28 decembrie 2013

Ghetouri celebre: Ghetto Nuovo din Veneţia şi cel Roman

Create your own banner at mybannermaker.com!
          Este de departe unul dintre cele mai celebre ghetouri pe care le-a cunoscut omenirea şi care a dat numele acestui proces urban. Data de 29 martie 1516 reprezintă punctul de plecare pentru lunga evoluţie a termenului. Herbert Kessler şi David Nirenberg notează această dată pentru a aminti cum Senatul Veneţiei – oraş stat la acea dată – a decretat ca toţi rezidenţii evrei din oraş să se mute în „spatele zidurilor din Nuovo Ghetto (Ghetoul Nou – n.a.)” (2011, p. 233). Dispoziţia stipula că evreii vor fi supravegheaţi de şase gărzi de religie creştină pe parcursul întregii zile, bunăoară 24 de ore, şi, totodată, vor fi închişi în spatele a două porţi de fier pe parcursul nopţii. Autorii mai sus amintiţi citează din proclamaţia originală pentru a evidenţia justificarea autorităţilor statale: prevenirea evreilor de a nu rătăci noaptea prin oraş, aceştia putând provoca nemulţumiri profunde creştinilor (Chambers D. şi Pullan B., 1992, pp. 338-339).
          Ghetoizarea ia naştere fără îndoială în anul 1516 ca o acţiune de închidere, supraveghere şi control. Evreii care se găseau în afara ghetoului după ora decretată de senat erau amendaţi. Se poate constata că li s-a permis să iasă din ghetou pentru a-şi exercita profesiile de zi cu zi, însă au fost obligaţi să poarte o îmbrăcăminte distinctivă care-i făcea uşor de recunoscut. Aceste măsuri au fost concepute ca alternativă la expulzare, astfel oraşul-stat Veneţia să poată profita de avantajele economice ale prezenţei lor, Wacquant făcând trimitere inclusiv la taxe speciale, chirii sau alte cotizaţii nejustificate.
          Prin similitudine, un alt exemplu de segregare etnico-religioasă petrecut pe actualul teritoriu al Italiei a fost cel al ghetoului evreiesc din Roma. Comunitatea evreilor din Roma este probabil cea mai veche din lume, cu o existenţă continuă din Antichitate până în prezent. Prima menţionare a comunităţii evreieşti din Roma datează din anul 161 î.Hr. Numărul total al evreilor la acea dată a fost estimat la circa 40.000, însă se pare că numărul real era cu cel puţin 10.000 de persoane mai mare. Evreii din Roma antică îndeplineau funcţii dintre cele mai variate. Odată cu adoptarea Creştinismului de către împăraţii romani, situaţia evreilor s-a înrăutăţit. După căderea Imperiului Roman de Apus, episcopul creştin de la Roma (papa), a devenit forţa dominantă în fostul oraş imperial, precum şi în vecinătatea acestuia (cartierele periferice numite suburba), fiind recunoscut, mai mult sau mai puţin, drept autoritatea morală a Creştinismului în toată partea de vest a Europei. Prin urmare, pe o perioadă de aproximativ 1400 de ani, istoria evreilor din Roma este în mare parte reflectarea politicilor papale faţă de evrei. În secolul al XVI-le şi viaţa evreilor din Roma se schimbă, odată cu contra-reforma papei Paul al IV-lea. Acesta, la data de 12 iulie 1555 a promulgat un edict de reîmpărţire a oraşului. Noua structură separa evreii de restul populaţiei romane, iar spaţiul urban în care se aflau aceştia era numit tot ghetou. Evreii erau siliţi să poarte în permanenţă, ca şi în Veneţia, obiecte distinctive de vestimentaţie, în acest caz, o pălărie galbenă, în cazul bărbaţilor, iar în cel al femeilor, o basma de aceeaşi culoare; viaţa acestora a devenit foarte grea din cauza unei palete foarte variate de restricţii şi discriminări (Mionel V., 2012a, p. 48). Astfel a luat naştere perioada ghetoului evreiesc din Roma, care a durat mai bine de trei secole. Epoca ghetoului roman, în forma concepută iniţial, a luat sfârşit la finele secolului al XIX-lea, atunci când evreii au primit cetăţenie italiană şi au început să se bucure de toate drepturile ce li se cuveneau. Pe scurt, de la momentul 1516 şi până la răspândirea tipului de separare spaţială numit ulterior ghetou în mai toată Europa şi cu precădere în jurul Mediteranei (Johnson P., 2009) nu a fost decât o chestiune scurtă de timp – 39 de ani în cazul ghetoului din Roma.
          Stabilirea obligatorie a teritoriului şi izolarea au condus la supraaglomerare, sărăcie, morbiditate şi mortalitate excesivă, pe de o parte, ia pe de altă parte, la apariţia unei identităţi culturale evreieşti (bazată pe solidaritate colectivă, pieţe şi asociaţii pentru ajutor reciproc, spaţii religioase şi chiar şcoli) ca răspuns la paleta largă de restricţii impuse. Instituţionalizarea ghetoului a culminat în secolul al XVIII-lea prin apariţia la Praga, acolo unde se afla cel mai mare spaţiu urban de acest gen din Europa, a unei primării a ghetoului evreiesc. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu