5 iunie 2012

Introducere în (a)normalitatea ghetoului Craica

Create your own banner at mybannermaker.com!
          Ghetoul Băii Mari, punga de sărăcie a oraşului, cartierul de cocioabe improvizate etc., iată cum îşi încep articolul din data de 14 ianuarie 2012 jurnaliştii Cătălin Ţineghe şi Lavinia Săbăciag. Craica, fără îndoială „a uimit o întreagă comunitate”, iar în perimetrul ei persistă un miros înţepător caracteristic. Mizeria, debandada şi şobolanii sunt la tot pasul. Cei de pe urmă mişună nestingheriţi pe lângă copiii de 2-3 ani[1]. Când plouă este aproape imposibil să te deplasezi în perimetrul Craicăi fiindcă nămolul depăşeşte pe alocuri glezna. În urmă cu 15-16 ani, spunea un locuitor din zonă, pe locul actualului slum sau ghetou (dacă avem în vedere compoziţia etnică) nu era nimic, nicio construcţie... doar câmp. Nemulţumirea locuitorilor de pe strada Păltinişului din vecinătate are la bază permisivitatea şi ignoranţa autorităţilor, care au închis ochii la procesul continuu de extindere şi de locuire ilegală din lungul Craicăi, pârâul care a dat numele aşezării informale. Romii nu sunt nici proprietarii terenului, nici ai colibelor dezvoltate haotic şi spontan, iar autorizaţia de construcţie lipseşte cu desăvârşire[2].
          Pârâul Craica a devenit un adevărat blestem pentru locuitorii oraşului BaiaMare. În ciuda faptului că străbate mai multe localităţi precum Satu Nou de Sus, Baia Mare şi Recea, pârâul devine în cel mai pur sens o groapă de gunoi numai pe raza municipiului reşedinţă de judeţ. Cauza principală o reprezintă – conform ştirilor care ne parvin de la jurnaliştii locali – comportamentul sutelor de romi care s-au aciuat pe malurile cursului de apă. Acesta devine un pericol sanitar, ameninţându-i pe locuitorii cartierului Hatvan, cu precădere în sezonul cald. Vara, focarul de infecţie se naşte „din cauza mirosurilor insuportabile şi a mormanelor de gunoi ce zac chiar sub geamul băimărenilor ce locuiesc pe strada Păltinişului [care] sunt nevoiţi să îşi ţină ferestrele închise[3]”. De pildă, spun locuitorii străzii Păltinişului, uneori au impresia că blocurile în care locuiesc sunt clădite exact pe o groapă de gunoi.
          Mulţi dintre locatarii ghetoului sunt veniţi de prin ţară: Arad, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi chiar de peste hotare (Bulgaria)[4]. După datele oficiale deţinute de edilii Băii Mari, în jur de 30% dintre romi din ghetoul Craica nu au domiciliul stabil în oraş. Neavând domiciliul pe raza oraşului, nu pot beneficia de servicii de asistenţă socială locală. Similar, nu pot beneficia nici de serviciile sociale din localităţile în care sunt înregistraţi oficial[5]. În schimb, se bucură de toată libertatea. Locuiesc pe domeniul public de ani buni de zile, şi-au construit case din chirpici sau alte materiale fără a avea nevoie de autorizaţie, beneficiază de curent electric fără a avea contract, iar chefurile şi scandalurile sunt la ordinea zilei în ghetou, fără ca poliţia sau jandarmeria să-i amendeze pe romi[6].
          Dincolo de strada Păltinişului, în spatele garajelor proprietarilor de pe strada amintită şi, oarecum până în dreptul liniei de cale ferată – deşi uneori locuinţe trec şi dincolo de aceasta – se întinde cea mai mare concentrare urbană de cocioabe ţigăneşti din Baia Mare. În urmă cu zece ani pe malurile cursului de apă al Craicăi locuiau ilegal numai căteva familii. Cu timpul însă, numărul familiilor s-a înmulţit alarmant ca urmare a alungării lor din blocurile sociale ceva mai curate, a vânzării garsonierelor şi a apartamentelor primite de la primărie, urmată de cheltuirea banilor şi finalizată cu ajungerea pe Craica[7]. Acum, deşi nu au dus-o prea bine niciodată, sunt săraci lipiţi şi îşi duc viaţa printre câini maidanezi gata să atace pe oricine nu este de-al locului şi nenumăraţi şobolani: „stăm cu ei în casă – spunea unul dintre ţigani – Ne fug dintr-o cameră în alta, ca la ei în bârlog! Chiar mai’nainte am omorât unu’. M-a muşcat azi-noapte de ureche...[8]”.
          Pe lângă sărăcie, mizerie, şobolani etc., o altă constantă a vieţii din ghetou este, afirmă Cosmin Mesaros, alcoolul. Locuitorii de aici beau şi trag din nişte pungi albe anumite substanţe de care ştiu că le creează plăcere. În fapt se droghează cu aşa-zisul aurolac, care-i face să uite şi-i rupe de realitatea mizeră şi îmbâcsită în care vieţuiesc. Mesaros constată în urma unei incursiuni de teren, nu fără obiectivitate, că romii sunt atât de obişnuiţi să li se dea, încât, de pildă, o fac fără echivoc şi într-un mod imperativ. O astfel de experienţă, spune jurnalistul, s-a ivit atunci când un individ din Craica amintea de incendiul care i-a mistuit cocioaba, şi „nu a venit nimeni să-mi dea ceva... O scândură, o cărămidă...[9]”. Dezolantul peisaj de pe Craica îl face pe jurnalistul citat mai devreme să exclame că „nu mai este demul «doar o stradă cu ţigani». E un ghetou fără ziduri! ... Nu sunt nici ziduri, să zici că «cineva» i-a separat, i-a închis, i-a izolat de restul oamenilor! Au ridicat ei singuri un zid, între ei şi băimăreni. E un zid al violenţei verbale, al înjurăturilor, al ameninţărilor, al mizeriei, al infracţiunilor![10]”.
          Strada Păltinişului de care aminteam mai sus a căpătat o conotaţie negativă, cel puţin în ceea ce priveşte percepţia majorităţii locuitorilor din oraş, ca urmare a înmulţirii din ultima perioadă de timp, în vecinătate, a romilor. În pofida aprecierii propriilor spaţii de locuit, a apartamentelor, blocurilor etc., rezidenţii opinează că, a locui în zona Păltinişului este o adevărată provocare: „gălăgie, furturi din garaje, distrugerea a orice e nou, mizerie, scandaluri sunt termenii în care descriu localnicii viaţa lângă pârâul Craica[11]”. Unii locuitori ai zonei au ajuns chiar să-şi deteste oraşul. Unul dintre locatari afirma „m-am săturat din ’93 de când stau aici. Aş pleca undeva să nu mai aud de Baia Mare[12]”, neavând practic nicio cale de a scăpa de stigmatul Craica din vecinătate. Câţiva au vrut chiar să plece, să se mute din zonă însă, spun ei, s-au lovit iar de Craica: „dacă am vrut să vindem apartamentul ... de cum intră clienţii, se uită pe geam şi, când văd ce-i acolo, spun doar mulţumesc frumos şi pleacă[13]”. Gunoiul este o „normalitate” a locului, „să vedeţi ce mizerie fac. Aruncă în pârâu (Craica – n.a.) canapele, fotolii, televizoare. E un adevărat focar de infecţie...[14]”. Prin similitudine cu mediul natural din perimetrul Craica, romii sunt extrem de neîngrijiţi. Sunt murdari, au părul neîngrijit, încâlcit, iar femeile şi copilele poartă fuste ţigăneşti[15].
          Din punct de vedere social, în Craica există cazuri extreme, cum este cel al femeii care are nu mai puţin de 11 copii. Niciunul dintre membrii familiei nu are acte de identitate, deoarece acestea le-au expirat, ei „refugiindu-se” în ghetoul Craica din afara judeţului Maramureş. Lipsa actelor de identitate implică şi o lipsă acută de asistenţă sanitară întrucât aceştia nu se pot înscrie la medic de familie care să le ofere minimul necesar de asistenţă. Problema socială a ghetoului şi a populaţiei care-l locuieşte este una dramatică „sunt copii neşcolarizaţi, fără acte, oameni bolnavi care pot provoca epidemii ... Ar fi necesar un control periodic între ei, pentru a preveni transmiterea de boli şi către restul populaţiei[16]”. Bolile fracvente din ghetou generează un trafic intens al salvărilor medicale, numit de jurnaliştii de la infomm.ro sub forma ambulanţele – taximetre pentru romi.
          Similar prefacerilor şi transformărilor ce se petrec în alte colţuri urbane ale lumii (a se vedea cartierele barriadas din Lima, de exemplu), unde anumiţi locuitori ai aşezărilor informale – cum este şi cazul Craicăi – încep să aibă o cvasiprosperitate, şi în ghetoul din Baia Mare există câteva familii de romi ceva mai înstărite: „într-o singură cameră, dar aranjată decent, cu tot cu brad de Crăciun, dotat cu beculeţe [„proprietarii” au realizat] din banii câştigaţi (…) tavan fals[17]”, şi sunt dornici să-şi ajute copiii să iasă din Craica, iar ei să „se întoarcă la lumea normală, nu să stea printre oameni acuzaţi de diverse infracţiuni[18]”.


[1] Cătălin Ţineghe şi Lavinia Săbăciag, Din ciclul „săraci, dar cu pretenţii”... Craica, tărâmul făgăduinţei... de mutare a romilor, infomm.ro, rubrica Societate, 14 ianuarie 2012.
[2] Angela Sabău, CRAICA – Mai mult decât un ghetou, un mod de viaţă!, Informaţia Zilei, Maramureş, 03 octombrie 2011.
[3] Lavinia Săbăciag, Groapa de gunoi începe de pe strada Păltinişului, infomm.ro, rubrica Societate, 11 aprilie 2011.
[4] Ibidem.
[5] Dragoş Hojda, Baia Mare: 3 hectare de teren pentru locuinţele rromilor, CityNews.ro Maramureş, 13 septembrie 2011.
[6] Craica, Las Vegas de Baia Mare, Glasul Maramureşului, 01 septembrie 2010, disponibil la http://www.ziare.com /baia-mare/stiri-actualitate/craica-las-vegas-de-baia-mare-1604408 (accesat 21.03.2012).
[7] Cosmin Mesaros, Romii răpuşi de sărăcie rup tăcerea: Craica este subjugată prin teroare!, Informaţia Zilei, Maramureş, 26 octombrie 2011.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] Angela Sabău, art. cit., 03 octombrie 2011.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] Amalia Babici Man, Ţiganii din judeţele limitrofe, „găzduiţi” pe Craica, infomm.ro, rubrica Societate, 09 decembrie 2011.
[17] Cătălin Ţineghe şi Lavinia Săbăciag, art. cit., 14 ianuarie 2012.
[18] Ibidem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu