26 august 2011

Graffiti sau Mâzgăliti? Radicalizarea culturii tineretului urban

Create your own banner at mybannermaker.com!

Adolescenţii şi curentul cool. Alvin Toffler avea perfectă dreptate când – în lucrarea sa fundamentală Şocul Viitorului – afirma că societatea se fisurează şi că suntem catalogaţi din ce în ce mai mult după vârstă. Urmarea acestui fapt este apariţia şi înmulţirea subculturilor. Unul dintre fenomenele noi ale culturii urbane imprimate de tinerii locuitori ai oraşelor spaţiului urban este graffiti. Acest mod urban de exprimare este specific tinerilor şi, în mod special, unei categorii anume, cea a adolescenţilor. După cum cred că v-aţi dat seama deja, în condiţiile traiului în oraş, cultura urbană este generată cu precădere de categoriile tinere şi mai puţin de către celelalte categorii de vârstă. Tinerii de până la 25 de ani în general, iar cei ce nu depăşesc 20 de ani în particular, sunt predispuşi să copieze aproape orice este la modă în Occident sau – ca să mă exprim în felul lor – cool.

Prin urmare dorinţa de epatare, de a fi cool sau tare este foarte intensă în rândul acestei categorii sociale. A te da cu skateboard-ul, cu rolele, cu bicicleta şi mai ales a face giumbuşlucuri şi „scheme” cât mai complicate şi spectaculoase cu acestea, reprezintă, alături de graffiti şi alte asemenea practici socio-urbane, elemente culturale definitorii vieţii tinerilor din oraşe. A trăi intens şi „periculos” pare a fi deviza lor. Totodată, a fi altfel, a se deosebi de ceilalţi, pare să-i încânte de-a dreptul. Se poate observa şi o tendinţă vestimentară aparte a tinerei generaţii. Tricouri şi bluze cât mai largi. Pantaloni care îţi dau senzaţia că se vor prăvăli de la înălţimea coapselor către glezne în orice clipă deoarece sunt largi şi purtaţi neglijent; pantaloni care necesită un efort în plus pentru a-i ridica în permanenţă. Pe cap se poartă nelipsita şapcă new era etc. Luate împreună, aceste forme de exprimare publică sunt definitorii adolescenţilor.

Cine sunt aceşti adolescenţi? Ei bine, pentru o bună bucată de timp (în linii mari) oamenii erau împărţiţi în copii, tineri şi adulţi. Acelaşi Toffler ne aminteşte că abia prin anii ’40 ai secolului trecut, termenul foarte vag de tineri a început să fie treptat înlocuit de mult mai restrictivul „adolescenţi”, teenager (eng.). Noţiunea făcea referire la cei care aveau vârste cuprinse între 13 şi 19 ani. Există, de pildă, şi o categorie a preadolescenţilor, adică a celor care au vârste mai mici de 13 ani. Practic deosebirile dintre tineri sunt atât de pronunţate în funcţie de vârstă, încât unii sociologi au afirmat că acestea for fi sursa unor conflicte. Mai mult decât atât, sociologul John Lofland afirmă că există chiar un ghetou al tinerilor.

Graffiti în sistemul urban bucureştean. Artă sau vandalism? Dacă ne întoarcem în urmă cu 20 de ani vom putea constata că oraşele din România nu erau atinse de acest curent cultural şi nu cred că este nevoie să amintesc de ce. Dar, cu toate acestea, curentul s-a impus foarte rapid. Prin apariţia şi evoluţia lui în oraşele României (mai cu seamă în Bucureşti), aproape că se poate rememora evoluţia acestui curent cultural urban în marile oraşe occidentale. Mai mult, fenomenul graffiti a prins foarte bine. Aproape peste tot pe unde îţi arunci privirea vei putea lua contact cu graffiti. De la locuri mai mult sau mai puţin dosite şi marginale (poduri, depouri, gări, garduri, stâlpi, trenuri, metrouri, troleibuze, autobuze, tramvaie), trecând prin scări de blocuri şi blocuri în ansamblu sau mari monumente istorice şi de arhitecturi ori instituţii, nimic nu a scăpat de mâna abilă şi agilă a „artiştilor străzii”. Totul este înviorat, totul este cozmetizat şi arată... cool. Este, probabil, printre puţinele fenomene urbane pe care autorităţile nu le pot controla. Ştergerea unui desen de pe o clădire presupune apariţia lui, ori a altuia, într-o altă parte de oraş şi tot aşa. Unde mai pui că necesarul financiar pentru astfel de acţiuni este foarte mare.

Rămâne totuşi dilema: curentul graffiti este artă sau vandalism (?) după cum se întreba Sandrine Pereira. Există un ghetou al adolescenţilor în Bucureşti? Subcultura graffitiului a apărut pe firul adolescenţilor cool? Realitatea bucureşteană susţine mai degrabă ultima variantă a dilemei. Atâta timp cât mâzgălelile cu vopsea din spray acoperă aproape orice din oraş. Situaţia devine foarte serioasă – şi în acelaşi timp enervată – când, spre exemplu, pe zidurile proaspăt renovate ale clădirilor monument istoric apare un graffiti neinteligibil. De fapt apare un mâzgăliti; adică nişte „hieroglife” pe un zid şi nimic mai mult. Şi ca un făcut, acolo unde apare un mâzgăliti al unui graffer se soi, se mai îngrămădesc ulterior şi altele. Acest mod de exprimare urbană reprezintă de fapt vandalism şi nu artă. În urmă cu aproape un an, soclul statuii lui Carol I din Piaţa Revoluţiei a fost „înfrumuseţat” cu graffiti. Vandalism? La fel s-a întâmplat şi cu Opera Română şi cu multe alte instituţii şi clădiri monument. De blocuri ce să mai vorbin. Mă uitam zilele trecute în plimbările mele prin oraş la moştenirea socialistă. Aproape niciun bloc nu scăpase nemâzgălit, pardon negraffitit. Tot spaţiul de la parter al blocurilor de pe Şoseaua Panduri era acoperit cu tot soiul de graffiti, iar cazul străzii Panduri nu este singular. Prin urmare întreb din nou, vandalism?

Atunci unde este arta? Arta înseamnă ceva frumos, ceva care să placă, nu? Arta înseamnă întradevăr cultură. Iar pentru ca graffitiul să fie cultură, el rebuie să se desfăşoare în locuri şi spaţii urbane special amenajate unde se pot admira în voie. În locurile publice puse la dispoziţie pentru creativitate grafică totul este legal, iar cadrul poate stimula imaginaţia grafferului. Totul poate astfel deveni artă. Dar cum mulţi grafferi bucureşteni nu ştiu decât să-şi scrie numele pe tot ce întălnesc, locurile special amenajate (dacă ar exista) ar rămâne pustii sau cel puţin cvasipustii pentru că puţini sunt cei care chiar se pricep... puţini sunt cool întradevăr.

Atunci care este explicaţia omniprezentelor mâzgălituri grafice urbane? Recunosc că mi-a fost foarte greu să îmi dau seama ce anume determină abundenţa de mâzgălituri pe zidurile oraşului. Pentru a afla răspunsul m-am documentat. Şi iată ce am descoperit: pe lângă faptul că acestă subcultură urbană a apărut odată cu muzica Rap şi Hip hop, aceasta a antrenat o serie de găşti care îşi disputau supremaţia în diferite colţuri urbane. Iar pentru a-şi marca teritoriul, găştile aveau nevoie de nişte simboluri sau „blazoane” care să-i reprezinte. Aveau nevoie de un TAG (semnătură stilizată). Astfel a apărut graffitiul. În acelaşi timp s-au înmulţit TAG-urile neasociate unei găşti. Iar ceea ce este şi mai important, faptul că graffitiul „creşte” adrenalina în sensul că, cu cât este mai ilegal (dacă îmi este îngăduit să mă exprim aşa), cu atât este mai tare, mai cool. Lupta dintre găşti dă amploare fenomenului şi sporeşte mâzgălitul.

Vreau să vă spun că există o adevărată terminologie generată de graffiti: piece, burner, buffing, toy etc. Nu am să le definesc pentru că nu acesta este scopul aricolului, ci am vrut pur şi simplu să arăt cât de dinamic şi activ este acesta. Mai important mi se pare însă alt aspect: cum de apar îngrămădeli de scrisuri în acelaşi loc? Lupta dintre găşti şi grafferi a dat naştere abundenţei de mâzgăleli. A tăia sau a scrie peste TAG-ul/semnătura cuiva reprezintă o insultă gravă adusă persoanei sau găştii. De aici şi multitudinea de „hieroglife”. Si cum din ce în ce mai mulţi tineri vor să fie cool, subcultura graffitiului se radicalizează, pentru că este ruşinos să fii considerat un toy (un graffer fără experienţă sau fără talent). În acest mod radicalizarea culturii adolescenţilor generează în spaţiul bucureştean, nu graffiti ci mâzgăliti. Totodată ghetoul tinerilor se conturează pe fondul acestor subculturi urbane.

Trebuie să dăm şi Cezarului ce-i al Cezarului. Desigur că nu toate desenele stradale se înscriu în categoria mâzgălitiului. Unele sunt de-a dreptul impresionante şi nu trebuie să nominalizez eu acum una anume. Foarte multe imagini cu graffitiuri reuşite sunt disponibile pe Internet. Şi în Bucureşti există graffitiuri extraordinare însă vă las pe voi să le descoperiţi, pe de o parte pentru a explora oraşul, iar pe de altă parte pentru a vedea graffitiurile frumoase şi multitudinea de mâzgălitiuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu