Postări

Se afișează postări din septembrie, 2013

Revitalizarea spaţiilor urbane paupere

          De multe ori mi-am pus întrebarea dacă se poate face ceva concret pentru a da o altă turnură socială şi economică spaţiilor urbane pauperizate. Câtă vreme în lumea în care trăim o parte însemnată a populaţiei urbane este afectată de sărăciei, mi se pare legitimă o astfel de întrebare la care trebuie să răspundă înainte de toate autorităţile, managementul urban. Evident, de la această constatare generală nu face excepţie – luat ca întreg – nici spaţiul urban românesc. Pornind de la această stare de fapt am încercat să identific şi să pun într-un text câteva idei, poate pentru unii utopice, însă din punctul meu de vedere, pe deplin aplicabile. Totuşi, pentru ca aceste idei să fie puse în practică este nevoie de curaj şi îndrăzneală politică, economică şi administrativă.           Aşadar, ce se poate face? Ei bine, regenerarea spaţiilor urbane paupere se poate realiza printr-un proiect ambiţios de infrastructură edilitară, sau, prin ceea ce se numeşte urbanism social . De p

Armenii din Bucureşti. De la segregare geografică la zestre culturală

1. C omerţul, factor al v echimii armeneşti la Bucureşti  Armenii sunt în mod sigur printre primii care au poposit în spaţiul românesc încă din secolul al XVI-lea:  „sunt încă demult aşezaţi prin diferite oraşe ale Munteniei. Sunt la Bucureşti, sunt la Târgovişte, sunt la Râmnic”  ( Ionescu-Gion, 1899,  p. 444 ) .  Cea mai veche menţiune documentară a armenilor pe cuprinsul vetrei Bucureştilor datează din secolul al XVII-lea:  „Mahalaua armenească este pomenită în documentele secolului XVII. Acolo şi-aveau şi biserica” ( Ionescu-Gion, 1899,  p. 230 )  . Aşadar, nu putem decât să-i dăm dreptate lui  Giurescu atunci când afirmă că  „o colonie veche şi importantă în Bucureşti au format-o armenii" (2009, p. 512).   Documentele citate de acesta atestă faptul că armenii locuiau la Bucureşti în anul 1640, iar în secolul al XVII-lea ştirile şi notele despre armeni se înmulţesc. ( Giurescu,  2009,  p. 513).  Până şi  Paul Strassburgh (trimisul regelui Suediei)  constată   odată cu vizita