26 iulie 2012

Contrast: soare arzător, ger de crapă pietrele în ghetoul de pe strada Munţii Tatra din Constanţa

Create your own banner at mybannermaker.com!
          Constanţa este, fără doar şi poate, simbolul sezonului estival românesc şi al vechimii locuirii urbane din spaţiul actual al ţării. Atunci când se face vorbire despre acest spaţiu geografic românesc gândul se îndreaptă naiv către mare, litoral, soare, veselie, voie bună etc. Practic tot ceea ce este plăcut îţi invadează mintea, nemaifiind loc pentru altceva „unde te întorci vezi trotuare ocupate de terase, maşini luxoase şi tineri bronzaţi, ce îşi petrec nopţile prin cluburi, iar ziua pe plajă[1]”. Dar pentru ca toate acestea să fie în totalitate conforme cu realitatea ar trebui să uităm de problemele cu care se confruntă oraşul. Deşi s-au luat mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii celor mai oropsiţi dintre constănţeni, iată că mai există încă suficiente spaţii paupere care înfloresc la marginea oraşului şi care îngrijorează; unde se trăieşte într-o manieră primitivă în locuinţe informale, fără apă, electricitate, gaz, grupuri sanitare[2], canalizare etc. Pe scurt, fără ceea ce noi considerăm astăzi a fi utilităţi urbane absolut obligatorii pentru un trai normal şi o sănătate adecvată.
           În extrema vestică a Constanţei, la marginea cartierului Palas, pe strada Munţii Tatra, se dezvoltă o comunitate săracă de romi, „un veritabil ghetou[3]”. Din lipsă de bani şi alternativă, romii şi-au ridicat mai multe locuinţe informale sau neadecvate[4], reprezentând barăci din lemn, placaj şi tablă, pe care le-au căptuşit cu celofan, pături şi covoare. Elocventă în acest caz este descrierea realizată de Feri Predescu, care arăta cum „corturile ... s-au stricat de mult, oamenii şi-au construit barăci din lemn căptuşite pe dinafară cu celofan. Înăuntru au covoare tocite şi tavane din cartoane presate cu bolovani[5]”.
          Zona adăposteşte astăzi aproximativ de 30 de familii de romi, în condiţiile în care, aflăm dintr-o altă sursă că în anul 2003 numărul acestor familii era de 58[6]. Fiecare familie este compusă din câte 7-8 copii[7] fără a-i socoti pe cei abandonaţi în spitale după cum constatau deopotrivă Marieta Iorga[8] şi Florentina Dumitrov[9], ceea ce înseamnă în total aproximativ 100 de suflete – iar după altă sursă 120[10] – evacuate din căminele CET[11] Constanţa. De altfel „părăsirea nou-născuţilor în spital este o practică deja obişnuită pentru ele[12]”, pentru mamele din comunităţile sărace/ghetoizate de romi din Constanţa. Justificarea acestor practici de abandon este dată de sărăcie. De pildă, o astfel de mamă şi-a părăsit copilul în spital justificându-şi gestul: „este mai bine aşa ... pentru a nu se îmbolnăvi cel mic[13]”, femeia făcând trimitere explicită la mizeria şi pericolul de îmbolnăvire prezente permanent în ghetou.
          Pentru familiile de romi de aici iarna reprezintă „o luptă cruntă de supravieţuire”, mai ales în contextul unui anotimp extrem de friguros şi geros cum a fost cel din anul 2012 în care îşi plasa discuţia Alexandra Malachi. În acest context extrem de nefavorabil celor care locuiesc în „cartierul de carton al Constanţei” după cum îl numea aceeaşi autoare „mai multe ambulanţe au transportat zeci de romi nevoiaşi ... la spital din cauza temperaturilor extreme[14]”, acest fapt fiind una din cauzele care au făcut să crească cu 25-30% numărul celor transportaţi de urgenţă la spital[15]. Este limpede că aşezarea informală din carton şi placaj nu poate reprezenta un adăpost sigur în anotimpul rece şi o protecţie pentru ca sănătatea să nu aibă de suferit; cu atât mai mult cu cât aici trăiesc mai mulţi copii decât adulţi, iar „gerul străpunge cu uşurinţă pereţii de carton[16]”, placaj şi tablă. Aici, în „Bronx-ul ţigănesc”, afirma Olimpia Ceară „Iarna este frig de crapă pietrele, iar vara mirosul te omoară[17]”. Mergând pe aceeaşi linie a realităţii, Feri Predescu consemna în unul din articolele sale că „pe ... caniculă nimeni nu stă în barăci[18]”.
          Dramatic este faptul că în exact aceeaşi situaţie se află şi comunitatea de romi de pe strada Celulozei[19] situată tot în vestul oraşului dincolo de calea ferată care duce către gările Constanţei. Din motive de similaritate frapantă între comunităţi vom considera valide datele prezentate pentru cazul ghetoului din strada Munţii Tatra, acestea fiind foarte uşor de extrapolat „Strada Celulozei, Munţii Tatra ... Palas, nume la care orice constănţean se cutremură. Sute de romi care locuiesc aici sunt greu de stăpânit. Ocupaţiile de bază sunt cerşetoria, tâlhăria, furtul pe care le practică ... în Constanţa ... Cei mai mulţi s-au aciuat aici în urmă cu mulţi ani, venind din Castelu, Poarta Albă, Mircea Vodă, Băneasa [aşezări rurale situate în judeţul Consanţa]. Trei sferturi dintre ei nu sunt nici măcar înregistraţi la starea civilă şi se află la a patra sau a cincea generaţie în această situaţie[20]”.

          Dacă am face abstracţie de calea ferată şi distanţa care separă cele două comunităţi, şi considerând totodată localizarea şi proximitatea lor geografică din vestul oraşului, am putea afirma că în Constanţa avem de-a face cu un singur areal pauper şi ghetoizat ce ar putea fi lesne denumit ghetoul Munţii Tatra – Celulozei, iar populaţia s-ar ridica la aproape 300 de indivizi.


[1] Florentina Dumitrov, Ghetoul de la marginea Constanţei, Cuget Liber, rubrica Social, 19 iulie 2011.
[2] Amnesty International, Atenţie la prăpastia juridică. Romii şi dreptul la locuinţă în România, Iunie 2011, p. 10, disponibil la http://www.amnesty.org/fr/library/asset/EUR39/004/2011/fr/4c85cf8e-b7c4-4bd2-ac55-9bbcf42fd145/eur390042011ro.pdf (accesat 13.07.2012).
[3] Florentina Dumitrov, art. cit., 19 iulie 2011.
[4] Amnesty International, op. cit., p. 10.
[5] Feri Predescu, Cartierul romilor uitaţi de Mazăre, Evenimentul Zilei, 20 iunie 2012.
[6] Alina Raită, Răzmeriţa romilor de pe „Munţii Tatra”, Ziua de Constanţa, rubrica Social, 02 octombrie 2003.
[7] Olimpia Ceară, O zi în Bronx-ul ţigănesc, Liderul de Opinie, rubrica Eveniment, 29 iulie 2009.
[8] Marieta Iorga, Creşte numărul cazurilor de copii abandonaţi, Observator de Constanţa, 12 ianuarie 2012.
[9] Florentina Dumitrov, Acasă la cerşetori, Cuget Liber, rubric Social, 25 iulie 2011.
[10] Feri Predescu, art. cit., 20 iunie 2012.
[11] CET reprezintă un acronim pentru centrală electrică de termoficare.
[12] Florentina Dumitrov, art. cit., 25 iulie 2011.
[13] Ibidem.
[14] Alexandra Malachi, Cartierul de carton al Constanţei, Cuget Liber, rubrica Social, 10 februarie 2012.
[15] Liliana Chiru, Preluaţi din cartierul Palas, să nu îngheţe de frig. Romii din barăci şi-au mutat cortul în Urgenţa Spitalului Judeţean, Replica, 09 februarie 2012.
[16] Alexandra Malachi, art. cit., 10 februarie 2012.
[17] Olimpia Ceară, art. cit., 29 iulie 2009.
[18] Feri Predescu, art. cit., 20 iunie 2012.
[19] Amnesty International, op. cit., p. 10.
[20] Olimpia Ceară, art. cit., 29 iulie 2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu