4 august 2014

Costul ridicat al segregării romilor pentru România

Create your own banner at mybannermaker.com!
Sărăcie cronicizată spaţial întâlnim şi în România (Zamfir 2001[j1] ), mai ales în rândul comunităţilor de romi segregate. Prin acest articol doresc să arăt care este preţul pe care România trebuie să-l plătească pentru concentrarea spaţială a romilor săraci în spaţii geografice, care încep să se prefigureze din ce în ce mai mult ca nişte ghetouri. Sărăcia este prezentă în foarte multe spaţii şi aşezări din România, însă cei mai afectaţi sunt, potrivit multor studii, romii. De aceea apare şi necesitatea abordării comunităţilor de romi din ţară şi a costurilor pe care societatea românească le suportă şi, cu siguranţă, le va suporta cu din ce în ce mai mare greutate în viitor.
Romii au fost în toată istoria lor alături de români consideraţi un grup aparte. Mai mult, timp de cinci sute de ani au fost robi (Achim 2004[j2] ). În prezent aflându-se în cel de-al 158-lea an de libertate. Ei erau cei care munceau pământurile boierilor, iar aceştia de pe urmă dispuneau de ei într-un mod sclavagist. După eliberare sau dezrobire au devenit oameni liberi şi, în acelaşi timp, debusolaţi.
Fără un „stăpân” şi dispunând pe deplin de propiile destine s-au simţit pierduţi. Deşi libertatea le este specifică, aspect observabil şi astăzi, întrucât foarte puţini sunt angajaţi cu program fix, lipsa unui „stăpân” care să-i corijeze şi să-i îndrepte atunci când alunecă în abisul păcatului i-a bulversat şi mai tare. Probabil de aici apare şi necesitatea romilor de a avea un lider informal, cum este cazul bulibaşei şi, concomitent, multitudinea de probleme cauzate celorlalţi de percepţia asupra faptului că, ceea ce întreprind – chiar dacă gresit în viziunea majorităţii – nu este de natură să atingă bunul mers al societăţii. Necesitatea de a avea un lider informal vine în contradicţie cu ideea de lider legal, cum ar fi, de exemplu, primarul, prefectul sau preşedintele. Ori acest lider legal poate fi, mai mult decât orice, şi trebuie să fie, sistemul legislativ căruia trebuie să i se supună orice cetăţean. Cu toate acestea, este de reţinut aici aspectul legat de ocuparea în câmpul muncii cu program fix al unui procent neînsemnat de romi asupra căruia vom reveni.
Potrivit statisticilor oficiale furnizate de INS (Institutul Naţional de Statistică), în România trăiau în 2011 aproximativ 621.600 de romii, echivalentul în procente a 3,3% din populaţia ţării. Neoficial însă, valori precum cele lansate de Banca Mondială (BM) şi de Comisia Europeană (CE), ne oferă o altă percepţie. În conformitate cu datele BM, în România locuiesc nu mai puţin de 3 mil. de romi, iar estimările CE se opresc la 1.5 mil (Sultanoiu 2011[j3] ). Raportat la recensământul populaţiei din 2011, din populaţia totală de 20.1 mil. loc., BM şi CE ne spun că în ţara noastră romii ating procente de aproape 15% în primul caz şi, respectiv, 7.5% în cel de-al doilea. O astfel de viziune schimbă cu mult datele problemei. Romii depăşesc astfel etnia minoritară maghiară (6.5%) şi se plasează pe locul doi în rândul grupurilor etnice din România, după români. Zăbovind asupra acestei chestiuni, nu se poate să nu constatăm că, adunând cele două etnii minoritare şi deducându-le din populaţia totală, procentul românilor se reduce la 78,5%, în speţă, 86% şi nicidecum la 88,9% după cum arată statisticile oficiale INS. România apare, în aceste condiţii, drept un stat prin excelenţă multietnic în care dominanţa naţională a românilor începe să şubrezească.

Aluatul aproape ars: romi şi sărăcie
Dar nu cele de mai sus trebuie să ne îngrijoreze în perspectivă economică şi financiară. Neliniştitoare pentru guvernanţii de acum şi din viitorul nu foarte îndepărtat ar trebui să fie presiunea impusă de numărul foarte mare de romi aflaţi în mizerie şi sărăcie lucie. E drept că acestora li se adaugă ceva procente din aparţinătorii celorlalte etnii, însă romii nasc, în mod special, probleme delicate şi, totodată, substanţiale din cauza grupărilor spaţiale de sărăcie pe care le-au generat în mediile de viaţă în care sunt prezente. Cu toate acestea, nimeni nu pare să se întrebe ce-i de făcut. Nimeni în afara câtorva cercetători ai fenomenului nu pare să vadă adevărata bombă din spatele acestui aluat social format din romi şi rărăcie. Acest aluat este oricum peste măsură de copt şi, părerea mea este că nu ar mai trebui lăsat la cuptor (în unele privinţe doar din nepăsare şi neştiinţă sau pentru a mai aduce câteva voturi), întrucât se va arde definitiv. Din nefericire atunci când se va arde vom constata cu toţii că începem să flămânzim, pentru că banii pe care-i vom cheltui pentru a avea din nou ce mânca se vor duce pe curăţarea mizeriei rămase în cuptor în urma arsurii. Sau, şi mai grav, pe tratamente permanente de îngrijire a cuptorului.
Stiu că într-un astfel de context nu este bine să apelăm cu prea mult zel la figuri de stil, însă comparaţia pare potrivită, deoarece în România există foarte multe cuptoare cu aluat destul de ars. În ciuda multelor, enorm de multelor programe şi proiecte de prevenire şi scoatere din sărăcie a celor aflaţi în suferinţă (a se citi: predominant romi), România adună enorm de multe spaţii segregate în care trăiesc familii de romi. Numai dacă ne concentrăm atenţia asupra studiului din 2005 Comunităţile de romi din România realizat cu sprijinul Băncii Mondiale vom înţelege de ce trebuie să ne îngrijorăm. Cercetarea respectivă prezintă datele culese din 848 de comunităţi de romi, atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Comunităţile respective concentrează spaţial cel puţin 20 de gospodării, şi, după cum se arată în studiu: „Cea mai mare concentrare de populaţie de etnie Romă o regăsim în comunităţi de dimensiuni mari de peste 500 de persoane şi în comunităţi de dimensiuni medii, cu o populaţie cuprinsă între 200 şi 500 de persoane. Mai mult de 60% din populaţia de etnie Roma, localizată compact, poate fi regăsită în comunităţi mari de peste 500 de persoane” şi, respectiv, „Dimensiunea medie a unei comunităţi de romi de peste 19 gospodării este de cca. 300 de persoane pe comunitate, în vreme ce mărimea mediană a unei comunităţi este mult mai mică, de doar 170 de persoane pe comunitate. Această dimensiune tinde spre valori minime în cazul comunităţilor rurale (ce deţin o medie de cca. 260 pers.) şi atinge valori de cca. 500 pers. în cazul comunităţilor urbane” (Sandu 2005[j4] : 5). Totodată, concluziile raportului întocmit în urma cercetării nu lasă loc de îndoieli: „Circa 60% din totalul comunităţilor de romi sunt sărace, iar la nivelul acestora trăieşte mai mult de 50% din totalul populaţiei de etnie Roma” (Sandu 2005: 5).
Numai că şirul cuptoarelor în care zace aluat aproape ars nu se opreşte aici. Studiul de mai sus a identificat primul palier, cel de jos, al costurilor viitoare pentru remodelarea socială a comunităţilor sărace de romi concentrate spaţial. Comunităţile în care sărăcia şi-a făcut cuib sunt şi de dimensiuni mai mari: 1.000, 2.000 şi chiar peste. Astfel de concentrări numerice se pot întâlni în oraşele mai mari, de regulă peste 50.000 de locuitori. Existenţa lor este marcată de sintagma: să nu treci pe-acolo! Comunităţi foarte sărace de romi, segregate spaţial, sunt prezente în aproape toate oraşele şi, fără doar şi poate, în toate regiunile geografice ale României. Mult mai multe despre comunităţile urbane de romi segregate spaţial am realizat în România ghetourilor urbane şi nu voi mai insista pe acest subiect aici.

