segregare urbana

Unul dintre cele mai râvnite spaţii din imediata vecinătate a Bucureştiului , datorită numeroaselor condiţii naturale [1] pe care le oferă este Pipera. Apărută din nevoia clasei sociale bogate de a fugi de marele oraş, de agitaţia, zgomotul şi poluarea mediului urban bucureştean, Pipera reprezenta în urmă cu douăzeci de ani un simplu teren agricol . Ridicarea caselor disparate la început, apoi a ansamblurilor rezidenţiale de vile a dat naştere unui adevărat cartier marginal „de lux” . Proprietarii de terenuri din zonă au reuşit să obţină câştiguri financiare frumoase odată cu avântul şi afluxul de bogaţi către nord. Segregarea spaţială a clasei superioare este mai vizibilă aici decât în oricare alt spaţiu urban bucureştean sau periferic . Acest lucru este suţinut atât de preţurile terenurilor şi locuinţelor, precum şi de numărul mare de proiecte rezidenţiale (case, vile, ansambluri de tip închis, ansambluri de blocuiri, ansambluri rezidenţiale mixte etc.). Preţul terenurilor şi locu...

          Constanţa este, fără doar şi poate, simbolul sezonului estival românesc şi al vechimii locuirii urbane din spaţiul actual al ţării. Atunci când se face vorbire despre acest spaţiu geografic românesc gândul se îndreaptă naiv către mare, litoral, soare, veselie, voie bună etc. Practic tot ceea ce este plăcut îţi invadează mintea, nemaifiind loc pentru altceva „ unde te întorci vezi trotuare ocupate de terase, maşini luxoase şi tineri bronzaţi, ce îşi petrec nopţile prin cluburi, iar ziua pe plajă [1] ”. Dar pentru ca toate acestea să fie în totalitate conforme cu realitatea ar trebui să uităm de problemele cu care se confruntă oraşul. Deşi s-au luat mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii celor mai oropsiţi dintre constănţeni, iată că mai există încă suficiente spaţii paupere care înfloresc la marginea oraşului şi care îngrijorează; unde se trăieşte într-o manieră primitivă în locuinţe informale, fără apă, electricitate, gaz, grupuri sanit...

Moştenirea comunistă: ghetoizare de la bun început Ghetoizarea comunistă Începutul anilor ’70 a marcat momentul în care familiile de romi ce locuiau în Calea Clujui şi alte zone din apropierea străzii Voltaire, au fost pur şi simplu scoase din case şi expropriate, pentru a face loc viitoarelor fabrici socialiste. „ Au fost mutate forţat în 6 blocuri construite special pentru aceste familii. În prezent (anul 2008 – n.a.) blocurile şi zona arată ca după o intervenţie militară. Multe geamuri sunt sparte, unele înlocuite cu carton, tablă sau pânză; pereţi cu tencuiala căzută, plini de graffiti; gropi de jur împrejur înfundate cu gunoaie; mormane de fiare şi cartoane; multă sărăcie şi mizerie ... pereţii [holurilor interioare] sunt plini de igrasie, fără nicio sursă de lumină ... scările reci, degradate şi soioase [1] ”. Cam aşa schiţa Cristian Horgoş evoluţia spaţiului locativ NATO, unde într-o locuinţă trăiau, în 2008, chiar şi trei familii, situaţie nemaiîntâlnită în niciun alt gheto...

          Probabil prin afinitate culturală cu celebrul bulibaşă, romii de pe Craica dincolo de mizerie, sărăcie sau mentalitatea de cerşetor – spune Mesaros –, sunt de acord cu instituţia liderului. Însă, aceşti lideri îşi exercită atribuţiile cu precădere în timpul alegerilor, atunci când, ilegal şi prin fraudă evidentă, adună cărţile de identitate de la ţigani, pentru a aduce voturi în cursa electorală anumitor candidaţi [1] . Cu alte cuvinte, „ Liderii ... în realitate controlează masa de romi în zilele alegerilor prin forţa banului [2] ”, adică prin mită electorală. Romii aflaţi în starea cruntă de sărăcie, desigur, acceptă mita, iar acest fapt ne duce cu gândul la acel sprijin reciproc sau accept mutual de conjunctură. Romii ştiu că acest lucru nu apare tot timpul, prin urmare acceptă banii şi îşi vând votul. Însăşi strada Craica a apărut din motive pur electorale, „ cu buletinele e la fel [3] ”. Aşadar, Craica, în forma ei actuală, a fost întreţinută şi p...

           Ghetoul Băii Mari , punga de sărăcie a oraşului, cartierul de cocioabe improvizate etc., iată cum îşi încep articolul din data de 14 ianuarie 2012 jurnaliştii Cătălin Ţineghe şi Lavinia Săbăciag. Craica, fără îndoială „a uimit o întreagă comunitate”, iar în perimetrul ei persistă un miros înţepător caracteristic. Mizeria, debandada şi şobolanii sunt la tot pasul. Cei de pe urmă mişună nestingheriţi pe lângă copiii de 2-3 ani [1] . Când plouă este aproape imposibil să te deplasezi în perimetrul Craicăi fiindcă nămolul depăşeşte pe alocuri glezna. În urmă cu 15-16 ani, spunea un locuitor din zonă, pe locul actualului slum sau ghetou (dacă avem în vedere compoziţia etnică) nu era nimic, nicio construcţie... doar câmp. Nemulţumirea locuitorilor de pe strada Păltinişului din vecinătate are la bază permisivitatea şi ignoranţa autorităţilor, care au închis ochii la procesul continuu de extindere şi de locuire ilegală din lungul Craicăi, pârâul care...