22 ianuarie 2014

Provincialul şi Bucureştiul

Create your own banner at mybannermaker.com!
          Era prin 2002. Provincialul venea în Bucureşti să dea la facultate. Înainte de asta tot auzea: nu da la Bucureşti, e concurenţa mare, nu ai nicio şansă. Provincialul berbec, deşi zodiacal este rac, deci merge înapoi, ar fi trebuit să ţină cont de sfaturile anterioare, însă el nu, s-a încăpăţânat. A venit la Bucureşti pe o căldură cum numai în Bucureşti şi, poate, la Buzău o mai poţi simţi. E adevărat, cu inima strânsă că poate ăia aveau dreptate. S-a înscris la facultate să dea examen. Bifează o singură opţiune. Ia, bine... nu ia, pleacă acasă şi-l înghite armata în primă fază.
         Urmează examenul de vreo trei ore. Intra într-un amfiteatru din Facultatea de Drept unde urma să susţină examenul de admitere. Este coplesit de dimensiunile, forma şi eleganţa acestuia. Nu mai văzuse o aşa sală impunătoare cu forma ei circulară şi pe două nivele. Şi apoi, unde să vadă o aşa sală? În oraşul acela mic de 12 mii de locuitori. De clădirea Universităţii din Bucureşti, ce să mai vorbesc. L-a lăsat de-a dreptul fără cuvinte. Mirosul de clădire veche, acela care are în el poveştile istoriei, i-a plăcut nespus. Vroia să se imprime şi el cu acest miros. Apoi mai este şi atmosfera aceea a locului în care se învârt oameni deştepţi şi care vorbesc frumos despre ştiinţă. Asta, probabil,  i-a însufleţit voinţa.
         După cele trei ore de examen îl aşteaptă cineva cu care venise. Nu a fost singur niciodată în Capitală. Nici când s-a înscris la facultate, nici acum. Singur s-ar fi pirdut în oraşul ăsta mare, în care numai fusese până atunci decât în treacăt o singură dată pe la 12 ani. Ei bine, ce-ai făcut? Răspunde, cum îi era specific, făcând referire foarte pe scurt la ceea ce făcuse şi accentuând mai mult ceea ce nu făcuse. Am uitat aia, n-am apucat să termin aia, şi tot aşa. Persoana aceea se resemnase într-o oarecare măsură cu toată încrederea pe care i-o purta. Bunăoară, după vreo săptămână sună la o rudă foarte îndepărtată din Bucureşti pentru a afla vredictul. Bucurie mare: de-acum este student, ăia n-aveau dreptate. Locul 77 din cele o sută a fost al lui. Urmează o viaţă de Bucureşti.
        Prin 2002 Bucureştiul nu te prea bucura dacă facem referire la cât de degradate erau mai toate clădirile, de la cele istorice la cele comuniste. Însă pentru un provincial era altceva, acel ceva ce-l captiva şi pe care vroia să-l descopere tot mai mult. Fiind un oraş mare, avea şi multe de oferit. Multe dintre ele bune (spaţii de recreere, muzee, teatre, librării, multe magazine, restaurante, o arhitectură îmbibată de eclectism etc.), dar şi multe rele pe care nu are sens să le menţionez. Aşa că provincialul nostru a început să umble şi să-l tot cerceteze.
          Astfel ia contact cu Piaţa Unirii (care i se păruse imensă), cu fântânile şi bulevardul Victoriei Socialismului, cu Dâmboviţa, cu centrul istoric extrem de ponosit şi uitat, cu Calea Victoriei, Piaţa Universităţii, Cişmigiul şi multe, multe altele. Fiind student la geografie a trebuit să umble, să carteze şi să ia contact cu acest oraş pe care mulţi nu-l văd transformându-se. Deşi locuiesc în el, le oferă mai multe oportunităţi şi o viaţă mult mai bună decât alte oraşe din România, deşi-l folosesc în propriul, egoistul lor scop, cu toate acestea îl detestă. Dezinteresul şi detestarea îi orbesc pe aceştia, care nu mai pot vedea ce s-a îndreptat, ori ce s-a schimbat. Însă provincialul nostru a văzut schimbarea şi este bucuros să o împărtăşească ori de câte ori are ocazia.