Costul segregării
În consecinţă, cum să nu gândim cu îngrijorare la costurile viitoare pe care va trebui să le suportăm, câtă vreme în România populaţia încadrată în muncă era la nivelul lui 2010 – potrivit INS – de 41.6%. Situaţia aceasta nu s-a modificat substanţial până în prezent, câtă vreme abia ne revenim din criză şi politici serioase de stimulare a economiei şi ocupării în câmpul muncii nu s-au prefigurat la orizont. Astfel, cei care muncesc efectiv suportă plata pensiilor, alocaţiilor, indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor, pe cele de handicap etc. Nu cumva povara este prea mare pentru ei? Forţând puţin nota, nu cumva tot ei (plus pensionarii şi alte câteva categorii sociale) sunt cei de la care se colectează taxele şi impozitele? Ba da, ei sunt calul bătut bine de politici cu biciul poverii fiscale. Şi totuşi, până acum am omis din discuţie asistenţa socială... cea care va fi „colectată” tot din banii celor care muncesc. Apropo de pensionari, în 2013, România înregistra un număr record de 5.5 mil. de persoane (27.4% din populaţie).
De aici înainte discuţia despre costul segregării îmbracă forme deşi dramatice, foarte concrete în esenţă. Astfel, avem de-a face pe de o parte cu un număr din ce în ce mai mare de romi concentraţi spaţial, în proporţii substanţiale lipsiţi de educaţie, neinstruiţi şi neocupaţi, şi, pe de altă parte, un procent scăzut de angajaţi care susţin prin impozite şi taxe celelalte categorii sociale neocupate (pensionari, copii, persoane cu handicap etc.) şi, desigur, asistaţii sociali.
Am lăsat deoparte în mod deliberat asistaţii sociali şi nu i-am asimilat – deşi era normal să o fac –categoriilor sociale neocupate. Am lăsat deoparte pentru că în rândul romilor săraci şi concentraţi/ segregaţi spaţial se află foarte mulţi asistaţi sociali, care primesc acel venit minim garantat (VMG) şi, respectiv, alocaţie pentru susţinerea familiei (ASF). Comparativ cu familia de români sau maghiari, cea de romii înregistrează (în medie) un număr mai mare de copii. Natalitatea în familiile de romi este peste media naţională. Dacă o familie obişnuită din România are în medie puţin peste 1 copil, familia de romi are aproape 2. Sunt şi cazuri, nu puţine, în care o familie are peste 5 copii. În astfel de cazuri numărul copiilor rezultă în urma unui calcul asumat. Un copil înseamnă o alocaţie, doi – două alocaţii şi aşa mai departe. Banii din alocaţii sunt astfel substitutul salariului din muncă, şi asta chiar dacă veniturile oferite de alocaţii nu reprezintă mai nimic. Însă este mai mult decât nimic. Evident, banilor din alocaţie li se adaugă ajutorul social şi, uneori, cei din alte munci ocazionale din care se mai ciupeşte câte ceva.
Este aproape de necontestat faptul că spaţiile în care s-au segregat sau au fost segregaţi romii concentrează un mare număr de asistaţi sociali, atât prin prisma sărăciei, cât şi din pricina altor dezavantaje. Romii din astfel de spaţii segregate beneficiază de ajutor social în varii forme, de la venit minim garantat, alocaţie pentru susţinerea familiei, locuinţă cu chirie modică şi achitarea utilităţilor, până la oferirea unei mese zilnice.
Venind la firul ierbii cu analiza potrivit expresiei des utilizată în lumea fotbalului, putem extrage adevărul ascuns în spatele comunităţilor segregate de romi, intuind în acelaşi timp costul viitor. Iată de pildă un prim exemplu: comunitatea romilor din Checheci (Arad) are parte de foarte mulţi săraci, iar peste 80% dintre locuitori sunt dependenţi social. Tot în Transilvania, însă ceva mai la nord, în Oradea, oamenii trăiesc după spusele lui Ovidiu Morcan (2007) în condiţii foarte grele, majoritatea doar din ajutor social şi ce mai găsesc prin groapa de gunoi. Situaţie ce pare a fi neschimbată şi la Satu Mare, unde comunitatea romilor din strada Ostrovului găzduieşte cei mai mulţi asistaţi sociali din oraş (Pop-Vladimirescu 2012). La Baia Mare, în strada Horea, se găseşte, în fapt, fieful romilor care trăiesc în locuinţe sociale. Exceptându-i pe cei care lucrează la compania locală de salubrizare, mulţi dintre cei rămaşi trăiesc numai din ajutor social şi alocaţiile copiilor (Popescu 2011). La Miercurea Ciuc, de pildă, relaţia celor de lângă staţia de epurare cu Primăria este strict pragmatică. Romii muncesc patru zile pe săptămână „pentru Primărie” (după cum se menţionează într-un articol din Gândul din octombrie 2005) în schimbul suportării de către instituţie a cheltuielilor comune (apă, curent şi ridicarea gunoiului) (Kovacs 2011).
Nici în regiunea Moldovei lucrurile nu sunt mult diferite în comparaţie cu cele prezentate anterior. La km. 10 în apropierea oraşului Brăila, covârşitor de mulţi trăiesc dintr-un ajutor social din care sunt condamnaţi să supravieţuiască şi să-şi plătească inclusiv chiria, lumina şi să se mai îmbrace dacă îşi permit (Ivan 2007). La Botoşani exceptând alocaţiile copiilor şi unele produse ori bani obţinuţi din munca cu ziua, în comunitatea din Parcul Tineretului cea mai importantă sursă de venit pentru mulţi o reprezintă ajutorul social.
Pe strada Munţii Tatra din Constanţa numai un număr extrem de mic dintre locatarii aşezării informale „sunt mai răsăriţi”, restul (majoritatea) îşi duc chinuitul trai zilnic din veniturile provenite din ajutor social, alocaţii, ori din vânzarea fierului vechi (Dumitrov 2011). Aceeaşi situaţie este întâlnită şi la Drobeta Tr. Severin unde locuitorii blocului L2 trăiesc din „cărăuşie, fier vechi, cerşetorie şi ajutor social” (Lobda, 2003).
Analizând legea VMG începem să ne clarificăm întru-câtva. Costul viitor începe să se contureze. Astfel, în legea 416/2001 (înlocuită parţia de Ordonanţa de urgenţă 5/2003) este menţionat că „Familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială”, iar „Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar”. Cuantumul lunar al VMG este începând din ianuarie 2014 după cum urmează (în lei): 141.5 pentru o singură persoană, 255 pentru două persoane, 357 pentru trei persoane, 433.5 pentru patru persoane şi 527 pentru cinci persoane[1]. Pentru familiile cu mai mult de cinci persoane există cuantumuri sensibil mai mari.
Legea mai prevede că „Persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim garantat vor efectua lunar, cel mult 72 de ore, la solicitarea primarului (sublinierea noastră), acţiuni sau lucrări de interes local fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii”. Acest pasaj citat din lege ne spune următoarele: persoanele care beneficiază de VMG, nu sunt obligate să presteze lunar munci în folosul comunităţii, ci vor presta doar la solicitarea edilului local, ceea ce uneori este trecut cu vederea deşi se cuvine în multe cazuri să se apeleze la aceste persoane pentru anumite treburi de interes local. Astfel se promovează comportamentul primirii de ajutor (VMG), fără a se presta munci în folosul comunităţii. Omisiunea de a-i pune pe asistaţii sociali să întreprindă acţiuni de interes gospodăresc este, într-o oarecare măsură, în legătură directă cu calculul electoral. Totuşi, acest fapt nu este specific tuturor administraţiilor locale.
Să nu scăpăm din vedere nici ASF, chiar dacă reprezintă mult mai puţin ca plată pentru beneficiari în raport cu VMG. Conform legii nr. 277/2010, beneficiază de acest drept familiile formate din soţ, soţie şi copii aflaţi în întreţinerea primilor doi şi care locuiesc împreună, familiile formate din parinte şi copil(ii) care, de asemenea, locuiesc împreună, şi, nu în ultimul rând persoanele (bărbat şi femeie) care, deşi necăsătoriţi, au copii (fie împreună, fie din alte relaţii) care locuiesc cu ei. În privinţa plăţii către cei de mai sus, lucrurile se prezintă astfel:
(a) familiile cu ambii părinţi cu venitul net mediu lunar pe membru de familie sub 200 lei, primeşte: 1 copil – 40 lei, 2 copii – 80 lei, 3 copii – 120 lei, 4 sau mai mulţi copii – 160 lei;
(b) familiile cu ambii părinţi cu venitul net mediu lunar pe membru de familie între 201 si 530 lei, primeşte: 1 copil – 33 lei, 2 copii – 66 lei, 3 copii – 99 lei, 4 sau mai mulţi copii – 132 lei;
(c)  familiile cu un părinte cu venitul net mediu lunar pe membru de familie sub 200 lei, primeşte: 1 copil – 65 lei, 2 copii – 130 lei, 3 copii – 195 lei, 4 sau mai mulţi copii – 260 lei;
(d) familiile cu un părinte cu venitul net mediu lunar pe membru de familie între 201 si 530 lei, primeşte: 1 copil – 60 lei, 2 copii – 120 lei, 3 copii – 180 lei, 4 sau mai mulţi copii – 240 lei,
Care-i costul însumat al acestui trai? În privinţa celor două forme de ajutor social, tabelele 1 şi 2 prezintă situaţia generală a plăţilor întreprinse de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) prin intermediul unităţilor teritoriale. Însumat (2013 şi 2012) cuantumul plăţilor se ridică la 310,5 mil. euro. Raportat la nivelul PIB-ului din 2013 – de cca. 140,4 mld. euro potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI) –, valoarea ajutorului social însumat (2012 şi 2013) înseamnă procentual aproximativ 0,22%.

Aparent, acest procent din PIB este neglijabil pentru majoritatea populaţiei. Însă el reflectă numai VMG şi ASF. La acestea adăugându-se multe alte forme de ajutor social, de care, în linii mari, beneficiază cam aceleaşi familii. Cu alte cuvinte, în perspectivă geografică fluxurile diferitelor forme de ajutor social se îndreptă către aceleaşi spaţii. O hartă a zonelor care absorb ajutoarele sociale ar arăta asemenea unei hârtii albe pe care vedem o muţime de puncte mărunte şi, din loc în loc, pete. Punctele reprezintă beneficiarii disparaţi, iar petele, acele spaţii segregate în care se concentrează foarte mulţi săraci, care sunt, de fapt, comunităţi de romi similare celor prezentate mai sus. După datele oferite de articolul Venitul minim garantat si alocatia pentru sustinerea familiei cresc de la 1 ianuarie 2014, la nivelul României sunt mai bine de 700 de mii de familii asistate social (VMG şi ASF), ceea ce înseamnă în valori absolute peste 2 mil. de persoane[2].


Tabel 1. Situaţia generală a plăţilor privind venitul minim garandat
2013
2012
Luna
Valoare (lei)
Luna
Valoare (lei)
ianuarie
40,198,827
ianuarie
33,958,545
februarie
41,964,188
februarie
34,495,166
martie
43,348,121
martie
32,741,717
aprilie
43,692,672
aprilie
34,030,045
mai
42,598,056
mai
34,918,743
iunie
41,972,197
iunie
34,546,997
Iulie
41,017,725
Iulie
34,138,870
august
45,169,228
august
33,322,520
septembrie
45,854,088
septembrie
33,474,464
octombre
46,633,728
octombre
33,986,591
noiembrie
47,769,174
noiembrie
35,041,431
decembrie
49,708,144
decembrie
37,417,555
Total (lei)
529,926,157
Total (lei)
412,072,594
Total (euro)*
120,437,762
Total (euro)*
93,652,862
*calculul s-a făcut la cursul de 4.4 lei/1 euro
Sursa: Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

Tabel 2. Situaţia generală a plăţilor privind alocaţia pentru sprijinirea familiei
2013
2012
Luna
Valoare (lei)
Luna
Valoare (lei)
ianuarie
16,752,700
ianuarie
20,432,181
februarie
16,873,577
februarie
20,487,855
martie
16,567,509
martie
18,297,196
aprilie
16,551,981
aprilie
18,032,081
mai
16,159,104
mai
17,910,717
iunie
15,882,033
iunie
18,050,127
Iulie
15,503,917
Iulie
17,888,807
august
20,196,547
august
17,503,223
septembrie
18,652,574
septembrie
16,161,748
octombre
18,845,911
octombre
15,835,201
noiembrie
19,340,148
noiembrie
15,819,126
decembrie
20,084,714
decembrie
16,419,025
Total (lei)
211,410,715
Total (lei)
212,837,287
Total (euro)*
48,047,890
Total (euro)*
48,372,111
*calculul s-a făcut la cursul de 4.4 lei/1 euro
Sursa: Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

Rezultate: Calcule orientative şi costuri posibile
Cunoaştem din start că, din lipsă de date, calcule riguroase si pe deplin pertinente nu sunt posibile. Este imposibil de apreciat în aceste condiţii valoarea reală a ajutoarelor sociale (VMG şi ASF) pe care le absorb familiile de romi în general şi, cele concentrate spaţial în special. Cu toate aceste neajunsuri, chiar dacă vor fi doar nişte calcule orientative, de genul scenariilor, am putea îndrăzni să mergem ceva mai departe cu analiza costului segregării.
Pentru a realiza un calcul ar trebui sa ne raportăm la nişte valori. Pentru aceasta vom reveni la studiul Comunităţile de romi din România, realizat de Banca Mondială în anul 2005. În acel studiu se arată că peste 50% din populaţia romă este săracă, ceea ce ne face să credem că o bună parte din ajutorul social oferit de statul român se îndreaptă către aceste comunităţi. De asemenea, în cartea România ghetourilor urbane, la care am mai făcut referire, am arătat cum concentrarea spaţială a romilor în oraşe cuprinde şi un număr impresionant de asistaţi sociali. Mai sus, citând din anchetele jurnaliştilor locali, am notat că în comunitatea de romi din Checheci (Arad) un procent de 80% dintre membrii comunităţii sunt asistaţi sociali. Desigur, acesta este un caz particular pe care nu-l regăsim pretutindeni şi, cu atât mai mult, el nu reprezintă tipicul tuturor comunităţilor de romi din România. Drept urmare, vom utiliza ca bază de calcul valoarea din prima lucrare. Însă trebuie reţinut aspectul oferit de comunitatea Checheci. Anume că, în anumite comunităţi, procentul asistaţilor sociali este impresionant, ceea ce trebuie să ne ridice următoarea întrebare: oare nu cumva politica din prezent cu privire la comunitatea romă are fisuri substanţiale?
Mai trebuie adăugat aspectul numărului de copii/familie, căci în funcţie de numărul copiilor se acordă ASF. Şi, după cum am notat mai sus, în rândul familiilor de romi avem o medie de aproximativ 2 copii.
În aceste condiţii, calculul va trebui realizat prin raportare la cele trei valori referitoare la numărul de romi din România, cu amendamentul că nu toţi sunt concentraţi/segregaţi spaţial. În primul caz, prin raportare la recensământul populaţiei din 2011 şi, ţinând cont de procentrul de mai sus de 50% romi săraci, în situaţia de a primi ajutor social se află circa 310.8 mii persoane. În cel de-al doilea caz, al estimării MB, avem de-a face cu o valoare potenţială de 1.5 mil. asistaţi sociali. Iar în cel de-al treilea caz, în jur de 750 de mii de romi ar beneficia de ajutor social.
Dacă o familie de romi are în medie 2 copii, atunci din valorile de mai sus trebuie să deducem numărul copiilor care, la doi părinţi, reprezintă alţi doi membri. Şi, de asemenea, mai trebuie scăzut şi unul dintre părinţi, deoarece numai un adult/părinte dintre cei doi poate beneficia de ajutor social. În final, ajungem la valori precum cele din tabelul de mai jos, care sintetizează numărul potenţialilor beneficiari de VMG şi ASF.

Tabel 3. Numărul potenţialilor beneficiari de VMG

Total
Fără copii
Fără un adult
(nr. potenţiali
beneficiari)
Potenţiali beneficiari
de VMG şi ASF (% din
populaţia totală)
Date INS
621.600
310.800
233.100
1,2
Estimare CE
1.500.000
750.000
562.500
2,8
Estimare BM
3.000.000
1.500.000
1.125.000
5,6

Ce rămâne de făcut în continuare presupune aflarea sumelor aferente beneficiarilor potenţiali menţionaţi în tabelul 3. Înmulţind valoarea VMG cu numărul beneficiarilor, vom obţine valoarea în lei a plăţilor totale pentru romii segregaţi spaţial. Totuşi, neţinând cont în calcul de media copiilor raportaţi la o familie, se va ajunge la valori imprecise – chiar dacă aici se încearcă aflarea sumelor posibile –, căci ajutorul social se stabileşte în funcţie de numărul de membri/familie. Astfel, cuantumul ajutorului social la o familie de 4 membri (părinţii si 2 copii) – întrucât am stabilit deja că o familie are în medie 2 copii – este de 433.5 lei. În tabelul de mai jos sunt prezentate sumele reieşite în urma calculului.

Tabel 4. Sumele VMG plătite raportat la numărul potenţialilor beneficiari


Nr. potenţiali
beneficiari
Valoare
(mil. lei*)
Valoare
(mil. euro**)
Date INS

233.100
101.1
22.9
Estimare CE

562.500
243.8
55.4
Estimare BM

1.125.000
487.7
110.8
* nr. potenţiali beneficiari înmulţit cu 433.5 lei;
**calculul s-a făcut la cursul de 4.4 lei/1 euro.

Tabel 5. Sumele ASF plătite raportat la numărul potenţialilor beneficiari


Nr. potenţiali
beneficiari
Valoare 1
(mil. lei*)     (mil. euro)
Valoare 2
(mil. lei**)     (mil. euro)
Media (mil. euro)
(valoare 1 + valoare 2)
Date INS

233.100
18.6
4.2
15.3
3.5
3.85
Estimare CE

562.500
45.0
10.2
37.1
8.4
9.3
Estimare BM

1.125.000
90.0
20.4
74.2
16.8
18.6
* nr. potenţiali beneficiari înmulţit cu 80 lei;
** nr. potenţiali beneficiari înmulţit cu 66 lei

Chiar dacă legea este destul de complexă şi ASF se acordă diferenţiat, calculul din acest studiu se bazează pe principul familiei clasice (cu cei doi părinţi), la care s-a ţinut cont de media de 2 copii/familie. Pe cale de consecinţă, numărul beneficiarilor potenţiali a fost raportat la valoarea ASF pentru o familie (biparentală) cu doi copii. Totodată, raportarea s-a realizat atât pentru familiile cu venit mediu lunar mai mic de 200 lei (valoare 1), cât şi pentru cele cu venituri cuprinse între 201 si 530 lei (valoare 2). Astfel, în urma calculului au rezultat cele două valori cuprinse în tabelul 5. Pentru aflarea valorilor în moneda europeană, sumele în lei au fost raportate la un curs de 4.4 lei/1 euro. Şi, după cum era de aşteptat, valorile ASF sunt cu mult mai mici decât cele ale VMG. Însumate însă, după cum o să constatăm puţin mai târziu, reprezintă nişte valori băneşti deloc de neglijat.
Ce rezultă din însumarea celor două forme de ajutor social absorbite de comunităţile de romi, este, cu un grad mare de probabilitate, suma plătită de MMFPSPV pentru segregarea şi concentrarea spaţială a romilor în România. În privinţa datelor oficiale, valoarea rezultată în urma raportări la populaţia de etnie romă recenzată în 2011 este, probabil, cel mai uşor de acceptat de către autorităţi. Totuşi, părerea împărtăşită de instituţiile internaţionale (BM şi CE) şi de către o bună parte dintre cercetători şi oameni de rând din ţară este aceea că, în România, numărul de romi este mult mai mare. Chiar şi cea mai optimistă apreciere, cea a CE, denotă că în interiorul frontierelor românşti trăiesc de două ori mai mult (şi ceva în plus) romi faţă de statistica INS. Ca atare, costul segregării este mult mai ridicat. BM, prin numărul uriaş de romi estimat, urcă ingrijorător costul segregării identificat în studiul Comunităţile de romi din România.

Tabel 6. Costul însumat al VMG şi ASF


VMG
(mil. euro)
ASF*
(mil. euro)
ASF+VMG
(mil. euro)

Date INS
101.1
3.85
104.95

Estimare CE
243.8
9.3
253.1

Estimare BM
487.7
18.6
506.3
* s-a luat în calcul media (valoare 1+ valoare 2).

Concluzii
În funcţie de populaţia la care se raportează sumele celor două forme de ajutor social, costul segregării romilor în ţara noastră s-ar situa în intervalul 104.95 şi 506.3 milioane de euro. Potrivit rapoartelor oficiale disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), VMG şi ASF însumate s-au situat pentru întervalul de timp aferent anilor 2012 şi 2013 la valoarea de 310.5 mil. de euro. Luat separat, la nivelul anului 2013 MMFPSPV a înregistrat plăţi către toţi beneficiarii în valoare de 168.4 mil. de euro. Astfel, valorile calculate prin raportare la estimările CE şi BM, nu sunt cele reale, pentru că depăşesc cu mult valoarea reală din rapoartele ANPIS. În consecintă, costul segregării romilor prin extrapolarea ajutorului social (VMG şi ASF), la nivelul tuturor comunităţilor din România, pare a fi cel de 104.95 mil. de euro. Această valoare este singura care nu o depăşeşte pe cea din evidenţele ANPIS. În plus, aşa cum argumentam în secţiunile anterioare, de asistenţă socială nu beneficiază doar etnicii romi (ar fi utopic să credem asta!) şi, totodată, nu toţi romii din România sunt segregaţi spaţial.
Se poate afirma, pornind de la datele oferite de studiul Comunităţile de romi din România şi utilizând valorile oferite de ANPIS, filtrate prin sita celor două legi (416/2001 şi 277/2010), că rezultatele obţinute nu sunt nici pe departe nerealiste, chiar dacă valoarea totală a costului este orientativă. Prin raportare la PIB-ul anului 2013, costul segregării romilor înseamnă 0.075%. Valoarea la care s-a ajuns în urma studiului este sensibil mai mare dacă sunt luate în calcul şi celelalte forme de ajutor social de care beneficiază cei mai săraci romii care, în plus, sunt segregaţi din punct de vedere geografic.
În România trăişte un număr însemnat de romi neînregistraţi oficial. Aceste persoane – prin raportare la cazurile prezentate deja, sunt la rându-le cel mai probabil parte a unor comunităţi de factură etno-spaţială – nu au acte de identitate şi adresă. Prin urmare, nu pot beneficia de cadrul legal oferit de asistenţa socială. Implicaţiile sociale sunt multiple pentru cei ce se identifică cu cele prezentate anterior. Lipsa actelor de identitate este asociată lipsei de educaţie şi sărăciei. În aceste condiţii, estimările BM şi CE, chiar dacă antagonice, s-ar putea dovedi mai apropiate de adevăr prin raportare la valoarea INS, în condiţiile în care, pe de o parte romii fie nu îşi declară etnia şi se identifică drept români, fie nu sunt recenzaţi, iar pe de altă parte nu sunt înregistrati oficial din pricina lipsei actelor de identitate. Apropierea de adevăr prin raportare la valoarea oferită de INS presupune, nu neapărat că romii sunt în număr de 3 sau 1,5 mil. ci, în fapt, că sunt mai numeroşi decât ceea ce s-a înregistrat oficial la recensământul din 2011. Dacă toate aceste persoane ar fi înregistrate oficial, cu siguranţă, costul segregării romilor ar creşte considerabil.




[1] http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_35142/Venitul-minim-garantat-si-alocatia-pentru-sustinerea-familiei-cresc-de-la-1-ianuarie-2014.html
[2] http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_35142/Venitul-minim-garantat-si-alocatia-pentru-sustinerea-familiei-cresc-de-la-1-ianuarie-2014.html
[j1]Zamfir, Cătălin. 2001. Poverty in Romania: causes, anti-poverty policies, recommendations for action. Bucharest: Research Inst. for the Quality of Life.
[j2]Achim, Viorel. 2004. The Roma in Romanian history. Budapest: Central European University Pres.
[j3]Sultănoiu Marian. 2011. RECENSĂMÂNT 2011. Două treimi dintre romi se declară români. 700.000, 2.000.000, 3.000.000 ... câţi romi trăiesc în România?, Adevarul, 19 Octombrie.
[j4]Sandu, Dumitru. 2005. Comunităţile de Romi din România. O hartă a sărăciei comunitare prin sondajul PROROMI, Banca Mondială, Bucureşti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu