un alt tip de segregare socială –, se poate argumenta că acest trend al marginalizării şi segregării claselor sociale, este un rezultat inevitabil al organizării modelelor de producţie. Încă şi mai mult, studii mai vechi arată că marginalizarea cu accent pus pe latura economică, a generat concentrarea anumitor clase sociale în anumite spaţii începând din perioada industrializării, producând segregare socială de genul mahalalelor.

Problemele asociate segregării sociale rezultă şi din lipsa relaţiilor pozitive dintre diferitele grupuri sociale. Absenţa interacţiunii dezavantajează şi stigmatizează la un anumit nivel grupurile sociale separându-le de participarea generală la viaţia socială, şi, prin urmare oportunităţile de angajare, dezvoltare şi calificare se reduc considerabil (Atkinson, 2005, pp. 7-8). Segregarea socială este asociată, pe de altă parte, lipsei capitalului social” (Cole şi Goodchild, 2001, p. 351), sau cu alte cuvinte, lipsei valorilor şi normelor informale împărtăşite de către toţi membrii societăţii care să le permită să coopereze (Fukayama, 1995, p. 26). Filozofia pe care se fundamentează capitalul social are în centrul atenţiei o gamă variată de atribute sociale printre care: intensitatea şi calitatea relaţiilor, nivelurile şi tipurile de încredere, anumite norme sociale şi toleranţa în realizarea cu succes a acţiunilor colective. De pildă, Haroldo da Gama Torres şi colaboratorii exemplifică şi confirmă totodată afirmaţia anterioară într-un studiu cu privire la concentrarea sărăciei în São Paulo afirmând că, inserţia câtorva grupuri bogate într-o regiune urbană populată în mare majoritate cu persoane sărace, a făcut ca modelul principal de dezvoltare urbană să se “spargă” având tendinţa de a produce enclave unde „contactul dintre grupurile sociale este extrem de slab” ( Torres, Marques, Ferreira şi Bitar, 2002, p. 3.).

O altă dimensiune atribuită segregării sociale este aceea a lipsei modelelor pozitive şi a rolului pe care acestea trebuie să îl joace în societatea contemporană. Transpus într-un exemplu concret acest fapt arată cum interacţiunea dintre un grup defavorizat şi un altul aflat în “echilibru” social, activ din punct de vedere economic şi puternic ancorat în procesul de pregătire şi educare, ar conduce la dobândirea unui set de valori care să îl ajute să prospere pe cel din urmă. Aceste valori pot genera noi modele de comportament, pot creşte aspiraţiile şi motivaţiile care contribuie la sporirea performanţelor şcolare, la urmarea studiilor liceale şi căutarea unui loc de muncă mai bun şi mai sigur. Nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că o astfel de interacţiune poate îmbunătăţii rata criminalităţii, argumentându-se că, de pildă, comportamentul ilegal este mai puţin întâlnit şi mult mai des dezavuat chiar şi în zonele segregate social şi afectate de concentrarea sărăciei. Existenţa segregării sociale în spaţiile unde diferite grupuri sunt foarte apropiate geografic unele de altele, pot creea, de asemenea, diferite tipuri de probleme care pornesc de la tensiuni constante între grupuri – de genul disputelor de cartier, conflictelor apărute în jocul copiilor etc. - pâna la lipsa totală de sens a comunităţii.

Segregarea socială, de cele mai multe ori este analizată prin prisma dimensiunilor reprezentative generatoare de subcategorii. Diviziunile procesului se înscriu în direcţia analizelor cât mai realiste şi mai obiective. Astfel, etnia, rasa, confesiunea alături de educaţie, nivelul veniturilor şi minorităţile sexuale, reprezintă practic părţi subscrise procesului general de segregare socială întrucât ele se răsfrâng sau definesc populaţia. Trebuie precizat că analiza acestor componente este văzută numai şi numai prin raportrea lor directă la spaţiul urban.

1.1. Segregarea rasială

Dincolo de orice menţiune preliminară cu privire la acest subiect, titlul subcapitolului elucidează direcţia de analiză a segregării urbane. În acest caz, rasa reprezintă cauza cheie în generarea procesului. Aici avem totuşi de-a face cu două probleme: în primul caz este vorba despre factorii generali care produc marginalizarea socială după cum am văzut mai sus, însă această latură cade în plan secund deoarece, în al doilea caz, şi principalul punct al producerii marginalizării este rasismul şi discriminarea. Asupra acestei problematici s-au aplecat foarte mulţi specialişti. Cele mai multe studii au avut ca obiect de analiză segrgarea populaţiei negre. Dintre cele mai însemnate studii merită amintite: Race, Ethnicity and Urbanization elaborată de Howard Rainbowitz, The Urban Underclass (Christopher Jencks şi Paul Peterson), Beyond Segregation: Multiracial and Multiethnic Neighbourhoods in the United States (Michael Maly), American Apartheid: Segregation and the Making of the Underclass (Massey Douglas, Nancy Denton), precum şi multe altele. Totodată, pe această temă s-au scris foarte multe articole şi s-au realizat intense cercetări.

1.1.1. Disocierea rasială a oraşelor: auto-segregare sau simplă coincidenţă

Segregarea rasială se referă la modul în care diferitele grupuri rasiale sunt concentrate în cartiere diferite în cuprinsul spaţiului urban. Distribuţia inegală poate lua forme diferite. De pildă, un grup rasial poate fi prezent în cartiere dispersate în spaţiul urban având forma unei table de şah. Sau cartierele identificate pot fi foarte apropiate unele de altele formând un areal substanţial în perimetrul urban. O mare varietate de ipoteze au fost emise pentru a explica persistenţa şi adâncirea segregării negrilor în marile oraşe americane. Prima ipoteză face referire la faptul că segregarea rasială reflectă diferenţele de clasă dintre albi şi negri, deoarece populaţia neagră dispune, în medie, de venituri mai mici şi de mai puţine resurse socio-economice decât populaţia albă, neputându-şi permite să se mute în cartierele unde populaţia albă este în număr însemnat. Ţinând cont de această ipoteză, segregarea rasială reflectă, într-o oarecare măsură, o segregare economică unde avem de-a face cu persoane care trăiesc în gospodării sărăcăcioase, care se întâmplă să fie locuite în majoritate de negri, în opoziţie cu cartierele bogate ce par a fi locuite în majoritate de albi (simplă coincidenţă). Însă, aşa cum remarca şi Massey Douglas, această explicaţie nu îşi găseşte corespondent în realitate (Douglas în Smelser, Wilson şi Mitchell, 2001, p. 411), pentru că foarte multe studii având la bază calcularea segregării prin intermediul unor indici clar definiţi, precum şi experienţa studiilor de teren, au arătat că lucrurile nu sunt pur şi simpu întâmplătoare după cum reiese din ipoteza anterioară.

