1 februarie 2012

Bucureştiul aşa cum e! (2) Evoluţia istorică a împărţirii administrative

Create your own banner at mybannermaker.com!

Bucureştiul, ca şi celelalte oraşe ale României, a avut un organism propriu de conducere, ales de populaţia oraşului ori de „obşte” după cum spunea Constantin C. Giurescu. Acest organism administrativ care se îngrijea de buna funcţionare a oraşului era reprezentat de „un sfat sau consiliu alcătuit din 12 pârgari cu un judeţ în frunte”. Aşadar, oraşul era condus de un consiliu format din 12 cetăţeni şi un „judecător” sau, altfel spus, de un aşa-numit „primar”. Însă, trebuie menţionat că acest organism propriu de conducere nu a funcţionat de la începutul existenţei sale ca oraş. Documentar, el apare în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, undeva în anul 1563 pe data de 13 mai şi funcţionează necontenit până în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu. Şi, nu trebuie omis nici faptul că, organismul de administrare a urbei era ales de orăşeni dintre locuitorii cei mai de seamă ai oraşului. De obicei dintre negustori şi meseriaşti, spunea Constantin C. Giurescu. Procedura de alegere a consiliului de administrare nu este cunoscută, însă, se presupune că aceasta avea loc într-o zi de sărbătoare, iar casa sfatului sau primăria, neexistând ca atare, funcţiona de obicei la locuinţa ”judecătorului” sau primarului.

În vremea lui Brâncoveanu dispare acest mod de guvernare a oraşului în timp ce în celelalte oraşe ale sudului el continuă să existe. Capitala este condusă în această perioadă de un dregător (demnitar la curtea domnească) numit de către domnitor. Mai târziu, în epoca fanariotă administraţia este exercitată de către doi dregători: aga (cel care se ocupa de centrul comercial sau de târgul propriu-zis) şi spătarul (care se îngrijea de cartierele exterioare, adică de mahalale). Abia la începutul secolului al XIX-lea ia naştere un organ special însărcinat cu paza şi buna organizare a oraşului; este vorba despre poliţie.

Prima organizare administrativă a Bucureştiului ceva mai bine conturată datează dinainte de secolul al XIX-lea. Însemnătatea ei se regăsea în gestionarea cât mai judicioasă a problemelor tehnico-edilitare şi sociale fiind compusă din 5 plăşi: Podul Mogoşoaiei (azi Calea Victoriei), Târgul de Afară (azi Obor), Broşteni, Gorgani (nici mai mult, nici mai puţin decât zona Bisericii Sf. Ilie Gorgani de azi, arealul Izvor) şi Târgul (zona Unirii de azi). Secolul al XIX-lea aduce mari schimbări în organizarea şi funcţionalitatea Bucureştiului. În anul 1830 – din spusele lui Frédéric Damé – este instituit Sfatul orăşenesc, iar primăria este instalată într-o casă închiriată. Aceasta a fost mutată ulterior de mai multe ori. Odată cu apariţia sfatului orăşenesc – adică administraţia publică locală de astăzi –, oraşul începe să fie împărţit în 5 zone sau sectoare: verde, roşu, albastru, galben şi negru. Prin urmare, plăşile s-au transformat în sectoare. Cu timpul însă, culoarea roşie a dispărut rămânând numai 4 culori/sectoare, structură ce se menţine în toată perioada regalităţii.

Perioada care începe odată cu anii ’50 ai secolului trecut inaugurează epoca unor profunde modificări socio-spaţiale. Procesul de industrializare care a urmat se reflectă în apariţia unor noi întreprinderi ce produc articole care mai înainte erau importate, precum şi în extinderea celor existente. Fenomenul de extindere a suprafeţei Bucureştiului a continuat şi după al Doilea Război Mondial. Creşterea nu s-a limitat doar la o singură regiune, ci a avut loc mai peste tot, mai cu seamă lângă arterele de penetraţie. Astfel, pentru o mai bună administrare şi gestionare a spaţiului urban a fost mărit numărul sectoarelor administrative. Din patru sectoare câte existau la acea vreme, s-a trecut la opt (numite de data aceasta raioane). Aşadar, s-a trecut la împărţirea capitalei în raioane după cum urmează:

1. Raionul 30 Decembrie (ziua Republicii);

2. Raionul 1 Mai (ziua muncii);

3. Raionul 23 August (ziua natională în perioada comunistă);

4. Raionul Tudor Vladimirescu (a condus revolta de la 1821);

5. Raionul Nicolae Bălcescu (om politic participant la revoluţia de la 1848);

6. Raionul V. I. Lenin (primul lider al URSS);

7. Raionul 16 Februarie;

8. Raionul Griviţa Roşie (referire la grevele de la atelierele Griviţa din 1933, manifestări soldate cu arestări în rândul comuniştilor instigatori).

Totuşi, această delimitare administrativă nu a durat mult timp, deoarece în anul 1979 s-a modificat încă odată structura administrativ-teritorială. Numărul sectoarelor s-a redus la 6, apărând structura pe care o avem şi astăzi, iar unul dintre domeniile la care s-a lucrat din plin în acest interval a fost cel al construcţiilor, în vederea lichidării contrastelor dintre cartierele centrale şi cele periferice. Astfel, s-au realizat lucrări de extindere a reţelei de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public, pavaje, termoficare, spaţii verzi etc. Calitatea condiţiilor de locuire a crescut considerabil şi odată cu ea şi numărul de locuitori. Dacă în anul 1950 Bucureştiul avea aproximativ 900.000 de locuitori fără spaţiile suburbane, în 1977 el număra deja peste 1,8 milioane. Aşadar, Bucureştiul păstrează astăzi organizarea administrativ-teritorială consfinţită în anul 1979 cu 6 sectoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu