Pentru a înţelege şi utiliza corect conceptul de segregare!

   Circulă în jurul nostru foarte multe informaţii despre segregare. De la modalităţi până la modele, de la cazuri concrete şi studii teoretice până la tehnici de segregare puse în slujba unui interes sau al altuia. Toate acestea inundă dorinţa noastră de a şti, de a cunoaşte şi de a putea înţelege cotidianul. Unde mai pui, că mulţi dintre cei care-l folosesc, sau care-l scriu – termenul/conceptul de segregare, la el ne referim –, habar n-au despre ce este vorba sau la ce face referire. Marea problemă apare aici, la cel care furnizează informaţia. Fără a face un capăt de ţară din asta, şi fără a generaliza până la a fi greşit înţeles, vreau să dezambiguizez puţin acest cuvânt: segregare. Spun cuvânt pentru că cel mai adesea noi ne hrănim cunoaşterea pornind de la cuvinte, iar dacă acestea sunt folosite cu o semantică anapoda, atunci si noi vom cunoaşte faptele, realităţile, concretul, cum altfel decât pe dos!

   Cei care utilizează cel mai adesea greşit conceptul de segregare sunt jurnaliştii, cei cărora le mulţumeam în cartea România ghetourilor urbane pentru ajutorul dat în realizarea ei. Şi acum le multumesc, însă cred că trebuie să explicăm puţin scara de analiză întru evitarea confuziilor ce s-ar putea crea pe mai departe.

   Înainte de toate, ca geograf, trebuie să mă raportez la o scară de analiză. Lucrând cu hărţile am învăţat să utilizez şi, totodată, să-mi delimitez corect spaţiul de analiză. Altfel spus, dacă măsura spaţiului de raportare lipseşte, va exista o problemă de analiză şi o hibă în logica expunerii. Trebuie, deci, înainte de toate, delimitat cadrul de referinţă. Spaţiul sau simţul spaţiului scapă multora. Realitatea prezentată, deşi validă din punct de vedere al celor petrecute, pare a nu se lega de ceva concret... adică de spaţiu. Sau, în privinţa segregării, se poate spune că nu se leagă de geografie.

   Legătura dintre spaţiu şi segregare, în speţă dintre geografie şi segregare, se grefează pe şablonul oferit de scară. La ce ne referim de fapt? Segregarea, foarte simplu spus, este un proces (cel mai adesea natural) de separare a grupurilor. Chiar dacă în istorie s-au impus cazurile de „segregare artificială”, deci impusă (apartheid, buraku etc.), acest proces rămâne în proporţii dominante unul dictat de legile raporturilor naturale, fie ele voluntare, fie involuntare. La fel de natural este acest proces şi în domeniul construcţiilor (vezi structurarea betonului), şi în cel al inginerie etc.

   Când se face vorbire despre segregare, imediat intră în scenă spaţiul în care aceasta se (poate) produce. Strict legat de segregare, la nivelul societăţii actuale acest spaţiu se poate împărţi după cum urmează: (1) cartier sau altă unitate subscrisă şi definitorie pentru spaţiul urban, (2) oraş, (3) megalopolis, (4) judeţ/regiune/land/departament etc, (5) stat, (6) regiune geografică mondială (ex: Orientul Mijlociu) şi, în cele din urmă, (7) continent. Iată, deci, o ierarhizare funcţie de scară a spaţiului. Acum, apare întrebarea firească: cât de pronunţată este segregarea grupurilor umane la nivelul acestor unităţi geografice? Dacă am încerca un răspuns general, în speţă găsind o sentinţă general aplicabilă tuturor palierelor, nu ne-am diferenţia cu nimic faţă de cei care văd segregare, oriunde şi în orice. De ce? Pentru ca segregarea este corelată cu un alt aspect al vieţii populaţiei, anume mobilitatea. Imobilitatea nu naşte segregare. Inerţia menţine starea de fapt a lucrurilor. Mobilitatea în schimb o face să se transforme, să capete forme noi. În consecinţă, dacă populaţia nu se mişcă, nu se deplasează, nu-şi schimbă starea, nu-şi schimbă rezidenţa, în speţă nu migrează, aceasta nu are cum să se structureze. Formele spaţiale noi se vor lăsa aşteptate.

   Iată un exemplu pentru cele de mai sus. Să presupunem că într-o zonă săracă a unui oraş este construit un complex edilitar de anvergură, cu scopul îmbunătăţiiri calităţii vieţii din acea zonă. Odată cu infuzia de capital, zona respectivă capătă o cu totul altă faţă. (Făcând o paranteză mică, pentru a asimila mai bine exemplul este suficient să observăm cum s-a transformat cartierul bucureştean Vitan odată cu deschiderea complexului comercial Bucureşti Mall). Ei bine, complexul edilitar are nevoie de forţă de muncă. Personalul necesar fie va veni din alte spaţii învecinate, fie va fi recrutat din rândul locuitorilor zonei. În oricare dintre situaţii va avea loc o transformare. Venirea de noi rezidenţi înseamnă o schimbare a structurii demografice şi socioeconomice, iar angajarea persoanelor sărace implică o transformare a stării financiare a acestora. De observat aici mobilitatea, atât pe orizontală (venirea din alte spaţii), cât şi pe verticală (îmbunătăţirea situaţiei financiare). Aşadar, şi într-un caz şi într-altul, demografia zonei se modifică trecându-se de la un areal sărac la unul în care începe să-şi facă loc bunăstarea. Astfel se structurează în cadrul arealului un grup de locuitori, deopotrivă nou-veniţi şi locuitori de-ai locului cu ceva mai mulţi bani, care vor încerca să acapareze cele mai bune locuinţe. Concentrarea capitalului nu face altceva decât să transforme peisajul, să-l gentrifice cu scopul precis de a arăta mai bine, respectiv, mai civilizat. Tot acest lanţ explicativ s-ar traduce din punct de vedere al segregării în segregare socioeconomică a unui grup social într-o unitate spaţială subscrisă – în cazul de faţă – unui oraş.

   Drept urmare, concluzie ce reiese uşor din exemplul de mai sus, segregarea este specifică palierului de analiză numit oraş, şi, bineînţeles, cartierului. Dar se mai poate spune acelaşi lucru de celelalte unităţi? Întru-câtva se poate concluziona că segregarea se poate produce şi la nivelul unor unităţi administrative mai mari, dar depinde foarte mult de suprafaţa unităţii respective. De exemplu, alta este amprenta spaţială a fenomenului de segregare într-un canton elveţian în comparaţie cu un stat american sau cu unul canadian. Segregarea poate apărea într-o astfel de unitate administrativă sub impulsul unor evenimente, cumar fi, necesitatea de specialişti de o anumită factură pentru dezvoltarea unor proiecte. Exemplele pot fi duse şi într-o altă sferă a motivaţiei mobilităţii. Cu toate acestea, segregarea rămâne insignifiantă şi la intensitate mică pentru unităţile administrative subnaţionale.

   În ceea ce priveşte apariţia segregării la nivel de stat sau regiune geografică mondială, aproape că nici nu poate fi vorba. Deşi intervine şi aici problema dimensiunii statelor, unele state fiind cu mult mai mici decât anumite unităţi administrative subnaţionale ale altor state, segregarea nu mai reprezintă un cadru pe deplin valid. În istoria recentă nu cunosc să existe vreun val impresionant de imigranţi care să se structureze în spaţiu şi să schimbe configuraţia demografică a unor state, regiuni geografice sau continente din punct de vedere al concentrării spaţiale. Deşi în istorie găsim exemple de migraţii uriaşe si de implantare a unor populaţii în sânul unor areale geografice noi, astfel de situaţii nu se mai petrec în prezent. Cel mai recent şi, de altfel, singurul exemplu este – pentru regiunea Orientului Apropiat – crearea statului Israel care a modificat configuraţia spaţial-demografică a regiunii amintite. Concentrarea spaţială a evreilor în interiorul graniţelor trasate în 1947 a creat o infuzie şi, totodată, o enclavă segregativă evreiască în sânul unei structuri sociale dominată de arabi. Dar exemplele se opresc aici. Prin urmare un singur exemplu nu ne poate ajuta să generalizăm şi nici nu este deontologic din punct de vedere al cercetării ştiinţifice.

   Ce să mai spunem despre segregare la nivelul continentelor. Prezenta statelor naţionale, care prin natura lor de entităţi de organizare politică, neutralizează ab initio utilizatea şi posibilele concluzii ale unui raţionament în care să analizăm relaţia dintre acestea prin prisma conceptului de segregare. Concept cu o puternică încărcătură socio-spaţială, segregarea nu poate oferi cadrul de analiză la un asa mare grad de acoperire geografică. De aceea, putem conchide fără a greşi, că segregarea este un concept aplicabil unor spaţii destul de limitate ca dimensiune geografică.

   În privinţa articolelor şi lucrărilor ştiinţifice care au ca principal subiect de analiză segregarea, se poate lesne constata că cele mai multe delimitează extrem de riguros spaţiul studiat. Totodată, acest spaţiu este cel mai adesea unul de factură urbană şi, considerabil mai mic din punct de vedere al volumului de studii, sunt cele referitoare la mediile rurale. Deja de la nivelul unităţilor administrative subnaţionale studiile şi, implicit, justificarea ştiinţifică pentru analiza unei astfel de pretinse realităţi, dispar.
   Ce trebuie reţinut din toată această pledoarie? Înainte de toate trebuie admis faptul că segregarea este un proces care se manifestă pe spaţii relativ restrânse, şi care nu are un impact sau chiar nicio consecinţă directă asupra arealelor geografice de dimensiuni mari si foarte mari. Drept urmare, segregarea este un proces specific mediului urban şi ceva mai puţin celui rural. Pentru a nu mai lungi această discuţie şi pentru a o simplifica foarte mult în dorinţa de a putea fi accesibilă cât mai multor persoane, de exemplu şi nespecialiştilor, ma voi rezuma la a concluziona câteva aspecte. (1) În lipsa corelaţiei segregării cu spaţiul pe care-l afectează apar ambiguităţi de înţelegere. (2) Segregarea trebuie întotdeanuna raportată la o anumită scară de analiză. (3) Spaţiul urban – şi, într-o mai mică măsură, cel rural – este cel mai predispus la segregare, astfel segregarea apare cel mai adesea ca un proces urban (segregare urbană). (4) Segregarea are un impact nesemnificativ la nivelul unităţilor administrative subnaţionale. (5) În fine, cu mici excepţii, segregarea nu se manifestă la nivel de stat, regiune geografică mondială şi, cu atât mai puţin, la nivel de continent.