15 august 2011

Marginalizarea, oraşul şi boschetarii

Create your own banner at mybannermaker.com!

Aproape fără excepţie oraşele generează un fenomen hulit peste tot în lumea civilizată, dar nu numai. Homeless... oameni fără casă/adăpost sau simplu, boschetarii. Sigur că oraşul este locul în care poţi să te „ridici”, să „devii”, să prosperi, să... şi vă las pe voi să completaţi enumerarea cu alte aspecte pozitive ale vieţii urbane. Dar, din păcate, nu toţi reuşesc să aibă parte de pozitivizmul din şirul pe care l-am început eu şi pe care vi l-am lăsat vouă să-l continuaţi.
Pentru a invoca imaterialul, am putea să spunem că unii dintre semenii noştri urbani nu au noroc în viaţă, şi atunci invocăm soarta, indiferent ce vrea să însemne această soartă. Pentru alţii însă – poate pentru toţi, ca să fim ceva mai realişti – oraşul înseamnă mult mai mult decât o neîndreptăţire a sorţii, înseamnă o adevărată luptă. Pe care o poţi câştiga sau, dimpotrivă, o poţi pierde. Ceea ce se întâmplă cu cei mai mulţi care sfârşesc pe stradă. Pentru a răzbi în oraş, trebuie să te înarmezi cu tărie de caracter, ambiţie, răbdare, educaţie, pregătire profesională şi cu intuiţie. Intuiţia te poate ajuta să vezi mai departe decât o fac ceilalţi... ce să mai, pentru a-ţi apropia oraşul, pentru a-l face prietenul tău, şi pentru a-l pune să lucreze în favoarea ta trebuie să lupţi. Evident, cei slabi cad pradă oraşului care efectiv îi copleşeşte. Când spun oraş implic automat în discuţie societatea urbană.
Cu cât urbea este mai mare, cu atât fenomenul boschetăriei este mai accentuat şi mai mare sub aspect numeric. Fenomenul este întâlnit şi în oraşele mici. Am observat oameni fără adăpost şi într-un mic oraş de numai 10.000 de locuitori din sudul ţării. După 1989 fenomenul luând amploare şi extinzându-se în aproape toate oraşele ţării. Sărăcia s-a accentuat şi odată cu ea şi boschetăria. Dar nu doar acest aspect este important. Ci faptul că – asemenea unui dans ce necesită doi parteneri – homleşii deviază social. Aşadar, fenomenul homeless înseamnă cel mai adesea lipsa unui adăpost şi devianţă socială. Dacă v-aţi gândit la genul de devianţă socială întâlnită, de exemplu, în comunităţile paupere lipsite de educaţie, de genul cartierelor sărace, ghetourilor mai exact, cred că vă înşelaţi. Aici devianţa socială este mult mai acută, aceasta presupune probleme psihice, cazuri medicale; altfel spus, devianţa homleşilor este boală.
Oamenii aceştia au eşuat în relaţia lor cu oraşul. Ar fi nedrept şi fără susţinere logică să credem că ei singuri se fac responsabili de soarta lor. Nu! La mijloc se află un cumul de factori, situaţii şi, desigur, decizii. Spuneam că viaţa în oraş este o luptă. Ei bine, aceştia care au eşuat în traiul străzii la propriu, au pierdut lupta cu ceilalţi şi cu situaţiile ivite. Nu au ştiut cum să reacţioneze şi pe ce căi să mergă. Poate unii dintre homleşi au fost înarmaţi cu unele dintre elementele expuse mai sus. Însă nu au ştiut cum să le folosească, sau poate nu au ştiut când. Alţii au fost mai pregătiţi.
Homleşii sau boschetarii, sunt marginalizaţi în fiecare zi; sunt, dacă vreţi, cei mai oropsiţi locuitori ai oraşelor. Nu deţin niciun bun, nici măcar informal. Singurele lucruri pe care le posedă sunt hainele de pe ei şi câteva alte trenţe pe care le cară în permanenţă prin locurile prin care se preumblă. Sunt murdari, iar mirosul urât le este specific deoarece se spală te miri când. De spălatul trenţelor (câci nu le putem spune haine) nici nu poate fi vorba. Se hrânesc cu alimentele pe care le primesc din mila oamenilor de pe stradă, pe care le procură din coşurile de gunoi sau pe care, rareori, şi le cumpără din banii obţinuţi din cerşetorie. De dormit, dorm pe unde apucă: prin parcuri, pe străzi, în ganguri, în scări de bloc (atunci când au acces), în dosul boscheţilor din scuaruri (de unde şi denumirea de boschetari), prin canalizări etc. Iubesc nespus de mult Vara, sunt bucuroşi din cale afară de venirea Primăverii, acceptă cu drag Toamna şi o savurează cât de mult pot, însă detestă, urăsc, şi dacă ar avea puteri ar scoate probabil Iarna din calendar. Iarna este anotimpul pe care mulţi dintre ei nu doresc să-l experimenteze. Unii chiar, nu-l pot străbate până la sfârşit. Iernile în general le sunt fatale unora dintre oamenii străzii.

Femeia fără adăpost care stă
permanent la coloanele BRD
(Centru, în apropierea librăriei Eminescu)
Particularizând pe Bucureşti, se poate spune că homleşii sunt prezenţi în toate colţurile oraşului, de la centru şi până în cartierele periferice. În plus, mulţi dintre aceştia sunt „faimoşi”, pentru că atunci când îţi vin în minte, îi şi asociezi rapid cu locul în care sunt permanent prezenţi. Aşa se face că în zona Universităţii, la coloanele BRD-ului de pe B-dul. Regina Elisabeta (vis-a-vis de Cercul Militar Naţional) se află o femeie fără adăpost – păzită permanent de câţiva câini –, care socoteşte ceva în permanenţă. Ce tot calculează, Dumnezeu ştie. Cert este că personal am observat-o pe această femeie încă din anii facultăţii (cu aproape 10 ani în urmă), iar acum este tot acolo. Este singurul homles care socoteşte şi citeste presa din câţi am observat. Cum a ajuns în situaţia asta? Care a fost situaţia ei înainte de a ajunge pe străzi? Şi, cum se face de socoteşte în permanenţă ceva, nu pot să va spun, cum nu pot să va spun dacă rezultatul socotelilor este corect sau nu, ori dacă socotitul în sine este rolul unei devieri comportamentale. Cert este că, această femeie este paşnică. Am adus în discuţie cazul acestei femei întrucât cred că este foarte cunoscut de către bucureşteni.
Un caz de deviere gravă l-am întâlnit în autobuzul 226. Mă îndrptam ca de obicei către servici şi, deodată, observ pe scaunul din dreapta mea un boschetar dedublat de-a binelea. Apropo, nu cred că este o noutate faptul că în Bucureşti boschetarii şi aurolacii circulă fără nicio problemă în mijloacele de transport în comun. Mai mult, sunt chiar o prezenţă pitorească. Sper numai să nu se strecoare şi în Bucharest City Tour, că de se vor strecura va fi vai şi amar de bruma de turişti din Bucureşti. Revenind, boschetarul de care vă vorbeam, îndruga în permanenţă ceva. La un moment dat mi-am dat seama că are probleme psihice... vorbea cu cel de-al doilea EL. Avea un dialog – obişnuit cred – cu Eul său. Între alte multe debitări am reţinut un dialog care mi s-a părut interesant, şi pe care îl redau mai jos. În mersul autobuzului, trecând prin dreptul unei patiserii de pe strada 13 Septembrie, omul exclamă către „celălalt”: ştii ce aş mânca eu dacolo?, iar „celălalt” întreabă curios... ce?; uite d’alea cu zahăr răspunde boschetarul (era vorba de nişte plăcinte cu mere foarte apetisante la vedere şi care aveau deasupra foarte mult zahăr pudră); în scurt timp „celălalt” îi vinde un pont: păi, dă-te jos la prima şi ia-ţi; dezamăgit boschetarul îi răspunde Eului: m-aş da eu... da n-am bani. Şi uite aşa am mers împreună cu „cei doi” până la Spitalul Universitar.
Cu tot amuzamentul pe care îl emană expunerea de mai sus, trebuie să-mi exprim – de data aceasta cu toată seriozitatea – îngrijorarea faţă de astfel de persoane şi evenimente. Ca o constatare (poate nu este tocmai bună de generalizat), în mediile rurale, eu, personal, nu am observat boschetari şi, cu atât mai puţin, care să fie afectaţi de astfel de boli. Eprubeta aceasta urbană în care putem să „devenim”, este şi cea care naşte cazuri similare celor prezentate mai sus. Ele sunt prezente în mai toate oraşele şi pe toate continentele.

Boschetar pe scările de la Universitate
(în momentul realizării fotografiei, persoana din imagine
îmi spune: fă-mi poză că nu mă supăr!)

Persoană fără adăpost dormind la umbra unei florării
(Centru, lângă Cercul Militar Naţional)

Boschetar căutând într-un coş de gunoi lângă Cişmigiu

Persoană fără adăpost circulând cu autobuzul 601

Persoane fără adăpost dormind
(Centru, în apropierea librăriei Eminescu)

Persoană fără adăpost în cartierul Drumul Taberei
(vis-a-vis de Plaza Romania)

Boschetar dormind pe o bancă dintr-un parc în cartierul Drumul Taberei

La cerşit pe bulevardul Drumul Taberei
Poate că aţi observat că am folosit în permanenţă termenul de fenomen atunci când am făcut referire la homeless. Formulările au fost intenţionate în această direcţie întrucât fenomenul în cauză a luat naştere şi s-a dezvoltat foarte rapid în România postdecembristă. Cu preponderenţă în Bucureşti şi în celelalte mari oraşe ale ţării. Ar fi foarte multe de discutat pe seama acestui fenomen. Ograda Bucureştiului ascunde multe cazuri şi exemple, însă vă las pe voi să le discutati la comentarii.
Mă frământă totuşi o întrebare... oare câţi boschetari sunt în Capitală?
Aştept răspuns, deşi ştiu că nu am să-l primesc concret vreodată.

4 comentarii:

  1. Felicitari pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut din nou.Sa stii ca si eu studiez acest fenomem de cam 10 ani.Si eu la randul meu am devenit boschetar de 1 an de zile.Dar eu fata de cei vazuti de tine am o camera platita de stat si mai am su niste bani de buzunar.Sper sa ma tina cetatenii astia aici pentru ca in Romania aveam doar 120 lei oe luna pentru mancare din partea primariei.Aici si acum primesc 400 de euro plus o camera mobilata o baie si i bucatarie de clasa 1.Dacs vrei detalii ma poti contacta la email Regallianus2018@gmail.com.Aoropo ma numesc Marius...boschetarul din RFG.Auf viedersehen meine freund

    RăspundețiȘtergere