Neatenţia civică
Cred că şi de data aceasta sursa comportamentului exagerat stă în legătură cu mediul urban. Întotdeauna în mediul urban au existat neadaptaţi şi inadaptabili. Au existat şi cu siguranţă vor mai exista indivizi care nu vor să adere la normele comunităţii urbane în care trăiesc. Aceştia vor să fie altfel. Desigur că cei mai mulţi dintre locuitorii oraşelor care au gesturi şi atitudini necugetate se înscriu în rândul tinerilor. Dar aceştia au, să spunem, o scuză... sunt în formare, învaţă, se educă. Învaţă să trăiască într-o societate din ce în ce mai complexă şi mai urbanizată. Numai atunci când au trecut de pragul tinereţii biologice şi continuă să aibă o conduită necorespunzătoare societăţii în care trăiesc, aceştia pot fi incluşi în cele două categorii de mai sus şi pot fi blamaţi. Dar ce ne facem când adulţii generează gesturi şi atitudini nedemne de raţionamentul unui matur? Ce putem face când, într-un context anume, un individ trecut bine de vârsta maturităţii se comportă necorespunzător şi încalcă acel consens mutual de convieţuire civică?
Erving Goffman într-o lucrare de-a sa vorbeşte despre neatenţie civică. Probabil că aceasta este şi soluţia unei convieţuiri normale. De fapt, neatenţia civică nu este altceva decât modul în care, fiecare individ recunoaşte prezenţa celorlalte persoane din jurul său, însă evită orice gest care poate fi considerat inoportun sau nepotrivit situaţiei date. Neatenţia civică în raport cu ceilalţi presupune ceva în care ne implicăm, mai mult sau mai puţin conştient şi este de o importanţă crucială în viaţa socială.
Dar, cu toate acestea, neatenţia civică are foarte mult de-a face cu educaţia şi cu mediul geografic în care indivizii se formează. Este motivul pentru care inadaptabilitatea urbană persistă în cazul unor categorii sociale. Adaptarea la mediul urban presupune un proces de „morfogeneză”, de transformare în alceva; acel altceva care să inţeleagă oraşul şi oamenii care-l locuiesc şi să-şi însuşească aceste elemente. Pentru asta este nevoie de timp.
Pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă, ar fi mai înţelept să luăm un caz concret: Bucureşti. De câte ori nu aţi avut parte de un adevărat spectacol instant provocat de anumiţi indivizi din preajma voastră? De câte ori nu v-a fost „violată” liniştea atunci când vă întorceaţi acasă într-un mijloc de transport în comun după o zi istovitoare de lucru? Cât de des aţi trecut de pe un trotuar pe celălalt de teama cuiva care se comporta ciudat pe partea străzii pe care aţi fost nevoit să o părăsiţi?
Nu-i aşa că aceste întrebări nu vă par străine?
În Bucureştiul anilor de glorie a socialismului au fost aduşi din diferite colţuri ale ţării oameni care să lucreze pe şantierele capitalei. În mod special din mediul rural. Nou-veniţii aveau sarcina strictă de a construi. De a face Bucureştiul să prospere şi să devină cel mai mândru oraş al ţării. Să fie o adevărată capitală... pe măsura conducătorului ei de la acea vreme. Însă nimeni nu s-a gândit şi la partea socială a acestui aport masiv de noi rezidenţi. Aportul masiv de populaţie din zonele rurale a multiplicat populaţia urbei şi, totodată, a amalgamat-o. Cei care au construit „oraşul socialist” nu au apucat să-l înţeleagă pe cel dinainte... Bucureştiul istoric, oamenii lui, viaţa lui socială şi aşa mai departe. De fapt, nu au avut când să-l vadă pentru a-l înţelege. Mulţi, probabil, nu aveau nici cea mai mică idee despre istoria de peste 500 de ani a acestui oraş. Cu toate acestea, s-au trezit orăşeni, locuitori ai capitalei, deşi nu stiau cum să se comporte asemenea unui orăşean. De aici şi lipsa de comportament civic adecvat oraşului. Acesta este timpul în care s-a frânt societatea şi au apărut neadaptaţii şi inadaptabilii. Poate că unii dintre aceştia s-au intors la obârşie... habar n’am! Cert este că, repercursiunile acelui moment le vedem şi astăzi. Nu vreau să generalizez neapărat, însă urmările sunt vizibile. Câtiva au clacat în oraş şi au ajuns în rândul homleşilor despre care am discutat într-un alt articol. În concluzie, în Bucureşti nou-veniţii erau mult mai aproape şi mai des (în sens fizic, spaţial) unii de alţii: în tramvai, în parc, pe străzi etc. Cu alte cuvinte, interacţionau mai des şi trebuiau, vrând-nevrând, să socializeze.
Ruptura din sânul evoluţiei societăţii bucureştene s-a menţinut pare-se şi după revoluţie. Ba chiar s-a acutizat. Deşi după eliberarea din chingile comunismului am fi sperat să vedem o nouă societate urbană în formare, pe principii occidentale, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Occidentul, în opinia multora, este o lume civilizată... deci am fi avut ce să învăţăm. Dar greutăţile generate de lupta competenţelor au radicalizat structurile sociale pentru că locuitorii oraşelor noastre erau obişnuiţi cu locul de muncă stabil oferit de stat. Ori ei nu erau pregătiţi pentru capitalism. Practic în decurs de numai 50 de ani sistemul social a fost răsturnat de două ori, şi odată cu el, şi relaţiile dintre oameni. Geografia Bucureştiului a căpătat noi valenţe atunci când societatea şi-a modificat funcţionarea... evoluţia.
Haideţi totuşi să ne întoarcem la problematica neatenţie civice în speranţa că cele de mai sus au fost de folos pentru a înţelege de ce societatea bucureşteană este atât de amalgamată din punct de vedere civic. De ce unii oameni reacţionează şi interacţionează cu ceilalţi altfel decât ar fi normal. Pe scurt: acestora dintre noi care au astfel de deprinderi nu le pasă decât de ei înşişi, pentru că asta au înţeles ei din competiţia capitalstă şi din viaţa urbană. Iar atunci când eşti prins într-un astfel de context, nu ai decât varianta neatenţiei civice. Trebuie să observi şi să nu te holbezi insistent la cel în cauză pentru a nu da curs unei tensiuni.
Un exemplu care îmi vine acum în minte s-a petrecut într-un autobuz din cartierul bucureştean Rahova. Două dame, aparent onorabile, s-au luat la ceartă întrucât una o atinsese neintenţionat cu o sacoşă – în care erau, probabil, nişte obiecte ceva mai contondente – pe cealaltă. Politicoasă, cea care „provocase” incidentul şi-a cerut scuze, însă cea din urmă nu a acceptat condescendenţa şi a ripostat. Bineînţeles că între cele două s-a pornit o gâlceavă care s-a lăsat şi cu jignirile de rigoare. Interesant este că în toată gâlceava mahalagească damele şi-au păstrat „respectul” impus de oraş. Dama „rănită” i se adresează celeilalte stfel: „doamnă, sunteţi o mare vacă”!
Chiar dacă neatenţia civică nu este totuna cu ignorarea, este bine adesea să le combinăm pentru a nu fi angrenaţi în astfel de cotidiene urbane bucureştene. Cu cât suntem mai neatenţi din punct de vedere civic, cu atât viaţa socială din oraş se va îmbunătăţi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu