Noua (dez)ordine urbană: bande, clanuri şi găşti

O mulţime de specialişti s-au întrebat adesea ce reprezintă ordinea sau normalitatea urbană; cum se înfăţişează ea locuitorilor câta vreme în mediul urban se petrec unele dintre cele mai ciudate, bizare şi radicale acţiuni umane. Ştirile care ne parvin prin sursele de informare clasice evocă mai degrabă evenimente nedorite, care ne duc cu gândul involuntar către o (dez)ordine urbană şi nu către normalitate. Structura urbană pare a fi atât de complexă, încât, uneori, este foarte greu să discerni ce este normal şi ce nu. Cele mai multe certuri, scandaluri, agresiuni, bătăi, furturi, crime, violuri şi alte acţiuni de genul acesta se petrec în oraşe. În acelaşi timp oraşul este casa celor mai multe subculturi sociale şi spaţiul de manifestare al găştilor, bandelor şi clanurilor.

Un caz aparte în spaţiul urban românesc îl reprezintă clanurile. Grupări infracţionale care controlează şi acţionează într-un spaţiu riguros delimitat. Conform definiţiei din dicţionarul explicativ al limbii române, clanurile sunt comunităţi formate din persoane legate prin relaţii de rudenie şi sunt caracteristice comunei primitive. Iar dacă ne raportăm la modul în care clanurile din ziua de azi se manifestă, se poate spune, probabil, că specificul primitivismului nu a dispărut încă şi acest fapt este vizibil graţie apetenţei de putere manifestată prin delimitare şi control teritorial.

Exercitarea influenţei în spaţiul controlat de clan se realizeză în special prin teroare şi manifestare brutală a forţei. Îndeletnicirile clanurilor sunt foarte numeroase şi exclusiv ilegale. O trecere succintă în revistă, scoate la iveală acţiuni precum: trafic de droguri, proxenetism, şantaj şi cămătărie, tentative de omor, taxe de protecţie, tâlhării, vătămări corporale „la comandă”, recuperarea de datorii reale sau pretinse, violare de domiciliu, port ilegal de arme etc. Clanurile sunt cele mai periculoase şi violente grupuri socio-urbane. Clanurile şi legea sunt incompatibile, iar multe dintre aceste acţiuni radicale şi, totodată, ilegale se petrec cu acordul tacit al autorităţilor.

În cazul capitalei, în ultima perioadă de timp au apărut mai multe reportaje şi anchete media care încearcă să spaţializeze modul de manifestare şi controlul teritorial al clanurilor. Conform acestora, niciun areal urban nu a scăpat necontrolat, iar harta distribuţiei infuenţei clanurilor relevă o dimensiune aparte. Fiecare sector în parte este controlat de unul sau mai multe clanuri; cu alte cuvinte, există un acord mutual între clanuri şi se cuvine a fi respectat în tocmai, altfel apar tensiuni. Şi nu de puţine ori s-a întâmplat ca membrii unor clanuri să se „ciocnească” sub privirile locuitorilor, pentru că pentru aceştia, după cum aminteam mai sus, legea nu există, şi instituţiile care se îngrijesc de respectarea ei, de asemenea. Astfel de cazuri s-au petrecut în cartierul Berceni (august, 2011) când membrii a două clanuri din zonă s-au împuşcat ca urmare a disputei pentru influenţă teritorială. Tot un caz similar s-a petrecut în anul 2007 în cartierul Militari când membrii unui clan au fost atacaţi cu arme albe şi de foc într-un restaurant. Şi zona Plumbuita din estul capitalei a fost martora unui astfel de incident în 2008. Iar cazurile menţionate se alătură multitudinii de evenimente ilegale şi nedorite, foarte multe la număr, din cartierele Ferentari şi Rahova. În plus nici zona centrală a Bucureştiului nu pare a fi atât de sigură. Piaţa Romană a fost martora unei ciocniri între clanuri în anul 2010.

Imaginea (dez)ordinii urbane este întregită de multitudinea de bande şi găşti. De pildă, cu ceva timp în urmă mulţi observatori ai fenomenului erau de acord cu ideea că bandele sau găştile reprezintă simple grupuri nestructurate de hoinari ai străzii care sunt „certaţi cu legea”. Descrierea anterioară a fost contestată de reprezentanţii Şcolii de la Chicago care, conform studiilor întreprinse, au constatat că bandele sunt grupuri structurate de tineri care aparţin clasei muncitoare şi care sunt legaţi prin loialitate, teritorialitate şi ierarhie. Iar apariţia lor reflectă întru totul dinamica socială şi căutarea identităţii urbane.

Transformările din ultimii 20 de ani au consemnat în spaţiul urban românesc enorm de multe bande, aşa-numitele bande sau găşti de cartier. Pe fondul dinamicii înregistrate de muzica Hip hop (şi nu numai) s-au înmulţit găştile „băieţilor de cartier” care trăiau „după blocurile gri” ca să citez un câtec celebru al unei formaţii autohtone mult ascultată după revoluţie. Prin urmare se simţea nevoia de revoltă... de revoltă împotriva societăţii tranziente şi din ce în ce mai sărace. Cu această ocazie, pentru cazul Bucureştiului, anumite cartiere au devenit faimoase: Pantelimon, Sălăjan şi altele. Acestea reprezentau rezervorul din care se alimentau găştile de cartier şi sursa muzicii cu mesaj de revoltă. Bătăile şi ciocnirile dintre găşti erau foarte numeroase în primii ani ai perioadei democratice. Bătăile respective aminteau de faimoasele şi mult hulitele „bubuieli” de la mijlocul secolului trecut din marile metropole americane când găştile de tineri se întălneau pe străzi special pentru a se bate.

Prin comparaţie cu clanurile, găştile sau bandele se manifestă la o scară de intensitate mult mai mică. Dar împreună influenţează foarte mult viaţa şi normalitatea urbană. Găştile, prin manifestările lor teribiliste vandalizează adesea bunurile publice. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă manifestarea teribilistă ar trebui să observăm un caz concret. În anul 2008, două găşti rivale şi-au făcut dreptate cu pumnul – după cum se exprimă jurnaliştii de la realitatea.net – în sectorul 6. Mai mult, altercaţia dintre găşti s-a desfăşurat într-un autobuz RATB care a fost în întregime vandalizat. Câţiva dintre tineri au fost foarte grav răniţi.

Aşadar, clanurile (cele mai de temut grupări urbane) împreună cu manifestările teribiliste ale găştilor şi bandelor reprezintă probleme grave cu care se confruntă oraşele. Importanţa diminuării manifestărilor acestor grupuri rezidă din faptul că uneori sunt implicaţi contextual în ciocnirile dintre grupări şi persoane care nu au nicio legătură cu grupările respective. Foarte adesea faptele ilegale comise (taxe de protecţie, ameninţări, furturi, etc.) au repercursiuni asupra unor persoane nevinovate. Nu în ultimul rând vandalizarea bunurilor publice ridică mari semne de întrebare cu privire la existenţa acestor grupări urbane. Toate acestea laolaltă reprezintă semnele clare ale unei (dez)ordini urbane în continuă creştere.