25 septembrie 2011

Mâncarea ca expresie spaţială a etnicităţii şi hibridizării culturale

Create your own banner at mybannermaker.com!

Mâncarea este, cum bine ştim cu toţii, un element specific culturii unui anumit grup etnic. Alături de muzică, mâncarea reprezintă punctul central al identităţii etnice. Există astfel o serie de legături între hrană sau mâncare şi muzică la nivel de indicatori ai valorilor culturale. Mai bine spus, mâncarea şi muzica ne duc cu gândul, atunci când le consumăm, la un anumit grup etnic şi la zona geografică din care acesta face parte. Migraţiile internaţionale au mobilizat însemnate mase de oameni din diferite colţuri ale lumii, care s-au deplasat către alte spaţii geografice decât cele de provenienţă, în diferite scopuri. Cel mai adesea în căutarea unui trai mai bun. Astfel, inserţia noilor veniţi, cu precădere atunci când erau în număr însemnat, a reprezentat şi aport cultural. Cu precădere aport religios, culinar şi muzical. Vizibil în peisajul urban este aportul religios (aproape inexistent în cazul Bucureştiului) şi cel culinar (ceva mai prezent).

În astfel de circumstanţe, cele două elemente specifice culturii (mâncarea şi muzica) au făcut obiectul unor procese complexe de hibridizare de-a lungul anilor, în ciuda încercărilor susţinute de a păstra autenticitatea şi puritatea lor originală. Cazul mâncării fiind cu atât mai intens şi mai hibridizat. Poate cel mai relevant caz este cel al mâncării asiatice sau al bucătăriilor etnice promovate de grupurile provenite din spaţiul geografic asiatic. Mâncarea provenită din Asia a suferit ceva modificări pentru a fi accesibilă publicului larg chiar dacă ea a apărut, să spunem, ca o necesitate a consumului celor care au „migrat-o” într-o altă zonă geografică. Astfel, şi în Bucureşti mâncarea chineză în special, dar şi cele arăbească, indoneziană şi iraniană în particular, au suferit unele modificări pentru a fi comercializate mai uşor în primul rând, iar în al doilea rând, pentru a putea fi mâncate de orice doritor. Ştim bine că mâncărurile provenite din Orient (fie el apropiat sau îndepărtat) sunt în general foarte picante, iar de aici adaptarea apărută prin diminuarea sau chiar eliminarea picantului din mâncare. Iar acest mic shift nu este decât una dintre componentele adaptării şi hibridizării culinare.

Numărul mare al restaurantelor de un anumit specific etnic stă (cel mai adesea) în legătură directă cu numărul celor care consumă preparatele oferite de acestea. Prin urmare, un număr mare de etnici chinezi – cum este cazul din ce în ce mai des în Bucureşti – solicită un număr sporit de restaurante cu specific chinezesc. Etnici chinezi au abilitatea de a-şi păstra specificul cultural oriunde în lume. De aici, probabil, şi multitudinea de elemente culturale apărute într-un spaţiu odată cu inserţia lor. Iar numărul restaurantelor chinezeşti este un astfel de element cultural destul de vizibil.

Un alt aspect, care se observă foarte pregnant în spaţiul bucureştean este cel al aşa-numitei „afilieri culturale” dată de afinităţile populaţiei autohtone pentru un spaţiu cultural şi pentru gastronomia acestuia. Cum populaţia României este de sorginte latină, se poate specula că numărul mare de restaurante italieneşti şi franţuzeşti, ori cele care provin din state de sorginte latină, sunt cele mai numeroase tocmai datorită acestei afinităţi. Altfel nu se explică numărul foarte mare de restaurante cu specific etnic latin. Numărul italienilor şi francezilor, pentru a-i lua în calcul doar pe aceştia, este nesperat de mic în Bucureşti pentru a putea genera un asfel de aflux de restaurante cu specific culinar latin. Sau poate că bucureştenii sunt iubitori de bruschetta, de pasta, de pizza sau de fuagra şi caviar? Retorica aceasta ar putea fi interesantă dacă nu am arunca o privire şi la modul în care s-au hibridizat o parte din preparatele bucătăriilor amintite. Pizza preparată pe meleaguri bucureştene reprezintă, cel mai adesea, o adaptare pentru gusturile românilor, întrucât preparatul original are în compoziţie doar câteva ingrediente, în timp ce apetitul românesc a făcut ca pizza preparată „acasă” să fie ceva mai bogată, contrar reţetei originale.

Lăsând retorica la o parte, trebuie să spunem că cele două bucătării: franţuzească şi italiană sunt printre cele mai apreciate din lume. Măiestria bucătarilor francezi şi rapiditatea de preparare precum şi numărul mare de reţete italiene, au făcut ca restaurantele şi, implicit, bucătăriile cu specific etnic ce provin din spaţiul geografic al celor două ţări, să aibă o dinamică din ce în ce mai accentuată. Probabil aceasta ar putea fi o a doua explicaţie.

La o enumerare simplă, pentru Bucureşti – conform restaurante.bucharest-guide.ro – situaţia se prezintă în linii mari după cum urmează mai jos:

- aprox. 120 restaurante cu specific italian;

- aprox. 30 restaurante cu specific franţuzesc;

- 3 restaurante cu specific spaniol;

- 3 restaurante cu specific nemţesc;

- 6 restaurante cu specific mexican;

- un restaurant cu specific brazilian (????);

- un restaurant cu specific argentinian;

- 6 restaurante cu specific arăbesc;

- 3 restaurante cu specific persan/iranian;

- cca. 10 restaurante cu specific grecesc;

- în jur de 30 de restaurante cu specific chinezesc;

- aprox. 13 restaurante cu specific libanez;

- cca. 6 restaurante cu specific indian;

- în jur de 5 restaurante americane şi altele.

Numărul acestor restaurante este mai mult orientativ întrucât ghidul citat nu poate cuprinde în totalitate restaurantele cu un anumit specific etnic din bucureşti. Meritul ecestui ghid este acela de a ne oferi o imagine cât de cât reală a modului în care s-a diversificat piaţa restaurantelor din bucureşti şi dinamica unora dintre acestea (vezi cazul celor cu specific chinezesc).

Harta câtorva dintre restaurantele cu specific etnic din Bucureşti (au fost omise intenţionat restaurantele cu specific italian întrucât sunt foarte numeroase şi sunt distribuite aproape pe întreaga suprafaţă a oraşului; de asemenea, intenţionat nu au fost reprezentate alte restaurante, care, în opinia unora ar fi fost importante )


Este de netăgăduit faptul cele mai multe dintre restaurante sunt localizate în centrul capitalei şi mai puţin în alte areale. Unele zone fiind de-a dreptul vitregite în totalitate (sudul Bucureştiului), în timp ce altele reliefează fie ocuparea acestora de către unele grupuri etnice, fie prezenţa lor în vecinătate (vezi restaurantele chinezeşti amplasate cu precădere în jumătatea estică a capitalei). Altele, cum sunt cele cu specific italian şi fanţuzesc, sunt locate cu precădere în centru ca urmare a potenţialului mare pe care îl are acesta şi nicidecum ca urmare a concentrării etnice.

În concluzie, Bucureştiul, conform acestui indicator, ne apare acum ca un oraş cosmopolit din punct de vedere culinar, şi nu numai. Lăsând deoparte restaurantele cu specific european, ceea ce se remarcă din punct de vedere al numărului, este că etnicii chinezi (sporind ca număr) au făcut ca valoarea restaurantelor chinezeşti să crească. Şi nu numai să crească, ci să se şi poziţioneze oarecum în proximitatea spaţiilor Colentina, Obor şi Pantelimon pe care au început să le acapareze. Proiectul China Town din estul capitalei va dinamiza şi mai mult segmentul culinar de piaţă al restaurantelor cu specific chinezesc. Iar în ceea ce priveşte hibridizarea culinară, aceasta este adesea inevitabilă.

Într-o lume din ce în ce mai cosmopolită, probabil aceste dimensiuni ale vieţii urbane nu vor mai fi atât de surprinzătoare şi interesante pentru societate. Ele vor deveni un banal cotidian... un lucru pe care nu-l mai iei în seamă din cauza normalităţii care se va impune. A standardizării acestui mod de evoluţie.

Până atunci însă, blogul segregare urbană vă doreşte poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu