Afişele stradale între promovare şi agresiune urbană

Peisajul urban, de multe ori detestabil, creează repulsie locuitorilor, însă, de mulţi ani, reclamele stradale joacă un rol important. Atunci când sunt reuşite, peisajul urban devine mai vioi şi trezeşte trecătorii din lâncezeala dată de drumurile parcă din ce în ce mai lungi şi mai aglomerate. În acest sens, o importantă publicaţie occidentală a întocmit un top al celor mai bune reclame ale ultimilor ani, realizând un colaj al afişelor care se joacă cu percepţiile trecătorilor, direcţionându-le paşii, inevitabil, către magazine.

Este bine cunoscut faptul că lumea publicităţii – inclusiv a celei stradale – se înscrie printre cele mai dinamice şi active dimensiuni economice ale marketingului. Spaţiul public este invadat de reclame şi modalităţi de tot felul de promovare urbană a diferitelor produse şi evenimente. De la reclame de câteva zeci de metrii pătraţi, la mini afişe ce nu ocupă mai mult de 10 cm², peisajul urban este invadat de acţiunile concrete ale marketingului dezvoltat obsesiv în oraşe. În goana nebună după profit, companiile de publicitate (în rezonanţă cu autorităţile urbane) nu ţin seamă de aspectul vizual pe care îl induc aceste afişe. Nu că ar avea vreo cunoştinţă despre ce înseamnă urbanism şi cultură arhitecturală a spaţiului urban. Pentru ei tot ceea ce contează este profitul şi mulţumirea clientului, în speţă a companiei producătoare care doreşte promovarea produsului sau evenimentului propriu.

Clădire din vecinătatea gării Basarab acoperită aproape în totalitate de un banner uriaş

Cum oraşele înglobează mase mari de oameni, atunci şi companiile publicitare se concentrează (după cum încercam să evidenţiez mai sus) pe promovarea produselor în spaţiile intens circulate – cu o cât mai mare vizibilitate –, pentru a avea un impact puternic asupra trecătorilor, posibili consumatori. Operarea necontrolată a afişelor stradale în mediul urban sau afişarea lor ilegală devine, nu un motiv de trezire din lâncezeală ci, dimpotrivă, oboseşte şi deranjează şi mai tare locuitorii.

O mulţime de afişe, lipite unele peste altele, pe un stâlp de iluminat de pe Bld. Mihail Kogălniceanu

Parterul stradal al imobilelor de pe Bld. Mihail Kogălniceanu invadat de afişe

Revenind la topul celor mai bune reclame şi afişe stradale din ultimii ani realizat de Daily Mail, se constată cum tocmai anumite disfuncţionalităţi urbane care dăunează oraşului şi locuitorilor în general, au constituit suportul promovării, acoperind totodată problemele urbane. În New York, canalizările au fost transformate în ceşti de cafea care emanau aburi cu miros apetisant pentru a trezi la viaţă şi pentru a da energie locuitorilor, astfel atrăgându-se atenţia asupra produsului şi stimulându-se subliminalul trecătorilor. Similar, o companie de produse pentru îngrijirea părului s-a folosit de multitudinea de fire încâlcite de pe stâlpii din Bankok, pentru a atrage atenţia asupra produselor companiei, prin plasarea unui pieptene uriaş care sugera dezcâlcirea unei frizuri. Ideea s-ar putea foarte uşor pune în practrică şi în Bucureşti. La fel de interesant este şi cazul promovării autoturismului Mini Cooper din oraşul elveţian Zurich. O imagine a Mini Cooper-ului decupată în formă de maşină cu uşa deschisă şi plasată la una dintre intrările metroului urban, sugerează ideea că, deşi este mic, autoturismul este foarte încăpător. La întrebarea: câţi încap într-un Cooper (?), imaginile dintr-o zi obişnuită arată că, în această maşinuţă încap sute. Şi mai există încă multe astfel de idei „năstruşnice” de marketing care nu deranjeză ci, dimpotrivă, atrag atenţia.

De afişe nu au scăpat nici tonetele de difuzare a presei din faţa Teatrului Naţional

Coloanele de la baza unei clădiri istorice de pe Calea Victoriei au căzut pradă şi ele afişelor

Dar, cum spaţiul urban mioritic compune de fiecare dată un caz aparte, aici găsim de asemenea idei năstruşnice, însă sub o altă formă. Oraşele româneşti sunt invadate de afişe şi bannere care acoperă aproape orice: de la clădiri cu importanţă istorică şi până la stâlpii de iluminat. Desigur că astfel de practici se întâlnesc şi în alte oraşe ale lumii, însă ele nu sugerează nimănui ideea de oraş occidental. Abundenţa şi rapiditatea cu care sunt lipite în mod special afişele colante îngrozesc pe orcine, întrucât nu sunt amplasate numai în spaţiile special amenajate în acest sens, ci mai peste tot. Mai rău este că ele sunt plasate pe zidurile clădirilor (indiferent de tipul acestora), murdărind, urâţind şi, totodată, degradând imobilele în cauză. Prin analogie cu graffiti-ul despre care am discutat într-un alt articol, se poate spune că şi această practică urbană, în unele cazuri, vandalizează şi agresează anumite componente urbane. Ce diferenţă este între cele două practici, atâta vreme căt ambele sunt ilegale?

Afişele şi-au făcut loc peste tot (intersecţia dintre Calea Victoriei şi Bld. Regina Elisabeta)

Toate oraşele au spaţii pentru publicitate şi pentru popularizarea anumitor evenimente. Trist este că în unele cazuri, zonele special amenajate sunt insuficiente. Dar acest fapt nu scuză cu nimic postarea necontrolată pe zidurile clădirilor. Cei care întreprind asfel de acţiuni trebuie să plătească şi odată cu ei şi administraţia care nu ia măsuri.

Forfota şi agitaţia mulţimilor din Centrul Istoric (Str. Lipscani) au cuprins şi afişele stradale care s-au cocoţat pe faţada unei foste librării

Paradoxal sau nu, cele mai multe afişe colante care agresează oraşele sunt cele care promovează evenimente culturale. Cele care anunţă un concert, un spectacol de teatru, unul de balet sau mai ştiu eu ce alt context cultural de acest gen. Oare cum se împacă promovarea culturală cu urâţirea clădirilor? Clădirile, după cum ştim, reprezintă parte a culturii, a celei urbane şi, mai mult decât atât, a celei arhitecturale (şi nu iau în calcul aici calitatea arhitecturală ci, mai degrabă, simpla ei prezenţă ca rod al cunoaşterii). Credinţa mea este, totuşi, că cele două nu se împacă deloc... că ele sunt puse laolaltă de cei care sunt plătiţi să le promoveze şi care nu au habar nici de cultură, nici de oraş şi cu atât mai puţin de arhitectură. Aceşti indivizi lipesc afişele într-un fel de mimetism cronic în căutarea unor venituri obţinute destul de uşor. Mimetismul respectiv are la bază dorinţa aprigă de a epuiza afişele ce trebuie lipite într-un timp cât mai scurt, chiar şi cu preţul încălcării legii.

Boschetarii, Graffiti-ul, agresiunea oraşelor de către afişele stradale... oare nu-i prea mult?

Rămâne de văzut...