Un al doilea argument atribuit segregării rasiale ar fi acela că negrii preferă să locuiască în cartiere ocupate preponderent cu populaţie de aceeaşi culoare, iar în acest mod segregarea reflectă foarte simplu preferinţele personale (auto-segregare). De altfel nici acest raţionament nu reflectă în totalitate realitatea, întrucât, tot mai mulţi negri doresc să se integreze cât mai bine în societate, acest lucru înseamnând că nu exclud deloc stabilirea în arealele locuite în majoritate de albi. De pildă, afirmă Douglas, în urma sondajelor de opinie, răspunsul la întrebarea ce preferă: „desegregare, segregare strictă sau ceva între cele două, negrii au răspuns în număr mare desegregare” (Douglas în Smelser, Wilson şi Mitchell, 2001, p. 411).

Segregarea rasială este caracteristică în cea mai mare parte ariilor metropolitane americane. Se cunoaşte foarte bine faptul că acest tip de segregare şi-a pus amprenta asupra oraşelor ca urmare a acţiunii de discriminare rasială, încă de la formarea societăţii americane ca stat independent. Mai nou însă, în Statele Unite se produc schimbări importante de atitudine în care sunt implicate populaţiile latino-americane şi asiatice. Nu am exagera absolut deloc dacă am afirma că “aproape toate” marile oraşe americane sunt afectate într-o măsură mai mare sau mai mică de segregarea rasială. Europa Occidentală la rândul ei este atinsă de acest flagel al separării populaţiei urbane în funcţie de rasă. Franţa este cel mai tipic exemplu în care segregarea rasială afectează marile oraşe. Activitatea cea mai intensă se răsfrânge în mod special asupra Parisului. În acelaşi timp, revoltele sociale petrecute în 2006 în mai multe oraşe franceze, denotă latura negativă a separării pe criterii rasiale a populaţiei urbane şi a lipsei politicilor de integrare şi coeziune socială. Chiar dacă la o altă scară de manifestare, rasa devine factorul principal de scindare socială şi în Marea Britanie, Olanda sau Belgia. De la această regulă nu face excepţie nici Bucureştiul, chiar dacă este afectat într-o proporţie destul de mică în comparaţie cu exemplele anterioare din SUA sau Europa Occidentală. Ceea ce vrem să spunem aici este că populaţia asiatică din capitală – cu precădere chineză –, s-a concentrat într-un număr foarte mare în cartierul Colentina, aproape de complexele comerciale Europa şi Dragonul Roşu, acolo unde desfăşoară cu precădere activităţi comerciale.

Revenind la fundamentele apariţiei şi la metropolele urbane asupra cărora s-a răsfrânt iniţial segregarea rasială, relaţia dintre populaţia albă şi cea neagră este cea care a produs prima formă de separare rasială. Astfel, Chiquita Collins şi David Williams constatau că un model distinctiv al tipurilor rezidenţiale urbane americane este dat de gradul ridicat de grupare al locuinţelor în funcţie de rasă, iar acest lucru a fost posibil datorită originilor şi persistenţei segregării rezidenţiale pusă cu succes în aplicare ca urmare a discriminării instituţionale cu origini în rasism. Cheia procesului constând în dorinţa explicită de a se menţine o oarecare distanţă socială faţă de grupul dominant reprezentat de populaţia albă. În acelaşi timp, politica de inferioritate generată prin această pârghie de marginalizare şi prin dorinţa de a nu avea contact cu populaţia de culoare, înlesnită de politicile deliberate, a accelerat segregarea rezidenţială pe considerente rasiale (Collins şi Williams, 1999, p. 496). Pe de altă parte, reţeaua complexă de discriminare a perpetuat segregarea rasială, angrenând eforturile de cooperare între industria imobiliară, politica de locuinţe a administraţiei, instituţiile bancare, precum şi anumite orgnizaţii de cartier extrem de vigilente care s-au asigurat că opţiunile în alegerea locuinţelor pentru populaţia de culoare vor fi limitate la anumite spaţii urbane. Cu toate că şi alte populaţii minoritare s-au confruntat cu această problemă, sau chiar anumite grupuri reprezentate de albi, „niciun alt grup nu s-a confruntat cu un grad aşa de ridicat al segregării precum cel al afro-americanilor” (Douglas şi Denton, 1995, p. 2). Nu trebuie omis din acest context, după cum remarcau Chiquita Collins şi David Williams, factorul economic ce accentuează inegalităţile dintre grupurile rasiale.

Terenul predominant de acţiune al segregării rasiale este cel al marilor areale urbane americane, iar mai nou populaţia latino-americană începe să creeze şi ea areale segregate spaţial în aceste oaraşe. Logica formării enclavelor sociale în cazul latino-americanilor se înscrie tot în aceeaşi direcţie a discriminării pe de o parte, iar pe de altă parte a preferinţelor personale (Douglas în Smelser, Wilson şi Mitchell, 2001, p. 404). Practic în prezent cele mai multe dintre oraşele milionare americane sunt afectate de segregare. Iar cele din sudul ţării, de la graniţa cu Mexicul sunt scindate practic în trei categorii: albi, negrii şi latino-americani. Şi, de ce nu, cazul asiaticilor este si el un element al formării enclavelor rasiale. Totuşi, cazul asiaticilor – cu precădere cel al chinezilor – este unul aparte deoarece peste tot în lume aceştia se stabilesc în anumite spaţii urbane creând enclave rasiale (chinatown) care au drept cauză preferinţele personale şi dorinţa de a fi aproape de cei ce fac parte din aceeaşi cultură cu a lor. Iar apartheid-ul sud-african nu este altceva decât o politică voită îndreptată asupra separării populaţiei albe de cea neagră.

1.2. Segregarea etnică

Asemenea modului anterior de segregare, precum şi celor care urmează a fi analizate, segregarea etnică din oraşe a atras deopotrivă atenţia geografilor şi sociologilor. Cercetătorii au analizat, au descris şi, totodată, au încercat să cartografieze diferitele grade de separaţie ale grupurilor etnice în mediile lor rezidenţiale. Deseori problema segregării etnice este văzută în strânsă legătură cu cea rasială. Cele mai multe studii cuprind ambele dimensiuni ale segregării deoarece, în mediile urbane, mixtura şi diversitatea populaţiei este atât de mare încât, este aproape imposibil să nu întâlnim concomitent grupuri aparţinând diferitelor rase sau etnii. De exemplu, în Paris se întâlnesc atât albi (europeni), negri (magrebieni, africani) şi asiatici, cât şi francezi, spanioli, tunisieni, români sau algerieni.

Pentru a observa mai atent asemănarea segregării etnice cu cea rasială, trebuie să acordăm atenţie studiului The Geography of Ethnic Residential Segregation: A Comparative Study of Five Countries, realizat de un grup de trei cercetătorii de la University of Bristol (School of Geographical Sciences) şi Macquarie University, Sydney (Department of Human Geography), în care autorii identifică trei procese care stau la baza segregării grupurilor etnice în marile oraşe: discriminarea, dezavantajarea şi alegerea personală (auto-segregare) (Johnston, Poulsen şi Forrest, 2007, p. 3). Practic cele trei procese reprezintă tot atâtea cauze de producere a segregării. Totuşi, să nu uităm că şi în cazul segregării sociale pe considerente rasiale, cele mai importante cauze sunt discriminarea şi alegerea sau preferinţele personale. Astfel cel de-al treilea factor, dezavantajarea, este practic derivat din discriminare. Cu toate acestea, segregarea, marginalizarea sau excluderea urbană pe considerente etnice este provocată, la o privire mai detaliată după cum remarcau Nevin Turgut Gültekin şi Özlem Güzey ( 2007, p. 2.), de mult mai mulţi factori, între care şase par a fi foarte importanţi:

- stabilirea locaţiei sociale care diferă faţă de societatea dominantă (cartiere excluse);

- respingerea valorilor generale (dorinţa de detaşare la nivel individual faţă de valorile generale ale societăţii urbane);

- ineficienţa valorilor generale reflectate în nevoile sociale şi culturale ale grupurilor minoritare; această situaţie fiind o reacţie la modul cum sunt priviţi de către societatea dominantă;

- relevanţa caracteristicilor unităţii grupurilor la o scară mai mică (serviciu, educaţie, achiziţionarea de locuinţe, etc.) „derivată din experienţa excluderii” (Giddens şi Griffiths, 2006, p. 527);

- problema locuinţelor (lipsa accesului la locuinţe “bune” care să le permită să trăiască într-un mediu sigur);

- problema discursului cu privire la excludere unde, în loc de incluziune se face apel la “integrare” care reflectă cu totul altceva.

Ceea ce deosebeşte cele două tipuri este amprenta rasismului asupra primei forme de separare socială şi intensiatatea cu care s-a manifestat în mediul urban pe de o parte, iar pe de altă parte migraţiile (Johnston, Poulsen şi Forrest, 2007, pag. 5) internaţionale. Importanţa migraţiilor creşte în intensitate în contextul globalizării deoarece, aşa cu afirmau Anthony Giddens şi Simon Griffiths (2006, p. 523), există anumite tendinţe migraţioniste cu impact direct asupra modelelor geografice viitoare (de evoluţie urbană – n.a.):

1. Accelerarea – migraţiile transfrontaliere înregistrează valori foarte mari, cum nu au mai fost până acum;

2. Diversificarea – multe ţări recepţionează în prezent imigranţi de diferite tipuri în comparaţie cu perioadele trecute când se înregistrau doar anumite modele; dominante fiind migraţiile pentru căutarea unui loc de muncă şi refugiaţii;

3. Globalizarea – migraţiile au devenit mult mai globale prin natura lor, întrucât, implică un număr foarte mare de ţări, deopotrivă emitente şi receptoare;

4. “Feminizarea” - un număr din ce în ce mai mare de imigranţi sunt femei, făcând ca migraţiile contemporane să fie mai puţin dominante de sexul masculin, decât erau în trecut, iar sporirea femeilor în balanţa migraţionistă face dovada schimbărilor petrecute pe piaţa globală a muncii.

În timp ce segregarea rasială a afectat în mod special şi la o intensitate foarte mare – în unele cazuri vorbindu-se chiar de hipersegregare (Douglas şi Denton, 1995, p. 10; Douglas, 2007; Bratt, Stone şi Hartman, 2006) – oraşele americane şi pe cele sud-africane, segregarea etnică afectează mai toate spaţiile urbane ale lumii unde valuri importante de imigranţi multiplică structura etnică şi geografică. Foarte adesea imigranţii sosesc în anumite state, şi, implicit, în anumite oraşe, pentru a căuta slujbe mai bine plătite decât cele din ţara de origine. Aceştia, odată sosiţi în oraşul de destinaţie, au tendinţa naturală de a se stabili în spaţiile geografice populate cu indivizi din aceeaşi ţară din care provin şi ei. În acest mod formându-se enclave etnice în sânul oraşelor. Desigur, dacă situaţia locului de muncă este una favorabilă, etnicii se vor stabili definitiv în oraşele care le oferă cadrul propice unui trai mai bun, întemeindu-şi astfel familii şi sporind enclava etnică. Totuşi, subliniază Ron Johnston, Michael Poulsen şi James Forrest (2007, p. 5), enclavele etnice din spaţiile urbane au în unele cazuri caracter temporar, deoarece odată ce copiii imigranţilor cresc şi se inserează pe piaţa forţei de muncă, ei vor fi asimilaţi şi nu vor mai dori să se manifeste diferit faţă de populaţia oraşului; astfel de cazuri au fost întâlnite în Australia, Canada şi Noua Zeelandă.

Discriminarea care afectează comunităţile urbane etnice este dată preponderent de modul social de manifestare al acestora. Locurile de muncă ocupate de aceştia sunt foarte adesea prost plătite, iar locuinţele în care domiciliază sunt precare, fapt ce face ca populaţia originară a oraşului să deteste modul lor de viaţă. Antreprenorii preferă la angajare imigranţii etnici în detrimentul populaţiei locale ca urmare a tarifelor mici pe care le practică, lucru neacceptat de cei din urmă. Un alt element pentru care nu sunt doriţi etnicii urbani, este cultura. Odată cu venirea lor se inserează în spaţiul urban şi cultura acestora. Cel mai elocvent exemplu de segregare etnică şi inserţie etno-culturală este dat de chinatown. Iată cum, prin astfel de practici – atât ale grupurilor etnice, cât şi ale populaţiei locale –, care generează lipsa interacţiunii, integrării şi coeziunii sociale, apar enclave de excludere şi marginalizare etnică. Exemplele sunt nenumărate atunci când se doreşte susţinerea unor ipoteze de acest gen: turcii din oraşele germane, indonezienii din spaţiul urban olandez, algerienii, tunisienii sau marocanii din Paris, românii din Roma şi Milano, romii din Bucureşti şi din oraşele Olteniei, şi exemplele pot continua.

Integrarea grupurilor etnice (Giddens şi Griffiths, 2006, p. 528) a îmbrăcat trei tipuri sau modele în societăţile urbane multietnice:

- modelul asimilării – grupurile etnice au adoptat/împrumutat atitudinile şi limba comunităţii dominante;

- modelul “creuzet” – diferitele culturi şi viziuni ale grupurilor etnice urbane convieţuiesc;

- modelul pluralist – reprezentând existenţa separată a grupurilor etnice în mediul urban.

În finalul acestei secţiuni trebuie adăugat un aspect foarte important, poate chiar cel mai important aspect cu privire la cele două tipuri de segregare prezentate. Oraşele multietnice sau multirasiale pot fi – dacă nu chiar sunt! – foarte fragile. Uneori sistemul urban poate fi afectat de conflictele dintre diferitele comunităţi umane care îl locuiesc. Astfel, evenimentele de acest gen trebuie evitate prin politici sociale concrete care provin din aşa-numita guvernare a oraşului (Oblet, 2008).

1.3. Segregarea socio-economică

Acest tip de segregare precum şi modalităţile de cuantificare ale statutului/nivelului socio-economic, au primit mai puţină atenţie din partea cercetătărilor decât cea rasială (sau etnică), aşa cum remarca John Kain (în Clark, Gertler şi Feldman, 2003, p. 530). Mai mult, puţinele studii care au încercat să răspundă la problema segregării pe considerente economice au concluzionat că aceasta este o dimensiune a sărăciei actuale. Totuşi, întrebarea care se pune, vizează şi grupurile sociale cu venituri foarte mari concentrate în anumite spaţii urbane. Deci, analiza segregării socio-economice trebuie să urmărească dualitatea intrinsecă formată din acumularea sărăciei şi bogăţiei, implicit din concentrarea săracilor şi a bogaţilor în spaţii diferite în perimetrul urban.


1.3.1. Globalizarea, reforma economică şi inegalitatea veniturilor

De-a lungul timpului ţările avansate din punct de vedere industrial au trecut printr-un proces de restructurare economică, asociat adesea procesului de globalizare. În egală măsură ţări asemenea României, care în prezent trec prin aceeaşi restructurare economică, sunt afectate de procesul de globalizare. Îmbunătăţirea condiţiilor tehnologice a condus la creşterea interconectării şi internaţionalizării companiilor şi procesului economic, provocând concomitent creşterea rapidă a fluxurilor de persoane, bani şi bunuri. Printre caracteristicile acestor schimbări se numără creşterea sectorului de servicii şi nevoia tot mai mare de persoane cu înaltă calificare. De altfel, economia globală restructurează frecvent procesul economic, aducând la fel de des şomaj, locuri de muncă ce necesită o slabă calificare sau necalificaţi, pe cât de des solicită persoane cu înaltă calificare. Rezultatul final al acestei restructurări se presupune a fi accentuarea polarizării sociale, însemnând, creşterea de sus în jos sau, de jos în sus a distribuţiei socio-economice; de exemplu, referindu-se la distribuţia veniturilor aduse de globalizarea economiei, Sako Mustered şi Wim Ostendorf identificau o accentuare gravă a inegalităţilor sociale: „creşte proporţia proprietarilor slab calificaţi sau cu venituri mai scăzute, iar în acelaşi timp creşte proporţia persoanelor cu înaltă calificare sau numărul proprietarilor cu venituri mari (...) rezultând includerea unei părţi a societăţii şi excluderea socială a celeilalte” (Mustered şi Ostendorf, 1998, p. 2). În continuate, excluderea socială provenită din inegala distribuţie a veniturilor economice se reflectă în pierderea oportunităţilor, cum ar fi: slaba participare în piaţa forţei de muncă şi în procesul de şcolarizare, ocuparea celor mai ieftine locuinţe din piaţa imobiliară sau restrângerea câmpului de integrare socio-culturală. Astfel, continuă Mustered şi Ostendorf, cele două diviziuni se reflectă în modele spaţiale distincte în geografia oraşului, iar „concentrările rezidenţiale separate ale persoanelor bogate şi ale săracilor generează segregarea socio-economică” (Mustered şi Ostendorf, 1998, p. 2).

1.3.2. Teoria celor două circuite în contextul claselor socio-economice urbane

Alte viziuni aduc în discuţie structurarea societăţii urbane în clase sociale, afirmându-se că în spaţiul urban apar şi se dezvoltă concomitent clase sociale, deoarece, distribuţia veniturilor nu se poate face în mod uniform. Asemenea abordări sunt întâlnite atât în şcoala americană, latină şi anglo-saxonă, cât şi în cea europeană. De pildă, geograful brazilian Mílton Santos analiza cele trei clase sociale (clasa bogaţilor «upper class», clasa mijlocie «middle class» şi clasa săracilor «lower class») prin prisma teoriei celor două circuite (Santos, 1979, p. 8). În viziunea lui Santos, oraşul nu mai reprezintă o entitate omogenă ci, mai degrabă, acesta este format din două subsisteme. Pe de o parte este vorba despre upper sau modern circuit (circuitul de sus sau modern), iar pe de altă parte despre lower circuit (circuitul de jos). Practic cele două subsisteme sau circuite, aşa cum autorul însuşi le numeşte, fac referire la modul cum operează economia în viaţa oraşului şi cum afectează acestea viaţa populaţiei urbane. În primul caz, circuitul modern este strâns legat de progresul tehnologic şi de caracteristicile acestuia, definind populaţia înstărită, iar în cel de-al doilea caz, circuitul de jos defineşte activităţile mici, neînsemnate, care definesc populaţia săracă. Cu alte cuvinte, inegalitatea veniturilor, creează grupuri sociale cu particularităţi economice similare, ce ocupă spaţii similare şi produc circuite economice specifice nivelului lor economic. De exemplu, pentru spaţiul urban brazilian, Santos, asemenea lui Yves Leloup, prezintă trei circuite economice şi anume: circuitul claselor privilegiate, cel al claselor de mijloc şi muncitoare şi, cel al claselor marginale (sărace).

Claritatea analitică a segregării economice sau socio-economice, consistă în definirea cât mai coerentă a claselor sociale. Nu de puţine ori studiile dedicate acestei probleme au pornit de la elucidarea noţiunilor implicate în definirea comunităţilor urbane. Anume, clasa de jos sau săracă, se referă la acea comunitate care nu are acces regulat la ceea ce se numeşte: nivelul minim de consum. Persoanele neangajate sau cele angajate part-time, precum şi salariaţii cu venituri mici fac parte din clasa socială a săracilor. În contrast, clasa socială a bogaţilor îşi exercită controlul asupra întregii economii urbane, fie ca proprietari, fie ca intermediari. Iar clasa de mijloc poate fi definită într-o manieră reziduală, drept o categorie intermediară între clasa bogată şi cea săracă. De pildă, clasa mijlocie are tendinţa de a imita clasa superioară în ceea ce priveşte “prestigiul consumului” anumitor bunuri şi servicii (case, maşini, vacanţe etc.), însă legat de consumul zilnic (hrană, servicii urbane casnice etc.) şi alegerea cartierului, se aseamănă foarte tare cu clasa de jos. Cu alte cuvinte, dând credibilitate teoriei celor două circuite şi, implicit, geografului brazilian, la nivel urban apar două situaţii economice. Pe de o parte bogaţii se concentrează în anumite spaţii şi beneficiază de servicii abundente şi diversificate, iar pe de altă parte, comunităţile sărace sunt constrânse de nivelul veniturilor să se rezume doar la anumite bunuri şi servicii. Astfel, clasa mijlocie nu defineşte un circuit economic cu identitate de sine stătătoare, datorită împrumuturilor pe care le antrenează de la celelalte două clase sociale. Situaţia prezentă ne face să apreciem că aceasta (clasa mijlocie) compune societatea urbană dominantă ce nu se remarcă în mod deosebit în geografia oraşului. În concluzie, segregarea socio-economică ia naştere din inegalitatea veniturilor şi se manifestă prin consumul economic de bunuri şi servicii în spiritul unor circuite urbane.

1.4. Segregarea confesională

În linii mari, segregarea confesională reprezintă separarea populaţiei în concordanţă cu religia pe care o practică. Această noţiune a fost aplicată cazurilor în care religia a generat rupturi spaţiale ale populaţiei, generând un adevărat fenomen social (Knox, 1973). În aceeaşi ordine de idei, pentru a defini acest fenomen social, în analiza sa cu privire la situaţia din Pakistan, Anto Akkara a utilizat sintagma apartheid religios (Akkara, 2000). Aproape orice analiză ştiinţifică – poate mai puţin cele din domeniul teologiei! – ce are în centrul atenţiei problema confesiunii sau a religiei, ridică o serie de probleme fundamentale. Delicateţea subiectului şi a religiei în mod special, face ca temele de acest gen să nu se bucure de prea mare atenţie din partea comunităţii academice non-teologice. Drept urmare, atunci când se aduce în discuţie problema divizării comunităţilor pe motive religioase, foarte adesea sunt iscate polemici aprinse. Astfel de situaţii apar tocmai datorită credinţelor religioase care – în cele mai multe din cazuri – propovăduiesc dreptatea, înţelegerea şi, mai ales ceea ce ne interesează foarte tare în analiza acestei teme, buna convieţuire. Cu alte cuvinte, confesiunile nu ar trebui să provoace scindări în sânul comunităţilor, cu toate că acest proces este cunoscut încă din Antichitate[1].

Pentru a încerca să elucidăm într-o oarecare măsură problema segregării confesionale, în primul rând trebuie găsit un răspuns la întrebarea: poate religia/confesiunea să dividă sau să provoace segregarea populaţiei? (www.helium.com) Ei bine, foarte multe persoane au încercat să răspundă la această întrebare lansată de către un site din Statele Unite. În proporţie foarte mare părerile au înclinat spre un răspuns dual, din care reiese faptul că, pe de o parte, religia unifică oamenii, iar pe de altă parte, aceasta îi separă, cu menţiunea, că acest lucru depinde de fiecare individ în parte. Totuşi, la nivel individual separarea religioasă este neînsemnată, comparativ cu atitudinea pe care o poate adopta un grup uman, cu atât mai mult cu cât derularea procesului se realizează în spaţiul urban. Diversitatea componentelor urbane, sociale, comportamentele, culturale etc., fac extrem de dificilă poziţionarea într-un context sau altul a grupurilor umane. Menţionam în secţiunile anterioare că indivizii ce prezintă particularităţi similare au tendinţa naturală de a ocupa spaţii similare şi de a se comporta într-un mod destul de asemănător. Însă, acest lucru depinde şi de numărul populaţiei aferente acelui grup. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul religiei, în sensul că, atunci când în sânul oraşului numărul adepţilor unei religii este foarte mare aceştia se concentrează în spaţiul urban, de regulă în jurul lăcaşului de cult, provocând un areal geografic segregat pe considerente religioase, însă, atunci când adepţii sunt în număr mic şi dispersaţi în spaţiul urban, nu se poate vorbi despre segregare.

Dincolo de latura pur teoretică de mai sus, cazurile concrete în care societatea urbană a fost scindată pe considerente religioase, vin să susţină afirmaţia conform căreia şi acest proces a afectat, şi încă afectează anumite oraşe ale lumii, uneori în combinaţie cu alte forme de segregare urbană (etnică, rasială etc.), alteori independentă. Acolo unde imigranţii sunt în număr mare, este posibil să apară şi acest proces. Cel mai adesea grupurile care provin din ţări musulmane sunt predispuse la separaţie religioasă, datorită culturii ce are în centrul atenţiei ideologia Coranului ca mod de comportament sau stil de viaţă. Exemplul oraşelor britanice - în special cel al Londrei – este mai mult decât elocvent: „capitala Marii Britanii este mult mai mult segregată pe motive religioase, decât rasial (...) harta dramatică realizată de cercetătorii de la University of East London, arată cum capitala a devenit un «ghiveci» de enclave religioase, iar în unele areale religiile minoritare ating 80% din totalul populaţiei”(www.24dash.com). În opinia lui Jonathan Steele, editorialist la prestigioasa publicaţie britanică The Guardian – care foloseşte sintagma de apartheide –, un alt caz concret este cel al oraşelor din Bosnia-Herţegovina, scindate geografic în trei categorii confesionale (Steele, 2005): musulmani, catolici şi ortodocşi. Totodată, noua tendinţă urbană din Liban, denotă noi modele rezidenţiale separate confesional, aşa cum reiese din studiul realizat de Georg Glasze (în Glasze, Webster şi Frantz, 2006, p. 129). Pe de altă parte, la nivel de stat, lucrurile sunt mult mai reprezentative, însă acest lucru nu face obiectul analizei prezente.

2. Segregarea socială şi rolul administraţiei publice

Chiar dacă, la o primă evaluare, am fi tentaţi să afirmăm că procesul de segregare urbană şi, mai cu seamă, componenta socială a segregării nu are nicio legătură cu administraţia publică, atunci când analizăm cazul mai în amănunt constatăm că situaţia se inversează radical. Segregarea urbană în integralitatea sa conceptuală se compune din cele două mari forme: socială şi geografică/rezidenţială (cu accent pe realităţile morfologice urbane). În lipsa segregării sociale cea geografică nu poate exista, iar în sens invers procesul nu are sens. Drept urmare, prima componentă o generează pe a doua, în timp ce, segregarea geografică din mediul urban – atunci când vorbim despre lipsa veniturilor – care se evidenţiază prin areale formate din clădiri degradate, neîngrijite şi afectate de lipsa dotărilor sanitare şi tehnico-edilitare necesare, stigmatizează populaţia rezidentă. În acest mod se crează aşa-numitul cerc al dezavantajelor. Pe de altă parte rasa, etnia ori confesiunea religioasă pot constitui obictive serioase de stigmatizare socială, caz, de altfel, întâlnit destul de des şi în ţara noastră.

Desigur, lanţul cauzal este mult mai amplu şi extreme de activ, însă mă voi rezuma doar la cele prezentate anterior pentru a putea merge mai departe la legătura strictă dintre administraţie şi procesul geografic şi social de segregare urbană. Prin însăşi natura sa, administraţia puplică este cea care se îngrijeşte de buna funcţionare şi organizare a spaţiul aferent populaţiei. Spaţiul public urban este în cazul nostru cel care trebuie organizat optim de către autorităţile urbane pentru o cât mai obiectivă şi variată funcţionalitate. Însă, adesea spaţiile urbane segregate din punct devedere economic sunt de cele mai multe ori neglijate de către administraţie, în timp ce “oraşul privilegiaţilor” sau arealul ocupat de cei foarte bogaţi se bucură de o atenţie sporită; în primul caz: apa caldă, uneori chiar apa rece, încălzirea, canalizarea şi salubritatea par a fi probleme reale, iar în al doilea caz, pe lângă faptul că aceste probleme nu par a exista, vorbim de o securitate sporită, drumuri îngrijite şi liniştite, iar traficul este destul de redus prin faptul că astfel de areale se află situate la oarecare distanţă de căile rutiere aglomerate (ex: pentru Bucureşti – cartierul Cotroceni, Tei etc.). Totodată, segregarea etnică are un impact puternic asupra spaţiilor urbane. În multe cazuri arealele ocupate de etnicii minoritari – adesea nedoriţi în societate – sunt tratate de către autorităţi ca nefăcând parte din arealul urban aflat în administrare.

Rolul administraţie publice este acela de a găsi/crea politici şi strategii pentru ca pe viitor cazurile de segregare socială să-şi diminueze efectul asupra spaţiului public. Acţiunea discreţionară practicată în anumite cazuri nu face altceva decât să adâncească şi mai tare procesul şi să îl facă din ce în ce mai greu de eradicat. Stimularea dezvoltării spaţiilor afectate de sărăcie, degradare fizică, discriminare etc., va fi posibilă doar prin alocarea de fonduri pentru reabilitare şi incluziune socială a comunităţilor afectate. La baza alocării de fonduri trebuie să stea studii riguros întocmite şi aplicate fiecărui spaţiu afectat în parte, urmat de programe de educare şi reconversie profesională (acolo unde este cazul).

Concluzii

În urma analizei literaturii internaţionale de spacialitate s-a putut constata că segregarea socială reprezintă o tendinţă omniprezentă în multe dintre oraşele lumii şi, mai cu seamă, în cele foarte populate. Complexitatea procesului este dată de multitudinea de forme sub care acesta apare (segregare rasială, segregare etnică, segregare socio-economică, segregare confesională şi segregare educaţională) şi numărul ridicat de zone urbane afectate. Multitudinea de forme presupune divizarea spaţiului urban în tot atâtea nuclee sociale pe principiul comunităţii dominante. Sau, după cum reiese din secţiunea afectată segregării socio-economice, globalizarea, reformele economice (atât cele naţionale, cât mai cu seamă cele realizate de administraţia locală) şi inegalitatea veniturilor generează două tipuri de circuite economice urbane: un circuit modern care se leagă de progresul tehnologic şi de caracteristicile acestuia, definind populaţia înstărită, şi unul care defineşte activităţile mici, neînsemnate, caracteristic populaţiei sărace, denumit circuitul de jos. Segregarea socio-economică ia naştere din inegalitatea veniturilor şi se manifestă prin consumul economic de bunuri şi servicii în spiritul unor circuite urbane

O altă concluzie importantă ce se remarcă în urma acestei analize face referire la faptul că sintagma şi, totodată, procesul de segregare socială nu este sinonimă cu cea de marginalizare socială. În primul caz vorbim de mai multe dimensiuni, iar în al doilea caz marginalizarea socială se referă mai de grabă la o formă activă de segregare socio-economică. Aproape de fiecare dată spaţiile marginalizate sunt locuite de persoane excluse de pe piaţa forţei de muncă, dependente de ajutorul social şi care trăiesc în locuinţe aflate sub standardele normale.

Pe de altă parte, oraşele multietnice sau multirasiale pot fi – dacă nu chiar sunt! – foarte fragile. Uneori sistemul urban poate fi afectat de conflictele dintre diferitele comunităţi umane care îl locuiesc. Astfel, evenimentele de acest gen trebuie evitate prin politici sociale concrete care provin din aşa-numita guvernare a oraşului.

Nu în ultimul rând trebuie reafirmat că acţiunea discriminatorie practicată în anumite cazuri nu face altceva decât să adâncească şi mai tare procesul de segregare urbană şi să îl facă aproape imposibil de eliminat. Astfel, stimularea dezvoltării socio-economice a spaţiilor afectate de sărăcie, degradare fizică şi discriminare, trebuie să se afle în permanenţă în vizorul autorităţilor urbane, iar studiile riguros întocmite şi aplicate fiecărui spaţiu afectat în parte, pot reprezenta o alternativă serioasă pentru planificarea teritorială şi funcţionalitatea urbană optimă.

Bibliografie

1. Atkinson, R. şi Blandy, S., Gated communities, London: Routledge, 2006.

2. Caldeira, T., City of walls: crime, segregation, and citizenship in São Paulo, University of California Press: Berkeley, 2000.

3. Clark, D., Urban Geography: an introductory guide, Johns Hopkins University Press: Baltimore, 1982.

4. Claval, P., La logique des villes, Paris: Litec, 1982.

5. Cole, I. şi Goodchild B., Social Mix and the “Balanced Community” in British housing policy – a tale of two epochs, 2001, GeoJournal, 51.

6. Collins, C. şi Williams, D., Segregation and Morality: The Deadly Effects of Racism?, 1999, Sociological Forum, vol. 14, no. 3.

7. Cunningham, M. şi Droesch, A., Neighborhood Quality and Racial Segregation, 2005, Urban Institut.

8. Darden, J., Afro-Americans in Pittsburgh: the residential segregation of a people, Lexington: Lexington Books, 1973.

9. Douglas, M., Residential Segregation and Neighborhood Condition in U.S. Metropolitan Areas, în Smelser, N., Wilson, W. J. şi Mitchell F. (ed.), Becoming America: Racial Trends and Their Consequences, National Research Council, 2001.

10. Douglas, M. şi Denton, N., American Apartheid: segregation and the making of the underclass, Cambridge: Harvard University Press, 1995.

11. Duncan, O. D. şi Duncan, B., Residential distribution and occupational stratification, 1955, American Journal of Sociology, 60.

12. Feitosa, F. şi Wissmann, A., Social-mix policy approaches to urban segregation in Europe and the United States, 2006, Universität Bonn, Center for Development Research.

13. Fukayama, F., Trust: The Social Virtues and the Creation of Prosperity, London: Hamish Hamilton, 1995.

14. Giddens, A. şi Griffiths, S., Sociology, 5th edition, Cambridge: Polity Press, 2006.

15. Glasze, G., The spread of private guarded neighborhoods in Lebanon and the significance of a historically and geographically specific governmentality, în Glasze, G., Webster, C. şi Frantz, K. (ed.), Private Cities: global and local perspectives, New York: Routledge, 2006.

16. Gültekin, N. T. şi Güzey, Ö., Divided cities: social and residential segregation: a gipsy neighborhood in Menzilahir, Edirne, Turkey, paper presented at 47th Congress of the European Regional Science Association, Paris, 29 August - 2 September, 2007.

17. Heilbroner, R. şi Thurow, L., The economic problem, Englewood Cliffs: Prentice-Hall, 1975.

18. Henderson, W. şi Ledebur, L., Urban Economics: Processes and Problems, New York: John Willey and Sons, 1972.

19. Hubbard, P., Place on the Margin: The Spatiality of Exclusion, în Phillips, M. (ed.), Contested worlds: an introduction to human geography, Burlington: Ashgate, 2005.

20. Jargowsky, P., Poverty and place: ghettos, barrios, and the American city, New York: Russell Sage Foundation, 1997.

21. Johnston, R., Poulsen, M. şi Forrest, J., The Geography of Ethnic Residential Segregation: A Comparative Study of Five Countries, University of Bristol, 2007.

22. Kain, J., Racial and Economic Segregation in US Metropolitan Areas, în Clark, G., Gertler, M. şi Feldman, M. (ed.), The Oxford handbook of economic geography, Oxford: Oxford University Press, 2003.

23. Kantowitz, N., Ethnic and racial segregation in the New York metropolis, New York: Prager, 1972.

24. Knox, H.M., Religious Segregation in the Schools of Northern Ireland, 1973, British Journal of Educational Studies, 10.

25. Knox, P., The United States – a contemporary human geography, Essex: Longman Scientific & Technical, 1988.

26. Knox, P., Metroburbia, SUA, New Brunswick: Rutgers University Press, 2008.

27. Knox, P., Stephen P., Urban Social Geography: an introduction, New York: Pearson Education, 2006.

28. Lees, L., The Emancipatory City?: paradoxes and possibilities, London: Sage, 2004.

29. Lefebvre, H., The Urban Revolution, Minneapolis: University of Minnesota Press, 2003.

30. Lemon, A., Williams O., Apartheid : a geography of separation, Hampshire: Gower, 1985.

31. Marcuse, P., “Enclaves Yes, Ghettoes, No: Segregation And The State”, 2001, Lincoln Institute of Land Policy, Conference Paper.

32. Marcuse, P. şi Van Kempen, R., Globalizing the Cities: a new spatial order?, Oxford: Blackwell, 2001.

33. Mayer, H.M. şi Kohn, C.F., Readings in urban geography, Chicago: University of Chicago Press, 1960.

34. Mustered, S. şi Ostendorf, W., Urban Segregation and the Welfare State: inequality and exclusion in western cities, London. Routledge, 1998.

35. Oblet, T., Guvernarea oraşului: căile urbane ale democraţiei moderne, Iaşi: Institutul European, 2008.

36. Pacione, M., Progress în Urban Geography, London: Croom Helm. 1983.

37. Peach, C., Urban Social Segregation, London: Longman, 1975.

38. Peach, C., Robinson V. şi Smith S., Ethnic segregation in cities, London: Croom Helm, 1981.

39. Robertson, D., Smyth, J. şi Mcintosh, I., Neighborhood Identity: people, time and place, 2008, Joseph Rowntree Foundation, The Homestead.

40. Sandoval, J.O. şi Li, S., The Multicultural Metropolis Neighborhood Diversity and Segregation Patterns in the City of Chicago, 1990-2000, Institute for Policy Research, Northwestern University.

41. Santos, M., The shared space: the two circuits of the urban economy in underdeveloped countries, New York: Methuen, 1979.

42. Saravi, G., Urban segregation and public space: young people in enclaves of structural poverty, 2004, Cepal Review, 83.

43. Schwirian, K., Contemporary topics in urban sociology, Morristown: General Learning Press, 1977.

44. Smith, N., The New Urban Frontier: Gentrification and the Revanchist City, London: Routledge, 1996.

45. Steele, J., Today's Bosnia: a dependent, stifled, apartheid regime, The Guardian, 11 Nov 2005.

46. Taeuber, K. şi Taeuber, A., Negroes in cities; residential segregation and neighborhood change, New York: Atheneum, 1956.

47. Torres, H., Marques, E., Ferreira, M.P. şi Bitar, S., Poverty and Space: Patterns of Segregation in São Paulo, 2002, paper presented at Workshop on Spatial Segregation and Urban Inequality in Latin America, Austin, November.

48. White, M., The measurement of spatial segregation, 1983, American Journal of Sociology, 5.

49. Worden, N., The making of modern South Africa : conquest, segregation and apartheid, Oxford: Blackwell, 2000.

50. Zukin, S., Loft Living: culture and capital in urban change, New Brunswick: Rutgers University Press, 1989.

51.***http://www.census.gov/hhes/www/housing/housing_patterns/rept_materials.html, accesat la data de 12 noiembrie 2009.

52.**http://libwiki.mcmaster.ca/geog3ur3/index.php/Main/ReligiousSegregationCaseStudyOfJewishGhettosInRome, accesat la data de 21 noiembrie 2009.

53.***http://www.helium.com/items/1141331-does-religion-divide-or-segregate-people, accesat la data de 11 decembrie 2009.

54.***http://www.24dash.com/news/Housing/2007-09-04-London-s-neighbourhoods-segregated-by-religion, accesat la data de 11 octombrie 2009.


[1]Comunitatea evreilor din Roma este probabil cea mai veche din lume, cu o existenţă continuă din Antichitate până în prezent. Prima menţionare a comunităţii evreieşti din Roma datează din anul 161 î.Hr. Numărul total al evreilor la acea dată a fost estimat la circa 40 000, însă se pare că numărul real era cu cel puţin 10 000 de persoane mai mare. Alături de cerşetori şi comercianţi, existau actori, poeţi şi medici, însă majoritatea comunităţii era compusă din negustori şi meşteşugari (croitori, măcelari, arzători de var etc.). Odată cu adoptarea Creştinismului de către împăraţii romani, situaţia evreilor s-a înrăutăţit. După căderea Imperiului Roman de Apus, episcopul creştin de la Roma (papa) a devenit forţa dominantă în fostul oraş imperial, precum şi în vecinătatea acestuia (cartierele periferice numite suburba), fiind recunoscut, mai mult sau mai puţin, drept autoritatea morală a Creştinismului în toată partea de vest a Europei. Prin urmare, pe o perioadă de aproximativ 1400 de ani, istoria evreilor din Roma este în mare parte reflectarea politicilor papale faţă de evrei. În secolul al XVI-le viaţa evreilor din Roma se schimbă din rău în mai rău odată cu contra-reforma papei Paul al IV-lea. Acesta promulgă la data de 12 iulie 1555 un edict împotriva evreilor de reîmpărţire a oraşului. Noua structură separa evreii de restul populaţiei romane, iar spaţiul urban în care se aflau aceştia era numit ghetou. Evreii erau siliţi să poarte în permanenţă o pălărie galbenă, în cazul bărbaţilor, iar în cazul femeilor o basma de aceeaşi culoare; viaţa acestora a devenit foarte grea datorită unei palete foarte variate de restricţii şi discriminări. Astfel a luat naştere perioada ghetoului evreiesc din Roma, care a durat mai bine de trei secole. Epoca ghetoului roman, în forma concepută iniţial, a luat sfârşit la finele secolului al XIX-lea, atunci când evreii au primit cetăţenie italiană, începând să se bucure de toate drepturile ce li se cuveneau. În prezent comunitatea evreilor din Roma însumează peste 15 000 de persoane. A se vedea: (http://libwiki.mcmaster.ca/geog3ur3/index.php/Main/ReligiousSegregationCaseStudyOfJewishGhettosInRome).

6 comentarii:

  1. Earning money online never been this easy and transparent. You would find great tips on how to make that dream amount every month. So go ahead and click here for more details and open floodgates to your online income. All the best.

    RăspundețiȘtergere
  2. Earning money online never been this easy and transparent. You would find great tips on how to make that dream amount every month. So go ahead and click here for more details and open floodgates to your online income. All the best

    RăspundețiȘtergere
  3. Get Genuine Ways To Earn Money Online With Payment Proofs. You Can Learn How To Make Money With Traffic Improvement Tips and make $100 every day .So That You Don't Waste Your Time And Money. click here

    RăspundețiȘtergere
  4. Get Genuine Ways To Earn Money Online With Payment Proofs. You Can Learn How To Make Money With Traffic Improvement Tips and make $100 every day .So That You Don't Waste Your Time And Money click here

    RăspundețiȘtergere
  5. EARN GLOBAL MONEY gives you instant access to a dynamic, scalable, dedicated and responsible development program - a committed to meeting the highest standards, committed to delivering on promises, and committed to ensuring every program success. make $300 per day

    RăspundețiȘtergere
  6. Get Genuine Ways To Earn Money Online With Payment Proofs. You Can Learn How To Make Money With Traffic Improvement Tips and make $100 every day .So That You Don't Waste Your Time And Money. click here

    RăspundețiȘtergere