        În urmă cu doisprezece ani, spune acesta, aproape că nu era nicio clădire renovată sau în renovare. Prima clădire importantă de care-şi aminteşte că a intrat în restaurare a fost Grand Hotel du Boulevard. Potrivit bunului mers al lucrurilor din România, renovarea hotelului a durat peste 10 ani. După aceasta au început şi altele, astfel că azi oraşul arată mult mai bine. Cu ceva rezerve se poate spune că Bucureştiu are un centru istoric funcţional, aşa cum are orice oraş civilizat. Ceva rezervă însemnând că încă mai este de lucru pentru a arăta pe deplin civilizat. Dacă în urmă cu doisprezece ani, ne spune acelaşi provincial, centrul istoric nu atrăgea deloc, azi el clocoteşte de mulţimi. Locul este înţesat acum de cafenele, restaurante, pub-uri şi braserii în care localnicii şi turiştii deopotrivă se relaxează şi gustă din noua atmosferă a Bucureştiului. Apoi, au apărut şi turiştii străini, cei pe care provincialul nostru nu i-a observat mai deloc în 2002 prin arealul centrului istoric ori aiurea. Astăzi, însă, te poţi plimba liniştit prin arealul central şi vei auzi adesea vorbindu-se într-o altă limbă decât cea pe care o ai la purtător. Sunt realist – îmi spune omul nostru din provincie – este loc de mult mai mult. Uită-te la capitalele vecinilor unde sunt mult mai mulţi turişti. Stiu, i-am răspuns. Cu timpul şi cu atitudine şi oraşul ăsta poate să se plaseze pe harta destinaţiilor turistice ce nu trebuie ratate. Dar până atunci, hai să vedem şi partea plină a paharului.
          Teatrul Naţional este unul dintre locurile preferate de provincial, întrucât deasupra lui se află celebra Lăptărie a lui Enace. Ascultase îndelung melodia omonimă a lui Mircea Vintilă şi nu avea habar că acest local chiar există. Ajuns în Bucureşti avea să afle că Lăptăria lui Enache se află peste drum de locul în care el învaţă. După ce a băut prima bere la Lăptărie şi a mers la primul lui spectacol de teatru, s-a îndrăgostit iremediabil de această clădire din buricul târgului. Astăzi, se îndrăgosteşte a doua oară graţie revenirii la vechea formă a teatrului, cea care l-a diferenţiat multă vreme de tot ce-i în jur, adică pălăria lui Caragiale.
          Apropo de căldura pe care o simţi în Bucureşti vara. Un fapt cu care a asociat Bucureştiul, a fost celebra descriere a lui Eliade din La Ţigănci pe care a simţit-o şi a experimentat-o pe pielea lui. Adesea şi-a imaginat-o mergând pe străzi pe care parcă păşise şi Gavrilescu, personajul principal din nuvela lui Eliade. În opera lui, Eliade descrie Bucureştiul astfel: „arşiţa şi mirosul de asfalt topit (...) strada pustie, casele cu obloanele trase, cu storurile lăsate, parcă ar fi fost părăsite”. Mi-a spus că nu de puţine ori în plimbările lui de vară a avut senzaţia că se transpune în nuvela lui Eliade. Apoi, însuşi Eliade afirma că pentru el Bucureştiul este centrul unei mitologii inepuizabile.
       Omul nostru, mâhnit, îmi spune deunăzi că tot mai multă lume din jurul lui vrea să plece din Bucureşti. La urechile lui ajung argumente de genul: aici nu ai perspective, România este considerată o ţară de ţigani, iar Bucureştiul este mizer, plin de cerşetori, hoţi şi câini. Mai mult, presa internaţională este înţesată de astfel de ştiri. Dar omul, berbec cum îl ştiţi, nu vrea să creadă şi contraargumentează. Oraşul ăsta este mult mai curat azi decât acum zece ani. Până şi în ghetourile din Rahova şi Ferentari este mult mai puţin gunoi. Câini şi cerşetori ce-i drept sunt, dar de ce de fiecare dată trebuie să ne gândim la ce-i mai rău şi mai urât. Având o astfel de atitudine societate va regresa şi nu va avea puterea şi energia de a se dezvolta, atât de constructive. Gândind şi acţionând constructiv se pot direcţiona faptele către un rezultat pe măsură.
          Eu cred şi văd, afirmă provincialul nostru la un deceniu de la adopţia sa de către Bucureşti, că oraşul ăsta începe să arate civilizat. Că s-au schimbat multe şi că se vor mai schimba încă. Pentru a nu avea idei preconcepute trebuie să iei oraşul la pas şi să-l observi. Vei vedea apoi mult mai frumosul din el şi vei începe să gândeşti ca mine. Cei care văd doar partea negativă şi dau crezare ştirilor din afară, sunt cei care n-au habar de Bucureşti şi care nu ştiu să vadă. Prin urmare, cine nu observă că Bucureştiul s-a schimbat, înseamnă că este prostrăinătate şi vrea să plece în Occident pentru a fi acolo un alt român nedorit.
          Dar, cum bine spunea Gavrilescu, personajul lui Eliade din La ţigănci de care am mai amintit: „când este omul cult, le suportă mai uşor pe toate”. Gavrilescu se referea la căldura bucureşteană, provincialul nostru la cele ce mai trebuiesc Bucureştiului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu